• „Sunt un om singur, un singur iad…” - Quasimodo (Cocoșatul de la Notre-Dame)

Editura Trei sărbătorește 25 de ani la Bookfest 2019

Editura Trei sărbătorește 25 de ani la Bookfest 2019

Mai sunt câteva zile până la deschiderea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care ne oferă ocazia, ca în fiecare an, să ne alegem cele mai potrivite lecturi de vacanță. Vă așteptăm în perioada 29 mai – 2 iunie 2019, în Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2, standul B08, cu o selecție de peste 700 de titluri din portofoliul Grupului Editorial Trei, noutăți editoriale, dar și reduceri atractive. 

Anul acesta, Editura Trei aniversează 25 de ani de când a trimis la tipar prima carte. Sunt 25 de ani în care editura a crescut constant cu responsabilitate și dăruire față de cititori, publicând titluri diverse atât de îndrăgite de pasionații de ficțiune, cât și de non-ficțiune. Povestea Trei merge mai departe, păstrând valorile care au așezat-o în topul editurilor de succes din România.

Clare Mackintosh, autoarea bestsellerurilor Te las să pleci, Te văd și Lasă-mă să mint, vine în România, cu sprijinul invitatului de onoare al acestei ediții a Bookfest, Ambasada Marii Britanii la București. Întâlnirea scriitoarei britanice cu publicul din România va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2019, de la ora 16.30, la standul Ambasadei Marii Britanii la București. Alături de Clare Mackintosh se vor afla Mihaela Ionescu, traducătoarea romanului Lasă-mă să mint, și Virginia Costeschi, coordonator editorial TREI. Pentru primul său roman, Clare Mackintosh a primit cel mai cunoscut premiu britanic pentru roman polițist, surclasând-o pe însăși J.K. Rowling.

Un maraton de autografe de la Liviu Iancu, autorul celui mai citit roman românesc al momentului – XANAX, ajuns deja la al treilea tiraj la doar trei luni de la apariție, vă așteaptă la standul Editurii Trei, vineri 31 mai, între orele 17.00 și 20.00, și sâmbătă 1 iunie, de la 14.00 la 17.00.

Stephen Fry  – scriitor, actor, jurnalist și regizor multipremiat – intră în portofoliul Editurii Trei. În cartea Mythos, Stephen Fry repovesteşte extraordinarele mituri grecești pentru lumea de azi, păstrându-le neștirbite semnificațiile profund umane.

Un volum care a ocupat multe săptămâni la rând prima poziție în topurile New York Times și amazon.com, Atomic Habits, de James Clear, a fost publicat de Editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei. Inspirându-se din cele mai noi descoperiri din biologie, psihologie și neuroștiințe, James Clear a conceput un ghid ușor de asimilat, cu ajutorul căruia obiceiurile bune devin inevitabile, iar cele rele, imposibile. 

În colecțiile de ficțiune, Editura Trei publică cea mai recentă carte scrisă de autoarea suedeză Camilla Lӓckberg – Colivia de aur (colecția Fiction Connection). Este un roman îndrăzneţ despre o femeie care a fost folosită și trădată, dar care a decis să-și ia viaţa în propriile mâini. O poveste dramatică despre minciună, izbăvire și răzbunare. Emoționant și captivant, noul roman al lui Laurent Gounelle – Și vei găsi comoara din adâncul tău – descrie un univers spiritual fascinant și ne revelează o altă dimensiune a existenței, în care omul se simte puternic, iar bucuria este o stare durabilă. Colecția Young Fiction Connection vă propune Vara în care am devenit frumoasă, primul volum din seria Vara, scrisă de Jenny Han, un roman foarte sensibil și romantic, care îți va rămâne în suflet.   

În colecțiile de psihologie, Editura Trei vine cu o nouă traducere din Erich Fromm: Limbajul uitat. O introducere în înțelegerea viselor, basmelor și miturilor (col. Psihologie-Psihoterapie) oferă nu doar instrumente pentru descifrarea viselor, dar și fine analize ale unor creații ficționale, cum este Procesul lui Kafka. În Jurnalul unui bebeluș. Ce vede, ce simte și ce trăiește copilul tău (col. Psihologia pentru toți), psihiatrul Daniel D. Stern reconstruiește, din perspectiva inedită a celui mic, povestea primelor luni de viață, iar celebrul istoric al psihanalizei Élisabeth Roudinesco aduce noi mărturii și contextualizări în solida monografie Freud. În vremea lui și în a noastră. În fine, Editura Trei încheie seria C.G. Jung - Opere complete cu volumul 18/2: Viața simbolică, dar continuă să publice noi și interesante cărți de analiză jungiană, așa cum sunt primul volum din Viziuni, incluzând note de seminar ale lui Jung din anii 1930, și inedita Carte a imaginilor. Comori din Arhiva Institutului C.G. Jung din Zürich, care include o selecție din cele 4000 de imagini din arhiva Institutului C.G. Jung din Zürich, create între anii 1917 și 1950. Sunt creații vizuale realizate de foști pacienți ai lui Jung, imagini comentate de somități ale psihoterapiei jungiene de azi.

Editura Lifestyle Publishing vă propune Unfu*k Yourself. Eliberează-ți mintea și trăiește-ți viața, manualul celor resemnați și înfrânți, un manifest pentru o adevărată schimbare a vieții și descătușarea măreției fiecăruia dintre noi. Oprah Winfrey revine cu un nou volum, Mâncare, sănătate și fericire. În această carte, Oprah ne dezvăluie 115 dintre rețetele sale preferate, delicioase, sănătoase și ușor de preparat. Acestea sunt însoţite de reflecţii intime, citate și comentarii scrise de mână de Oprah, ceea ce face ca aceasta să fie mai mult decât o simplă carte de bucate, este o privire unică asupra relaţiei sale personale cu mâncarea.

Din colecția Literary Fiction a Editurii Pandora M nu putea să lipsească o nouă apariție semnată Elena Ferrante. Frantumaglia. Viața și scrisul meu este o invitație adresată cititorilor de a păși în atelierul ei de creație, de a arunca o privire în sertarele biroului său, din care au ieșit cele patru volume ale celebrei Tetralogii Napolitane, precum și romanele de sine stătătoare care au precedat-o. Cartea este alcătuită din scrisori, reflecții, eseuri și interviuri întinse pe o perioadă de peste 20 de ani. În aceeași colecție vă prezentăm Manhattan Beach – roman istoric și thriller noir în același timp, scris de Jennifer Egan, laureată a premiului Pulitzer. Manhattan Beach este o explorare inteligentă și tulburătoare a unui moment de cotitură din istoria Americii și a lumii, precum și a schimbării de paradigmă în felul cum se definesc bărbații și femeile.

Pentru cititorii noștri de 8-14 ani continuăm, în colecția LITERATI, seriile Frank Einstein de Jon Scieszka cu volumul cinci Frank Einstein și Bioacțiunea, Samuel Johnson de John Connolly cu volumul doi – Infernalii și seria de autor Harry Horse cu titlul Ultimii cowboy. Pentru aceeași categorie de vârstă, avem o apariție de colecție: Genialii: Antipa, I. Hașdeu, Vuia, Brâncuși, Enescu. 1886 – Un an din copilăria lor de Anca și Elena Diana Nedelcu. Toți știm cine au fost George Enescu, Constantin Brâncuși, Grigore Antipa, Iulia Hașdeu și Traian Vuia. Însă foarte puțini dintre noi știu cum erau ei în copilărie. Ce făceau în anul 1886, de exemplu? Ei bine, acum putem afla cu ajutorul acestei cărți. 

Cartea Genialii va fi lansată joi, 30 mai, ora 15.00, la scena Agora, în prezența autoarelor și a Andreei Petcu, fondator Learning by Teaching.

Iar pentru puștii care adoră să călătorească Atlas Obscura: ghidul exploratorului pentru cei mai aventuroși copii din lume de Dylan Thuras și Rosemary Mosco va fi pașaportul ideal pentru o expediție nespus de captivantă și minunat ilustrată, în care vor cunoaște 100 dintre cele mai uimitoare locuri de pe pământ.

Colecția PanDA este perfectă pentru cei mai tineri cititori ai noștri dornici să exploreze lumea prin poveşti emoţionante despre imaginaţie, prietenie, iubire, supărare sau relaţia cu frații, părinţii şi bunicii. Vă recomandăm, așadar, următoarele aventuri ale lui Elmer, Iepuraș și Pettson & Findus: Ziua de naștere a lui Elmer, Iepuraș s-a pierdut, Tărăboi în grădina de zarzavaturi, dar și titluri noi cum ar fi: Lupul care a căzut din carte de Thierry Robberecht și O poveste despre lup... de Veronique Cauchy.

Anul acesta celebrăm la Bookfest 30 de ani de când prima aventură Elmer a văzut lumina tiparului printr-un club de lectură organizat în parteneriat cu British Council, duminică, 2 iunie, ora 13.30, în standul Bookfest Junior. Vom citi cea mai nouă poveste – Ziua de naștere a lui Elmer și vom realiza împreună cu cei mici o decorațiune 3D cu îndrăgitul elefant.

O surpriză pentru cei mici este cartea În căutarea inspirației scrisă de Ana Dragomir, cea mai tânără scriitoare publicată de Editura Pandora M și ilustrată atât de frumos de Ionuț Robert Olaru.



Articole asemănătoare

Editura Litera la Bookfest

În perioada 29 mai- 2 iunie, standul Editurii Litera din Pavilionul B2 Romexpo este pregătit cu peste 1000 de volume, titluri noi, cărți-eveniment, lansări, reduceri și concursuri aniversare.

Concurs: câștigă un voucher de 100 de lei pentru #Bookfest13 (concurs #2) [încheiat]

#Bookfest13 Concurs #2: pentru a veni în întâmpinarea cititorilor veniți la târg, Asociația Editorilor din România, organizatorii Bookfest, oferă prin concurs mai multe vouchere de 100 de lei fiecare cu care vă puteți cumpăra (o parte din) cărțile pe care le doriți la târg.

„Lucrarea iubirii”, de Gabriel Osmonde

„Lucrarea iubirii” este una dintre acele cărți la care lași multe semne pentru că o asemenea poveste nu se citește, se recitește. Frumoasă și incomodă, e o carte care nu se citește dintr-o suflare pentru că te copleșește. Se citește în episoade, se lasă la dospit, se închide și se deschide de multe ori. Și, mai ales, este una dintre acele cărți la care lași multe semne pentru că o asemenea poveste nu se citește, se recitește.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu