• „A fi liber înseamnă a gândi totul cu mintea ta” - Petre Ţuţea

„Howards End”, de E.M. Forster (fragment)

„Howards End”, de E.M. Forster (fragment)

Surorile Margaret și Helen Schlegel continuă tradiția intelectuală a familiei și își petrec timpul frecventând cercurile artistice și literare londoneze. Familia Wilcox, pe de altă parte, cu totul străină de „viata intelectului și a inimii”, respiră mediul necruțător al afacerilor, al „telegramelor și al mâniei”. Helen, mezină nonconformistă, trăiește o scurtă poveste de dragoste cu tânărul Paul Wilcox, repede înăbușită și cu urmări nedorite. Margaret leagă cu mai vârstnicul Henry, stâlpul de neclintit al familiei Wilcox, o surprinzătoare prietenie care, după moartea neașteptată a soției acestuia, se transformă în dragoste și conduce în cele din urmă la căsătorie. Dar, pe măsură ce îi descoperă și îi admiră bărbatului ei firea pragmatică de care are atâta nevoie, din aburii iubirii răsare temerea ce amenință să despartă destinele celor două familii. 

Howards End a inspirat în 1992 o celebră ecranizare, în regia lui James Ivory, cu Anthony Hopkins, Emma Thompson, Vanessa Redgrave și Helena Bonham Carter în distribuție. 
   
Howards End este cea mai optimistă expresie a viziunii unice a lui Forster, o viziune plină de sensibilitate ce transcende limitele temporale ale romanului sîu. Complexitatea personajelor și sforțările pe care le fac acestea ca să-și păstreze umanitatea într-o societate ce se depersonalizează pe zi ce trece sunt la fel de actuale ca la începutul secolului XX.” (David Lodge) 

„Un roman marcat de ceea ce pare a fi strălucirea percepției feminine. Întâmplările poveștii sunt câteodată greu de împăcat cu personajele ei, dar trebuie să ne amintim că, «peste tot în lume, oamenii sunt îngrijorați că nu se pot împlini... Ici și colo, ei dezvăluie acest lucru și asta le aduce alinare».” (The Guardian

Edward Morgan Forster (1879-1970) s-a născut la Londra, într-o familie din clasa de mijloc. În 1901 și-a definitivat studiile la King’s College, iar apoi s-a dedicat scrisului. Primele lui romane vorbesc despre condițiile sociale precare din perioada de declin a epocii victoriene. Așa au apărut Where Angels Fear to Tread (1905), The Longest Journey (1907) și A Room with a View (1908), care mai târziu au inspirat binecunoscute producții cinematografice. Primul mare succes l-a avut cu Howards End (1910), a cărui ecranizare a devenit repede celebră. În această perioadă a frecventat și Grupul Bloomsbury, inițiat de tineri intelectuali ai vremii, printre care se număra Virginia Woolf, John Maynard Keynes, Dora Carrington și Lytton Strachey. A petrecut apoi trei ani în Alexandria, în timpul Primului Război Mondial, și a călătorit de două ori în India. La întoarcerea în Anglia, inspirat de această scurtă perioadă exotică, a scris O călătorie în India (1924), care va fi și ultimul său roman publicat în timpul vieții și datorită căruia a obținut James Tait Black Memorial Prize pentru ficțiune. E.M. Forster a publicat și câteva volume de povestiri, dintre care amintim The Celestial Omnibus (1911) și The Eternal Moment (1928), o antologie de poeme, precum și volume de teatru, eseuri critice, ficțiune și jurnale de călătorie. A încetat din viață în 1970, în urma unei serii de atacuri de cord. 


Howards End, de E.M. Forster (fragment)

Helen se dusese la fermă. Era cel mai bun loc pentru ea, de vreme ce trebuia să aştepte ancheta. Însă, ca şi cum lucrurile nu erau suficient de rele, Madge şi soţul ei erau nemulţumiţi ; nu înţelegeau de ce trebuiau să primească pleava de la Howards End. Desigur, aveau dreptate. Întreaga lume urma să aibă dreptate şi să răzbune orice exprimare curajoasă împotriva convenţiilor. „Nimic nu are importanţă“, spuseseră în trecut cei din familia Schlegel, „cu excepţia respectului faţă de sine şi faţă de prieteni“. Când a venit vremea însă, alte lucruri au ajuns să aibă o teribilă importanţă. Apoi Madge a cedat şi lui Helen i-a fost asigurată liniştea, preţ de o zi şi o noapte. Iar a doua zi avea să se întoarcă în Germania. 
Cât despre Margaret, era hotărâtă să plece şi ea. Nu venise nici un mesaj de la Henry; poate se aştepta ca ea să şi ceară scuze. Acum, că avea timp să se gândească la propria ei tragedie, nu regreta defel. Nici nu-i iertase purtarea şi nici nu dorea să-l ierte. Ceea ce i spusese era bine spus. Nu ar fi schimbat nici o vorbă. Era ceva ce trebuia rostit o dată în viaţă, ca să ajusteze lipsa de măsură a lumii. I se adresase nu doar soţului ei, ci miilor de bărbaţi asemenea lui – un protest împotriva întunericului interior din sferele mai înalte, care coboară odată cu epoca mercantilă. Deşi el avea să trăiască fără ea, ea nu putea să-şi ceară iertare. El refuzase să gândească în faţa celei mai limpezi dintre toate problemele care i se pot înfăţişa unui bărbat, iar iubirea lor trebuia să suporte consecinţele. 
Nu, nu mai era nimic de făcut. Încercaseră să nu cadă în abis, dar poate căderea era inevitabilă. O alina gândul că şi viitorul era cu siguranţă inevitabil: cauza şi efectul vor merge înainte, indubitabil către un scop, dar nu unul pe care ea şi l-ar fi putut închipui. În astfel de momente sufletul se retrage în sine, pentru a pluti la sânul unui râu mai profund, şi intră în comuniune cu cei morţi, şi vede gloria neştirbită a lumii, dar altfel decât o bănuise. Îşi modifică ţelul până ce lucrurile banale îşi pierd conturul. Toată iarna, Margaret tinsese către asta. Moartea lui Leonard o adusese acolo unde ţintise. Vai ! Henry să pălească, pe măsură ce se ivea realitatea, şi singură iubirea ei pentru el să rămână limpede, imprimată cu imaginea lui, ca frânturile pe care le salvăm din vise. 
Cu un ochi ferm, ea îi văzuse viitorul. Curând avea să arate din nou lumii o minte sănătoasă, şi ce i-ar fi păsat lui sau lumii că este putredă la mijloc? Avea să ajungă un bătrânel bogat şi jovial, uşor sentimental uneori, când e vorba de femei, dar care îşi golea paharul cu oricine. Avid de putere, îi va ţine pe Charles şi pe ceilalţi dependenţi de el, şi se va retrage din afaceri în ciuda voinţei lui şi la o vârstă înaintată. Va deveni aşezat – deşi ea nu putea crede asta. În ochii ei, Henry era permanent în mişcare şi îi făcea şi pe ceilalţi să se mişte, până în vecii vecilor. Dar cu timpul va ajunge prea obosit ca să se mai mişte şi se va linişti. Ce va urma? Cuvântul inevitabil. Eliberarea sufletului spre raiul lui anume. 
Se vor întâlni oare acolo? Margaret credea în nemurire. Un viitor etern i se păruse întotdeauna firesc. Şi Henry credea în nemurire. Şi totuşi, se vor mai întâlni? Nu există, oare, un şir nenumărat de niveluri, dincolo de moarte, aşa cum spunea teoria pe care el o criticase? Iar nivelul lui, fie el mai sus sau mai jos, era posibil să fie acelaşi cu al ei? 
În timp ce medita astfel, sosi chemarea lui. Îl trimisese pe Crane cu automobilul. Alţi servitori treceau ca apa, dar şoferul rămăsese, deşi era impertinent şi neloial. Margaret nu îl plăcea pe Crane, şi el ştia asta. 
— Domnul Wilcox doreşte cheile? l-a întrebat ea. 
— Nu mi-a spus, doamnă. 
— Nu ai nici un bilet pentru mine? 
— Nu mi-a spus, doamnă. 
După un moment de gândire, încuie Howards End. Era trist să vezi în ea freamătul de afecţiune care avea să fie pe veci înăbuşit. Stinse focul care ardea în bucătărie şi împrăştie cărbunii în curtea acoperită de pietriş. Închise ferestrele şi trase draperiile. Probabil că Henry urma să vândă casa. 
Era hotărâtă să nu-l menajeze, pentru că nu intervenise nimic nou în ceea ce-i privea. Dispoziţia ei nu se schimbase. El stătea puţin în spatele porţii şi făcu semn maşinii să oprească. Când soţia lui coborî, îi spuse cu voce răguşită: 
— Aş prefera să discut cu tine înăuntru. 
— Cred că e mai nimerit pe drum, zise Margaret. Ai primit mesajul meu?
— În legătură cu ce? 
— Plec în Germania împreună cu sora mea. Trebuie să-ţi spun de pe acum că acolo va fi reşedinţa mea permanentă. Discuţia noastră de seara trecută a fost mai importantă decât ai crezut. Nu sunt în stare să te iert, aşa că te părăsesc. 
— Sunt extrem de obosit, a spus Henry cu vocea rănită. M-am plimbat toată dimineaţa şi vreau să stau jos. 
— Desigur, dacă eşti de acord să te aşezi pe iarbă. Şoseaua Nordului ar fi trebuit să fie mărginită de pământuri pe toată lungimea. Cei de soiul lui Henry le-au şterpelit pe cele mai multe. Ea se duse pe bucata de pe partea cealaltă a drumului, unde era şi Six Hills. S-au aşezat pe partea mai retrasă, astfel încât să nu fie văzuţi de Charles sau Dolly. 
— Uite-ţi cheile, a spus Margaret, şi le-a aruncat spre el. Au căzut pe panta cu iarbă însorită şi el nu le-a luat. 
— Am ceva să-ţi spun, a zis el cu blândeţe. 
Ea îi cunoştea această blândeţe superficială, această mărturisire furişă, care nu avea decât intenţia de a o face să-l admire mai mult. 
— Nu vreau să ştiu nimic. Sora mea se va îmbolnăvi. Viaţa mea de aici încolo va fi alături de ea. Noi două şi copilul trebuie să înjghebăm o viaţă. 
— Unde mergeţi? 
— La München. Pornim după anchetă, dacă nu-i va fi prea rău.
— După anchetă? 
— Da. 
— Ştii care va fi verdictul anchetei? 
— Da, boală de inimă. 
— Nu, draga mea, omucidere. 
Margaret îşi trecu degetele prin iarbă. Dealul de sub ea se mişcă de parcă ar fi fost viu. 
— Omucidere, repetă domnul Wilcox. Charles poate să facă închisoare. Nu îndrăznesc să-i spun. Nu ştiu ce să fac... ce să fac. Sunt distrus... sunt terminat.
Ea simţi în sufletul ei o emoţie bruscă. Nu înţelegea că înfrângerea lui era singura ei speranţă. Nu îl cuprinse în braţe pe cel în suferinţă. Dar, pe tot parcursul acelei zile şi în următoarea, o nouă viaţă a început să prindă contur. Verdictul veni. Charles era trimis în judecată. Era absurd să fie pedepsit, dar, cum legea era făcută chiar după chipul lui, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Apoi, fortăreaţa lui Henry a cedat. Nu mai suporta pe nimeni în afara soţiei lui, s-a târât în genunchi după aceea la Margaret şi i-a cerut să-l ajute cum poate. Ea a făcut ceea ce părea lucrul cel mai uşor... l-a luat la Howards End, să-şi revină.

Howards End, de E.M. Forster, Ed. Polirom, 2016, trad. Cornelia Marinescu, Colecția Biblioteca Polirom. Seria Esențial

© credit foto E.M. Forster



Articole asemănătoare

„Consimţământul”, de Vanessa Springora (fragment)

„Consimţământul”, de Vanessa Springora, este o carte-fenomen tradusă în douăzeci şi două de limbi şi în curs de adaptare cinematografică.

„Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi”, de Azar Nafisi (fragment)

Un nou volum despre puterea literaturii semnat de autoarea bestsellerului „Citind Lolita în Teheran”.

Concurs: „Păzitoarea tainei”, de Kate Morton (încheiat)

Una dintre aparițiile speciale ale acestei veri pregătite de Editura Humanitas Fiction este traducerea ultimului volum semnat Kate Morton, Păzitoarea tainei. Împreună cu Editura Humanitas Fiction am pregătit un concurs ce va avea ca premiu un exemplar din această carte.

2 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Catalin 06-04-2017 12:21

    Buna ziua,Este aceeasi carte cu The Machine Stops?Multumesc.

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 08-04-2017 10:29

    Bună ziua, nu, sunt două cărți diferite.