• „Drumul cunoașterii e de la complicat la simplu” - Alexandru Paleologu

Tandrețe și testosteron, despre „Dulcele bar”, de J.R. Moehringer

Tandrețe și testosteron, despre „Dulcele bar”, de J.R. Moehringer

Dulcele bar este un volum care se citește cu plăcere și cu interes și pe care, în ciuda dimensiunilor (are peste 550 de pagini), nici nu-ți dai seama când l-ai terminat. Beții legendare, glume de tavernă, cocktailuri și ritualuri specifice barului, oameni și povești, personaje pitorești desprinse parcă din benzile desenate și cărțile copilăriei, totul se amestecă în amintirile lui J.R. Moehringer, iar barul Dickens din Manhasset, New York, devine, prin el, un loc mitic.

 

Plăcerea povestirii

 

Fiecare avem un loc sfânt, un refugiu, unde inima ne este mai curată, mintea mai limpede, unde ne simțim mai aproape de Dumnezeu, sau de dragoste, sau de adevăr, sau de orice am venera. La bine și la rău, locul meu sfânt era barul lui Steve. (…) Dacă aș fi crescut lângă un râu sau un ocean, lângă vreun drum natural al autodescoperirii sau al evadării, poate i-aș fi atribuit caracter legendar. În schimb, am crescut la o sută de metri de o veche și glorioasă tavernă americană și asta a schimbat totul.

 

Citind Dulcele bar m-am simțit tot timpul ca și cum aș fi participat, în direct, la un episod din serialul Cheers. Cred că e dificil de găsit, în cultura noastră, ceva care să se apropie de importanța barului din metropolele și orășelele americane. Liant social, dar și spațiu personal care face posibilă exprimarea individului, eliberat de constrângeri ce țin de profesie, de statut social, de stare civilă, barul este, pentru cultura populară americană, un spațiu mitic. Iar personajele cu care Moehringer își populează barul în care și-a petrecut tinerețea, chiar dobândesc, prin filtrul nostalgiei, nuanțe mitice.

 

Steve era de părere că barul de la colț e cel mai egalitarist loc de întrunire din America și știa că americanii și-au venerat mereu barurile, saloanele, tavernele și «morile de gin», una dintre expresiile sale preferate. Știa că americanii văd un înțeles mai adânc în barurile lor și că în ele caută orice, de la strălucire la ajutor, și mai ales o scăpare de flagelul vieții din zilele noastre – singurătatea.

 

În fiecare rând al cărții se simte o mare, irezistibilă și voluptuoasă plăcere a povestirii, iar tonului nostalgic al lui J.R. Moehringer i se adaugă această pasiune a vorbelor frumoase, a poveștilor și povestitorilor, a dorinței de înfrumusețare a vieții. La fel ca și celelalte cărți din colecția „Narator” a Editurii Publica, și Dulcele bar este o poveste de viață: pornește de la experiența de viață a unui individ, dar spune povestea cu mijloacele literaturii pentru a o face mai accesibilă și mai interesantă pentru cititor.

 

Bărbații adevărați

 

Lipsit de o figură paternă adecvată (după ce soțul ei încearcă să o sufoce cu o pernă, mama sa se hotărăște să-și crească singură băiatul care nu avea nici măcar un an), J.R. Moehringer e atras, încă din copilărie, de bărbații care frecventau barul lui Steve, numit mai întâi Dickens și, apoi, Publicans, la care unchiul său, Charlie, era barman. În căutarea unui erou masculin cu care să se identifice, micul J.R. se uita cu admirație la numeroșii bărbați care treceau pragul barului (după cum spunea bunica sa, ești considerat alcoolic doar dacă bei acasă, dacă bei în public, nu ești bețiv), așteptând să împlinească și el vârsta legală pentru a putea cere o băutură.

 

Am spus că în barul lui Steve i-am întâlnit pe tații de care aveam nevoie, dar nu a fost chiar așa. La un moment dat, barul însuși a devenit tatăl meu, cu cele câteva zeci de bărbați îmbinați pentru a da naștere unui imens ochi masculin ce mă privea peste umăr, îmi oferea alternativa necesară la mama mea, acel cromozom Y pentru X-ul ei. (…) Barul lui Steve atrăgea tot felul de femei, o mulțime uimitoare, dar, copil fiind, nu am observat decât îmbinarea improbabilă de bărbați buni și răi de aici. Plimbându-mă liber prin această frăție neverosimilă de masculi alfa, ascultând poveștile soldaților și sportivilor, ale poeților și polițiștilor, ale milionarilor și agenților de pariuri, ale actorilor și escrocilor care se sprijineau în fiecare seară de barul lui Steve, i-am auzit spunând mereu și mereu că deosebirile dintre ei erau mari, dar motivele pentru care ajunseseră să fie atât de diferiți erau neînsemnate.

 

Cu sinceritate, Moehringer încearcă să-și refacă propriul traseu identitar, de la primii săi ani petrecuți împreună cu familia mamei sale (plină de personaje pitorești și, deloc uimitor, unite prin aceeași plăcere voluptuoasă a povestitului), la adolescența petrecută în Arizona, colegiul făcut la Cambridge, prima iubire, prima dezamăgire, prima slujbă, un întreg bildungsroman al unui băiețel ce încearcă să îndeplinească visul mamei sale: să devină bărbat adevărat. 

Crescut de o mamă singură, una dintre cele mai vechi preocupări ale sale a fost cea de a deveni „bărbat adevărat”. Ce e un bărbat adevărat? Greu de răspuns, chiar și pentru un puști care a crescut înconjurat de eroi de tot felul și de masculi alfa. Un lucru pare a fi, însă, sigur: nu e ușor să formezi un bărbat adevărat și nu e ușor nici să devii unul. Spre final, privind un film în care erau doar el (la nouă luni) și mama sa, J.R. înțelege că s-a concentrat atât de mult pe găsirea unui model masculin care să-l transforme într-un bărbat adevărat, încât a pierdut din vedere modelul cel mai puternic pe care îl întâlnise în viața sa: propria mamă („Am căutat și am tânjit atât de mult după secretul care să mă facă un bărbat bun, când tot ce trebuia să fac era să urmez exemplul unei femei foarte bune”).

J.R. Moehringer este autorul încă unui volum de mare succes, autobiografia lui Andre Agassi, Open. Nu am apucat s-o citesc, însă mi-am pus-o pe listă pentru că, din ce am citit, este tot o carte foarte bine scrisă și care poate fi citită atât de împătimiții tenisului, cât și de cei care (ca și mine) n-au habar ce înseamnă game, set sau tie-break. Stilul de povestitor al lui Moehringer în Dulcele bar m-a convins destul că poate spune frumos orice poveste. Chiar dacă nu te pasionează în mod special subiectul despre care vorbește. 

Dulcele bar: Memorii, J.R. Moehringer, Ed. Publica, 2013, traducere de Paul „Slayer” Grigoriu, col. „Narator” 

Fragmente alese din Dulcele bar

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

„Marea Liniștii”, Emily St. John Mandel (fragment în avanpremieră)

O demonstrație de măiestrie deopotrivă umană și tandră, intelectuală și jucăușă, „Marea Liniștii” e un roman despre metafizică și călătorii în timp, care surprinde cu precizie realitatea momentului actual.

„Roșcovanul”, de J.P. Donleavy, în premieră în România, la Editura Litera

O nouă apariție în premieră în colecția Clasici Moderni Litera: “Roșcovanul”, de J.P. Donleavy, a fost inclus de Modern Library printre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX.

Cu cele mai bune intenții – „Lumina dintre oceane”, de M.L. Stedman

Lumina dintre oceane este un roman bine scris, povestea e bine construită și e chiar greu, odată început, să-l lași din mână. Pe mine m-a cam întristat finalul, dar, pe de altă parte, nu aș fi vrut să fiu în situația de a hotărî ce a fost bine și ce a fost rău în alegerile pe care le-au făcut personajele.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu