Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment (1929-1939) de Florian Illies, traducere din limba germană de Octavian Nicolae.
În Europa anilor ’30, moravurile, eliberate de orice constrângere, încurajează aventurile amoroase. Libertatea relaţiilor este obiectul unui adevărat cult, iar artiștii și intelectualii se numără printre cei mai înfocaţi adoratori ai ei. Trecând de la scriitori la pictori, de la filosofi la regizori și vedete de cinema, Florian Illies zugrăvește o istorie alternativă a epocii interbelice, cea a iubirilor și a legăturilor pasionale din lumea culturală, surprinse în desfășurarea lor tumultuoasă: Brecht și numeroasele femei din viaţa sa, Picasso și iubitele lui, Sartre și Simone de Beauvoir, F. Scott Fitzgerald și Zelda, Henry Miller și Anaïs Nin, Dalí și Gala, Marlene Dietrich și Josef von Sternberg… La Berlin sau la Paris, în Ticino sau pe Riviera, protagoniștii acestei istorii agitate își trăiesc poveștile de dragoste cu frenezie, uneori cu disperare, în timp ce norii războiului se adună tot mai ameninţător la orizont după Marea Criză Economică și venirea la putere a naziștilor în Germania.
Florian Illies (n. 1971, Schlitz, Germania) este jurnalist, istoric al artei și scriitor. A studiat istoria artei și „Noua Istorie” la universităţile din Bonn și Oxford. A lucrat ca editor al secţiunii culturale la unele dintre cele mai prestigioase ziare germane, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Die Zeit. Este cofondator al revistei de artă Monopol. A devenit cunoscut mai ales după publicarea primei sale cărţi, Generation Golf (2000), consacrată anilor 1980 și unei generaţii „prea puţin revoluţionare”, care a ajuns în scurt timp bestseller. În 2001 și 2003 a publicat volumele Anleitung zum Unschuldigsein. Das Übungsbuch für ein schlechtes Gewissen, respectiv Generation Golf zwei, în care încearcă să consolideze tezele din Generation Golf. Un alt succes al său, 1913. Der Sommer des Jahrhunderts, a apărut deja la Editura Polirom în două ediţii (1913. Vara secolului, 2016, 2020).
Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment (1929-1939), de Florian Illies (fragment)
În acest timp, Ninon Dolbin continuă să lupte în Ticino pentru promisiunea din partea lui Hermann Hesse de a o lua de soție. Simte că are o şansă, fiindcă H.C. Bodmer, mecena lui Hesse din Zürich, i-a amenajat o splendidă casă nouă pe malul lacului Lugano, în inima vegetației luxuriante a sudului, pe un teren imens, însorit şi cu o privelişte uluitoare spre Italia. Ea nu vrea să intre în noua casă doar ca „secretară” (ceea ce este de facto), ci ca soţia lui. Vrea să-l vindece de midlife crisis, dar nu-şi dă seama că el nu acceptă să fie ajutat, pentru că forţa lui creatoare izvorăşte din durere.
Ninon îi scrie într-una dintre „scrisorile interne” din Casa Camuzzi că acum îl roagă insistent să se căsătorească cu ea, precizînd că „pentru noi asta nu înseamnă nimic şi între noi nu se va schimba nimic. Este vorba de poziţia noastră în societate”. Hesse o citeşte, dar trebuie să îi precizeze mai întîi partenerei sale ce înseamnă a fi împreună cu el, cu Hermann Hesse: „Eu am nevoie de un spaţiu interior în care să fiu absolut singur, în care nu are voie să intre nimeni. Cererile tale ameninţă acest spaţiu. În ultima vreme ai tulburat de mai multe ori ritmul în care trăieşte sufletul meu”.
De ce Hesse se căsătoreşte pînă la urmă cu cea care-i tulbură ritmul şi liniştea? Nu ştim. Însă e o căsnicie plină de linii despărţitoare stabilite dinainte: Ninon şi Hesse discută cu arhitectul, casa trebuie să aibă două locuinţe separate: una pentru Hesse, una pentru Ninon. Există două intrări, cele două locuinţe sînt legate numai printr-o uşă, la etaj, între camerele de baie. Hesse primeşte un fel de chilie de călugăr, cu dormitor, cu o cameră de lucru şi cu duş cald. Perspectiva de a-şi păstra independenţa l-a făcut probabil să cedeze, poate şi faptul că toţi îl presau să se căsătorească, nu doar Ninon, ci şi Bodmer, cel care a dispus construirea casei şi binevoitorul său mecena, Katia Mann şi, nu în ultimul rînd, astrologul său. În iunie 1931 Ninon poate în sfîrşit să-i ceară divorţul soţului ei, Fred Dolbin, care i-l acordă uşurat (un an mai tîrziu se va căsători şi el cu vechea sa amantă Ellen Herz).
După pronunţarea divorţului, Hermann Hesse anunţă căsătoria pe 14 noiembrie 1931 în Castagnola. O nuntă la jumătatea lui noiembrie, la două grade, pe un vînt nesuferit din nord-vest şi pe burniţă. Meteorologic, cerul nu le prognozează o fericire nebună. Cu o zi înainte de cununie, Hesse îi scrie prietenului său Heinrich Wiegand: „Mîine după-amiază merg la Starea Civilă ca să mi se pună un belciug în nas. A fost dorinţa lui Ninon, încă de mult, şi acum, după ce s-a implicat aşa de tare în construcţia casei etc. etc., pe scurt, acum se întîmplă”. După aceea, adaugă el, „Ninon va pleca în luna de miere”. Se întîmplă deci pentru că nu se poate lipsi de Ninon şi pentru „etc.”. Cine s-ar fi aşteptat de la Hesse, creatorul visătorului Siddhartha, de la acest Lup de stepă bronzat, la o explicaţie atît de deprimantă a unei căsătorii? În orice caz, în seara dinaintea nunţii, Ninon are dreptul să ducă această scrisoare la poştă. Se spune că a plîns. Despre cununie nu ştim nimic. Ştim doar că imediat după aceea, pe 15 noiembrie, Hermann Hesse pleacă singur la băi, la Baden. Şi că Ninon Hesse, născută Ausländer, fostă Dolbin, porneşte într-adevăr singură în „luna de miere”. Cu vagonul de dormit, la Roma, la zeii Antichităţii. Ce tragedie.
Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment (1929-1939), de Florian Illies, Ed. Polirom, 2023, traducere din limba germană de Octavian Nicolae, În afara colecțiilor
Scrie un comentariu