• „Cine uită nu merită” - Nicolae Iorga

„Cea care se întoarce”, de Donatella Di Pietrantonio (fragment)

„Cea care se întoarce”, de Donatella Di Pietrantonio (fragment)

Roman distins cu Premiul Campiello şi Premiul Napoli. 

Al treilea roman al scriitoarei italiene Donatella Di Pietrantonio, Cea care se întoarce a avut un succes dincolo de orice aşteptări, fiind vândut în scurt timp de la apariţie în peste 20 de ţări de pe toate continentele. Este povestea unei adolescente traumatizate de un dublu abandon şi de căutarea dureroasă a adevărului la o vârstă ce ar trebui să fie a visurilor şi a speranţei. O fată se trezeşte, peste noapte şi fără explicaţii, catapultată într-o familie nouă, într-o lume nouă, aparent la antipozii celei anterioare. Ambele au însă în comun aceeaşi incapacitate de accesare a propriilor emoţii. Or, tocmai emoţia şi sentimentele exprimate vor aduce salvarea. Autoarea foloseşte un limbaj simplu, esenţial, tăios uneori, la fel ca ţinutul natal de pe fundal, regiunea Abruzzo, un pământ neprietenos, dar pe care, pe neaşteptate, marea îl iluminează. Însuşi titlul cărţii, L`Arminuta, „cea care se întoarce”, aparţine dialectului local.

„Într-un stil sobru, absolut memorabil, Donatella Di Pietrantonio înfăţişează o adolescentă care se luptă nu doar să înţeleagă, ci şi să supravieţuiască şi să se integreze. Inegalitatea dintre clasele sociale, misoginismul şi sexismul îşi fac şi ele simţită prezenţa. Un roman de formare a personalităţii captivant, profund şi emoţionant.” (Kirkus Reviews)

„Di Pietrantonio nu dă voie nici o clipă poveştii să se lase copleşită de disperare. Are mai mult curaj de-atât şi nu doar în vioiciunea frazelor. Ştie exact când şi unde să-şi îmbine piesele jocului de puzzle, lăsând în tot acest timp goluri emoţionale, răni psihologice care nu se pot vindeca nicicând.” (The Washington Post)

Cea care se întoarce s-a născut din amintirile mele din copilărie.” (Donatella Di Pietrantonio)

Donatella Di Pietrantonio (n. 1963) este de profesie medic stomatolog pediatru şi scrie din pasiune. A debutat în 2011, cu romanul Mia madre è un fiume, urmat în 2013 de Bella mia, inspirat de dramele provocate de marele cutremur ce a lovit regiunea Abruzzo în 2009, nominalizat la Premiul Strega şi laureat al Premiului Brancati. Cea care se întoarce (2017) a fost recompensat în anul apariţiei cu Premiul Campiello şi Premiul Napoli, a fost adaptat pentru teatru şi se află în curs de ecranizare în Italia.

 

Cea care se întoarce, de Donatella Di Pietrantonio (fragment)


O căldură umedă mi s-a întins pe sub coaste şi şold. M-am ridicat brusc. Am pipăit între picioare: era uscat. Adriana s-a mişcat pe întuneric, rămânând în pat. Strânsă într-un colţ, şi-a reluat sau și-a continuat somnul, ca şi cum ar fi fost obişnuită cu așa ceva. După puţin timp, m-am aşezat şi eu la loc în pat, făcandu-mă cât de mică puteam. Eram două corpuri în jurul umezelii.

Încet-încet, mirosul s-a dus: mai venea doar cate-un damf din când în când. Aproape spre ziuă, unul dintre băieţi, n-am reuşit să disting care dintre ei, s-a agitat câteva minute tot mai tare, gâfâind.

Dimineaţa, Adriana s-a trezit şi a rămas nemişcată, cu capul pe pernă şi cu ochii deschişi. Apoi m-a privit un moment, fără să spună nimic. Mama a venit s-o strige cu copilul în braţe, adulmecând aerul.

— Iar te-ai pişat pe tine, bravo. Nu ne dezminţim niciodată.

— Nu eu, a răspuns Adriana întorcandu-se spre perete.

— Da, da, s-o crezi tu c-a fost soră ta, ea e educată. Mişcă-te, e târziu deja, a mai adăugat şi s-au dus în bucătărie.

Nu eram pregătită să le urmez şi nu mai ştiam să mă mişc. Am rămas acolo în picioare. Îmi lipsea până şi curajul de-a merge la baie. Unul dintre fraţi s-a aşezat pe pat, cu picioarele desfăcute. Şi-a controlat bine cu o mână chiloţii umflaţi, între două runde de căscat. Când m-a observat în cameră, a început să mă studieze încruntandu-se puțin. Şi-a oprit privirea pe sânii acoperiţi doar de maioul pe care-l purtam în loc de pijama, din cauza căldurii. Din instinct, mi-am încrucişat braţele peste ridicăturile crescute de curând, în timp ce transpiraţia mi-apărea la subraţ.

— Ai dormit, tu? a întrebat cu voce de bărbat necopt.

Am răspuns „da” jenată. Continua să mă examineze fără ruşine.

— 15 ani îi ai deja?

— Nu, încă n-am împlinit 14.

— Dar pari de 15, chiar mai mult. Te-ai dezvoltat repede, a constatat.

— Tu câţi ai? am întrebat din politeţe.

— Eu, aproape 18, sunt cel mai mare. Muncesc deja, dar azi nu mă duc.

— De ce?

— Azi n-are nevoie patronul. Mă cheamă doar când are.

— Dar ce munceşti?

— Muncitor necalificat.

— Şi şcoala?

— Ei, şcoala! M-am lăsat din clasa a VI-a, oricum rămâneam repetent.

I-am văzut muşchii modelaţi de muncă, umerii puternici. O spumă castanie i se ridica pe toracele ars de soare şi mai sus, pe faţă. Probabil crescuse şi el repede. Când s-a întins, i-am simţit mirosul adult. Nu era neplăcut. O cicatrice ca un schelet de peşte, poate o rană veche, cusută prost, îi decora tâmpla stângă.

N-am mai vorbit. Îmi privea corpul din nou. Din când în când, îşi aşeza sexul cu mâna, într-o poziţie mai puţin enervantă. Voiam să mă îmbrac, dar nu-mi scosesem lucrurile din valiză şi bagajul rămăsese dincolo. Ar fi însemnat să fac câțiva paşi cu spatele la el ca să merg s-o iau. Am aşteptat să se întâmple ceva. El îşi cobora ochii încet de pe şoldurile mele acoperite de bumbac alb pe pulpele dezvelite, pe picioarele încordate. Nu mă puteam întoarce cu spatele.

A apărut mama și i-a spus să se grăbească: un vecin căuta ajutoare pentru muncă la câmp. Dădea la schimb lăzi cu roşii bine coapte, pentru bulion.

— Tu te duci cu soră-ta la lapte, dacă vreţi să mâncaţi dimineaţă, mi-a ordonat apoi mie, forţandu-se să îndulcească tonul, fără succes, spre finalul frazei.

În cealaltă cameră, copilașul ajunsese pe brânci la pantofii mei şi-i împrăştiase în jurul lui. Muşca dintr-unul, cu gura pungă. Adriana curăţa deja fasolea verde pentru prânz, în genunchi pe scaun, sprijinită de masa din bucătărie.

— Ia uite cât de mult arunci, a ajuns-o imediat reproşul.

Nu l-a băgat în seamă.

— Spală-te, să mergem să cumpărăm lapte, mi-e foame, a spus.

Am folosit ultima baia. Bărbaţii dăduseră apă pe jos şi călcaseră prin ea: urmele de încălţăminte se suprapuneau clar cu cele de picioare. Acasă la mine nu văzusem niciodată gresia în halul ăla. Am alunecat, dar nu m-am lovit în cădere, ca o balerină. La toamnă sigur n-o să reiau lecţiile de balet, nici orele de înot.

 

Cea care se întoarce, de Donatella Di Pietrantonio, Editura Polirom, 2020, traducere din limba italiană de Mihaela Găneţ, col. „Biblioteca Polirom. Actual”



Articole asemănătoare

„Apeirogon”, de Colum McCann (fragment în avanpremieră)

Muzical, plin de forță, delicat și ambițios, „Apeirogon” este romanul vremurilor noastre. Cartea a fost nominalizată pe lista lungă a Premiului Booker în 2020.

„Pământ american”, de Jeanine Cummins (fragment în avanpremieră)

Scrisă cu măiestrie, sfâșietoare și încărcată de o profundă umanitate, „Pământ american” este unul dintre cele mai importante romane contemporane.

„Zgomotul timpului” – romanul lui Julian Barnes despre viața compozitorului Dmitri Șostacovici (fragment în avanpremieră)

Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, „Zgomotul timpului”, apare la editura Nemira, în colecția Babel, în traducerea lui Virgil Stanciu și se lansează la Târgul de carte Gaudeamus din noiembrie.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu