• „Oamenii cred cu plăcere ceea ce vor să creadă” - Iulius Caesar

Darul literaturii, despre „Din ce e făcut un măr?”, de Amos Oz și Shira Hadad

Darul literaturii, despre „Din ce e făcut un măr?”, de Amos Oz și Shira Hadad

Din ce e făcut un măr? este un volum de dialoguri între Amos Oz și editoarea sa, Shira Hadad, cu teme dintre cele mai diverse, de la literatură (evident), la politică, feminism, naționalism, moarte, război, familie ș.a. Nu am mai citit alte cărți de Amos Oz, am început la un moment dat Poveste despre dragoste și întuneric, dar, nu mai știu de ce, am abandonat-o. Am început să citesc volumul ăsta pentru că atunci când vreau să mă apropii de un scriitor și nu știu cum îmi place să-i citesc cărțile despre cărți și viață înainte de a-i citi ficțiunile. 

Mie mi s-au părut interesante și incitante discuțiile, mi-a plăcut mai ales felul în care Amos Oz se opune fanatismelor de orice fel (ceea ce nu e de mirare, având în vedere contextul din Israel), mi-au plăcut reflecțile lui privitoare la literatură și alți scriitori (de exemplu, Oz spunea că îi place nu o carte pe care ar fi putut s-o scrie el, ci una pe care n-ar fi putut s-o scrie; de asemenea, în repetate rânduri m-a trimis la un alt scriitor despre care nu știu prea multe, un clasic american mai puțin cunoscut, Sherwoord Anderson, pe care acum abia aștept să-l citesc), dar și reflecțiile referitoare la feminismul contemporan și felul în care acesta modelează noile relații sociale azi (nu întotdeauna în bine, mai ales atunci când nu lasă loc dialogului și nuanțărilor). Mi-a plăcut că părea a fi un om al nuanțelor și al detaliilor, nu al judecăților tranșante, deși asta e posibil să fi fost o trăsătură datorată mai mult vârstei și momentului în care au avut loc aceste dialoguri, tinerețea nu e vârsta compromisului. 

Pe de altă parte, citind, am conștientizat lipsa unui context al scrierilor sale și al istoriei contemporane a Israelului, au fost multe trimiteri la cărțile sale sau la politică pe care nu le-am descifrat. însă timpul nu-i pierdut și cel mai important e că primul pas către  descoperirea lui Amos Oz a fost făcut. Cel mai probabil, Din ce e făcut un măr? va fi o carte la care mă voi reîntoarce după ce voi citi altele scrise de Amos Oz, pentru aprofundare. Exemplarul meu este subliniat și adnotat dintr-un capăt în altul. Ca orice carte despre viață și literatură poate fi citată și citită.

Dintre toate pasajele, unul mi s-a părut a avea o importanță deosebită, un fel de crez literar, o artă poetică, deși asta ar fi trebuit s-o aleagă scriitorul, nu cititorul. Însă e un text frumos de citit oricând, unul care vorbește despre iubirea pentru cărți și pentru povești și despre marele dar al literaturii, făcând, în același timp, diferența între două tipuri de întrebări, și, implicit, de oameni. Astfel, Amos Oz arată că una e să întrebi „Ce rol are literatura?” și alta „Care este darul literaturii?” E diferența între a avea și a fi, între locuitorul cetății care caută să aibă și cel care caută să fie.

 

Cel puțin o dată pe săptămână vine la mine cineva dintr-o țară sau alta care vrea să-mi ia un interviu. Și întotdeauna se ajunge la faza întrebării stereotipe: „Care e funcția literaturii?” Sunt tot felul de variații: rolul literaturii în societate, rolul literaturii în politică, în conștiința iudaică, în conflictul israeliano-palestinian. Și eu le spun celor care-mi iau interviurile astea: „Reformulați întrebarea. În loc să mă întrebați despre rolul literaturii, întrebați-mă despre darul literaturii”. Atunci ei mă întreabă, fiindcă sunt politicoi, fiindcă se simt prost. Nu sunt mulțumiți, ar fi vrut să le aduc un pește gras care poate fi pus în titlu, ar fi vrut să audă de la mine că literatura e un bici cu care trebuie șfichiuiți politicienii sau că literatura e vârful de lance al revoluției. Nu știu care le-a fost intenția. În loc de toate astea, eu le spun: darul literaturii. Le spun: darul e dublu. Unul e că iei o carte, un roman, o poveste, și o citești, iar la pagina douăzeci și patru ți se taie răsuflarea; ăsta sunt eu, chiar eu, cum de-a știut scriitoarea asta? Ea nu mă cunoaște, ea nu vorbește despre mine în necunoștință de cauză, ea vorbește despre secretele mele, pe care eu nu le-am dezvăluit nimănui. Ăsta e un fel de dar. Al doilea e darul opus: citești rând după rând și deodată ajungi la pagina optezci și patru, ești uimit și spui: uau, eu niciodată n-aș fi putut să fiu așa. Nici dacă mi s-ar da un milion de dolari n-aș face una ca asta. Aceste două trăiri: „Ăsta sunt exact eu” și „Ăsta sub nici un motiv nu pot fi eu” (și uneori „Ce noroc că ăsta nu sunt eu!”) - se numără printre marile plăceri ale cititului, fiindcă tu, cititoarea, ești invitată să-ți redescoperi granițele. Inclusiv teritorii depărtate ale provinciilor tale, pe care le vizitezi rareori, sau poate deloc. Dar în poveste tu o identifici deodată și spui, da, am o regiune îndepărtată de felul ăsta, n-am mai fost pe-acolo de ani de zile, dar ea îmi aparține, e o parte din mine. Sau, dimpotrivă, spui nu, asta e cu totul în afara granițelor mele. Niciodată n-o să-mi calce piciorul pe-acolo. Și e și asta o plăcere. Și există și o a treia plăcere, când, pe măsură ce citești, hotarele tale încep să se lărgească. E ca și cum pereții s-ar deschide și ți s-ar dezvălui un peisaj pe care nu l-ai văzut niciodată. Sau un peisaj pe care te-ai temut să-l vezi. 

Asta e o plăcere a cunoașterii. Cunoașterea a ce? Și a ceea ce ți-e străin, și a ceea ce ți-e cunoscut. Eu cred că amândouă aceste feluri de cunoaștere sunt daruri. N-am să-ți spun că ele sunt întotdeauna o plăcere. Să te cunoști pe tine însuți e adeseori contrariul unei plăceri. Iar cunoașterea a ceea ce ți-e străin nu e uneori deloc ușoară. E însă un dar. Totul se lărgește dintr-odată. Ăsta e după mine darul literaturii. iar plăcerea mea în calitate de povestitor e să-ți ofer un dar ție, în calitate de cititoare

Nu numai scriitorul este chestionat cu privire la rolul literaturii în cetate. Este o situație pe care și orice cititor o cunoaște, cu toții am fost întrebați, cu neîncredere și o ușoară desconsiderare în privire: „Dar de ce citești?” Amos Oz ne învață însă că literatura nu are un rol, literatura este un dar, ne spune Amos Oz, ea este propriul său rol, iar cei care au nevoie să li se explice ce are literatura, nu vor ajunge niciodată s-o trăiască, s-o fie.  

Din ce este făcut un măr? (Convorbiri cu Shira Hadad), de Amos Oz, Editura Humanitas Fiction, 2020, trad. Gheorghe Miletineanu, col. „Raftul Denisei”

 

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Concurs Anansi: „Jurnalul unui librar”, de Shaun Bythell [încheiat]

Concurs împreună cu Editura Pandora M ce are ca premii: „Jurnalul unui librar”, de Shaun Bythell și un kit promo Anansi format dintr-o agendă, un creion și un tote-bag.

„Pastoralia”, de George Saunders (fragment în avanpremieră)

„O Americă înfricoșătoare”, i-a spus Edward Behr. „O Americă distopic-absurdă”, ripostează George Saunders în „Pastorali”, un volum de povestiri concepute parcă în temeiul unui worst case scenario.

„Lumea în flăcări”, de Siri Hustvedt (fragment)

„Lumea în flăcări”, de Siri Hustvedt, a fost nominalizat la Man Booker Prize și e considerat „cel mai bun roman de până acum al lui Siri Hustvedt” (The Washington Post).

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu