„Deserturi pentru zile fericite”, de Guillemette Auboyer și Ève-Marie Briolat

Deserturi pentru zile fericite mi-a plăcut mai întâi datorită felului în care au fost organizate rețetele: Arome de toamnă, Christmas time, Din pasiune pentru ciocolată, Pentru îndrăgostiți, Paște fericit!, Arome estivale, Delicii de odinioară, Bunătăți pentru micul dejun și Ceaiul de la ora cinci. Fiecare categorie are deserturi specifice, multe dintre ele puse alături de fotografii de-a dreptul apetisante. Evident că rețeta nu iese „ca în poză”, dar atâta timp cât se păstrează gustul, eu nu mă plâng. Bine, la asta poate contribui și faptul că sunt incapabilă să respect o rețetă de la cap la coadă. Îmi place să improvizez, să aduc și eu o contribuție, să pun mai puțin zahăr dacă mi se pare prea mult (și unele rețete din cartea asta au cam mult zahăr, ce-i drept) sau să schimb un ingredient cu un altul asemănător.
De exemplu, am încercat să fac o negresă care nu părea prea dificilă (și chiar nu a fost), iar în rețetă scria să pun nuci pecan. Cum nu aveam acasă, am înlocuit nucile cu fulgi de migdale. A ieșit foarte bun, dar data viitoare o să încerc să pun măcar nuci normale, cred că va ieși mai bun. La fel, o să înjumătățesc cantitatea de zahăr pentru că mi s-a părut cam dulce (rețeta e cu 250 de grame de zahăr la 80 de grame de făină, ceea ce e destul de mult, totuși). Am mai încercat și rețeta de brioșe cu afine care au ieșit, la fel, foarte bune (aici am pus toată cantitatea de zahăr și a fost bine, nu au ieșit foarte dulci).
În general nu-mi plac rețetele care îți ocupă prea mult timp și sunt și pretențioase. Acum vreo doi ani după ce am stat o zi întreagă să fac un tort cu vreo trei feluri de creme care arăta la final ca o mămăligă întoarsă (și cu aceeași consistență), am hotărât că rețetele simple sunt cele mai potrivite pentru mine. Și aici am găsit destule.
Nu cred că voi face vreodată Căsuța lui Hansel și Gretel, Joconde cu Gianduja (se pare că Gianduja e o cremă fină de ciocolată și alune de pădure măcinate), Pavlova cu fructe roșii și fistic, Supă de caise cu cimbru, Supă de pepene galben cu miere și busuioc, Șarlotă cu fructe roșii și tarhon, Macarons, Tort în dungi cu ciocolată, fistic și zmeură sau Millefeuille cu ciocolată albă și zmeură. Arată bine-n poze, dar, cum ziceam, prefer să nu mă complic.
Însă, după ce am încercat negresa și brioșele cu afine, mi-am notat să mai fac și Financier cu miere, o rețetă care m-a convins când am citit „preparare 10 minute, coacere 10 minute” (caut de câteva luni formele de inimioară potrivite ca să-mi iasă „ca-n poze”), Financier uriaș cu zmeură (tot ce are zmeură în compoziție e musai de încercat), Pancakes, Fursecuri Tuiles cu portocală, Pahare cu tiramisu de căpșune și piper (cred că renunț la piper) sau Minimadlene cu vanilie.
Rețetele sunt destul de bine explicate (deși nu găsești tot timpul ingredientele autoarelor canadiene, poți improviza), iar fotografiile te ajută să-ți dai seama măcar cum ar trebui să arate produsul finit. Însă nu sunt făcute atât pentru a ilustra, cât pentru a face poftă, zic eu. Nu sunt poze care îți arată, treptat, cum să amesteci ingredientele, sunt imagini artistice făcute de o fotografă profesionistă, Virginie Pérocheau. Frumos ilustrat și tipărit în condiții grafice de calitate volumul poate fi și o idee bună pentru un cadou.
Deserturi pentru zile fericite, de Guillemette Auboyer și Ève-Marie Briolat, Ed. Litera, 2013, trad. Aurelia Ulici

Laura Câlțea
Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.
Articole asemănătoare
Istoria la scară umană: 4 cărți noi de la Editura Litera
Printre aparițiile recente ale Editurii Litera am remarcat 4 cărți de istorie care mi s-au părut că merită o atenție deosebită: „Cleopatra”, „Europa. O istorie naturală”, „Primul Război Mondial”, și „Istorie. Idei fundamentale”.
Cartea la metrou, o campanie de lectură realizată de Editura Litera
Editura Litera și Metrorex anunță prima ediție a campaniei de încurajare a cititului în metroul bucureștean: CARTEA LA METROU în săptămâna 18-22 iulie, în intervalul 9.00-11.00, pe Magistrala 2: Pipera – Berceni – Pipera.
Un scurt bilanț și cele mai citite articole pe blog în 2014
Un scurt bilanț al anului 2014 pe blog, cele mai citite articole, planuri pentru 2015 și câteva lucruri pentru care îmi pare bine că mi-am făcut curaj să scriu pe propriul blog.
Sa stii ca Pavlova doar arata la prima vedere ca ceva complicat, e chiar usor de facut. Eu zic ca te poti incumeta :P
Dacă zici tu... ;)) Aștept să apară fructele roșii și o încerc și eu, poate iese măcar de-o poză reușită :D
Mama, ce pofta mi s-a facut. Eu de obicei fac retete simple, fara cuptor pentru ca nu posed unul. Imi ies, dar la partea cu decoratul nu stau prea bine :D
M-am gândit eu că o să umplu de pofte pe toată lumea, dar n-am avut ce să fac, nu puteam să țin doar pentru mine :D :))