• „A fi viu: să dorești și să fii dorit! Aici e secretul, știința, dibăcia! Să fii pulsație – și inima va bate oricum...” - Mihai Măniuţiu

Vârsta prieteniei și a căutărilor, despre „Cronicile vulpii”, de Paul Slayer Grigoriu

Vârsta prieteniei și a căutărilor, despre „Cronicile vulpii”, de Paul Slayer Grigoriu

Personal, m-am bucurat tare mult să văd că apare și prima carte românească în Colecția Narator a Editurii Publica. Cronicile vulpii: Amintiri din liceul anilor ´90, de Paul Slayer Grigoriu, este o cronică detaliată (poate puțin cam prea detaliată, cartea este destul de stufoasă) a celor patru ani pe care autorul i-a petrecut ca elev la Liceul German din București.Narator e o colecție care mie-mi place mult și care cuprinde volume cu povești interesante, scrise într-un stil accesibil și nepretențios. În general, povestea primează asupra scriiturii, dar sunt și excepții. Una dintre ele este Dulcele bar al lui J.R. Moehringer, o carte minunat scrisă, și o alta e chiar această carte de memorii a lui Paul Slayer Grigoriu. Pe lângă scriitură, cele două volume mai au un numitor comun, și anume nostalgia după anii „tinereții”.

Cum ziceam, volumul povestește, cu lux de amănunte, anii de licean ai autorului. Cartea e împărțită în patru părți, câte una pentru fiecare an de liceu, cu întâmplăi haioase, triste, cu beții și ore interminabile la liceu, cu iubiri și prietenii, cu vacanțe la mare sau la munte, cu bairamuri și revelioane, toată recuzita anilor de liceu. E uimitoare capacitatea autorului de a ține minte evenimente, replici sau persoane (unele întâlnite o singură dată). La început e destul de dificil să te obișnuiești cu numele tuturor personajelor sau cu poreclele lor, pe unii îi mai încurci, pe alții îi uiți, cel mai bine ar fi să citești cartea „dintr-un foc”, să nu o lași prea mult să lâncezească pentru că riști să nu înțelegi mai nimic dacă o lungești.

 

Toată agitația din jurul nostru părea să nu lase timp reflecției. Privită din afară, gașca se înfățișa ca o adunătură de teribiliști pe care nu-i adusese împreună decât pasiunea comună pentru tot felul de golănii, a căror punere în practică necesita un grup mai mare de oameni. Fără îndoială era o impresie care conținea un sâmbure de adevăr. Dincolo de acestea, însă, între noi se crease deja o legătură mai adâncă, ce depășea spontaneitatea superficială a vârsei. „Împreună la bine și la rău” e o formulă cu aer de clișeu, însă pentru noi sau pentru cei dintre noi care constituiau nucleul găștii, s-a dovedit a fi viabilă. Chiar dacă uneori circumstanțele ne-au îndepărtat, momentele de sărbătoare ne-au găsit împreună, la fel durerile. Iar baza legăturii noastre a fost pusă în acele zile de liceu și o parte din absurdul, din veselia, din candoarea și din teribilismul nostru ne însoțește până astăzi. Căci, uneori, ce poate fi mai frumos decât să cânți pe stradă și să te urci pe tarabe, să te faci de râs într-un local, să golești o sticlă și să o zvârli pe jos sau să înjuri un polițist? Sunteți de aceeași părere cu mine? Foarte probabil nu, dar... cui îi pasă?

 

Pe lângă teribilismele specifice vârstei, Paul și colegii săi își petrec timpul ascultând muzică rock (și, mai târziu, compunând și cântând în propria trupă) citind și punându-și probleme existențiale și religioase fundamentale. În ciuda părului lung, a cerceilor și a tricourilor cu capete de mort, tinerii din gașcă sunt profund credincioși, iar doi dintre ei (printre care și Paul) sunt admiși după liceu la Facultatea de Teologie. Sentimentul apartenenței la „gașcă” și prietenia dintre ei sunt foarte puternice și, de asemenea, definitorii pentru cei mai mulți. Mi-a plăcut mult o formulare întâlnită la un moment dat, „vârsta prieteniei și a căutărilor”, și mi se pare una dintre cele mai frumoase și cuprinzătoare definiții ale adolescenței.

 

...deși renumele nostru continua să fie infect, unii dintre dascălii noștri reușeau să se apropie de noi și să privească un pic și sub aparențe, descoperind dincolo de teribilismul adolescenței oameni care-și căutau, după puteri, drumuri printre hățișurile vieții și căi de a descoperi valorile autentice.

 

Beții legendare (urmate, aproape întotdeauna, de vărsături asemenea), drame adolescentine (sunt pagini întregi despre iubiri neînțelese ce par desuete acum, citite cu ochiul detașat al adultului, dar pe-astea le-am trăit toți cu intensitate la vremea respectivă), bătăi între rockeri și punkeri, între rockeri și cocalari, între rockeri și alte găști din liceu, rebeliuni neînțelese, profesori obtuzi, părinți mult prea grijulii care se gândesc mai mult la viitorul copiilor și nu la fericirea lor imediată, creștinism, satanism, rock, yoga sau cărți, baruri din Romană și după-amieze petrecute La Motoare, vacanțe în 2 Mai și concerte rock, toate se amestecă și formează o lume aparte.

 

Văzută din afară, gașca noastră era interesantă prin atitudinea rebelă, era „cool”. Existau atât profesori cât și colegi care nu ne iubeau deloc, dar de cunoscut, ne cunoștea toată lumea și a fi în preajma noastră echivala, într-o gândire adolescentină, cu un semn de prestigiu. Fetele se apropiau de noi, se distrau, mergeau la concerte, uneori ne deveneau iubite. După un timp însă vedeau că, pe lângă faptul că nu eram mereu amuzanți, iar uneori deveneam chiar deranjanți, dincolo de distracțiile și excesele vârstei, prietenia noastră avea un caracter mai adânc. Beam, fuman, înjuram și făceam tot felul de tâmpenii. Dar ne puneam și probleme, întrebări, despre Dumnezeu, viață și prietenie, iar legătura noastră căpăta trăsăturile unei frății adevărate, un filon subteran de iubire ce se insinua în spatele golăniilor de suprafață.

 

Deși nu ascult muzică rock (cel mult balade, dar nici astea constant), nu împărtășesc credințele religioase ale autorului și prietenilor lui și nici nu am avut o adolescență atât de palpitantă, mi-a plăcut cartea și chiar m-a ținut „în priză”. Stilul scriiturii este foarte bine definit, nu sunt ezitări și nici surplusuri de exprimare, narațiunea oscilează între un stil oral dinamic și o povestire nostalgică și foarte descriptivă, iar cartea se citește repede. Unele întâmplări și, mai ales, înțelesul sau umorul lor, sunt mai degrabă conjuncturale, probabil că cei care le-au trăit le vor rememora cu drag în momentul în care vor citi cartea, dar nu sunt atât de interesante pentru cititor. Însă sunt și momente interesante și multe care te fac să zâmbești și, până la final, să te împrietenești și tu ca cititor cu cei din gașcă.

Probabil că împătimiții rockului vor rezona mai bine cu toate întâmplările povestite, vor înțelege mult mai bine trimiterile muzicale (toată cartea e plină de nume de formații rock, de melodii, de stiluri și, apoi, după ce se formează și trupa lor, de tot felul de detalii tehnice referitoare la munca în studio, sunet, instrumente etc.). Just for fun, am ascultat pe net și câteva melodii ale trupei Rising Shadow și mi-a fost și mai clar că nu fac parte din publicul lor. Cartea, însă, poate fi citită și fără să-ți placă muzica rock, dar, în mod sigur, va avea un alt farmec pentru cei care o ascultă.

Cum ziceam, e destul de lungă, așa că în mod sigur vă va pune răbdarea la încercare și, de multe ori, teribilismele adolecenților s-ar putea să pară obositoare sau chiar nerealiste. Însă, până la urmă, Paul Slayer Grigoriu reușește să facă un tablou destul de complex despre viața de licean rocker în Bucureștiul anilor '90. E o bucățică de lume pe care unii, ca mine, de exemplu, nu o pot găsi decât în cărți. 

În final, o observație personală: am citit cartea și cu ochi de fostă liceană (deși, cum am zis, cu o adolescență nici pe departe atât de palpitantă) și cu ochi de fostă profă. Pe de o parte, mi-a adus aminte atât de revoltele neînțelese și, de multe ori, inutile pe care le-am trăit și eu, iar pe de alta, și despre ce însemna, ca profă, să am o clasă de elevi inteligenți, dar extrem de gălăgioși și teribiliști. M-am simțit nițel bătrână (mă alint, da, dar numai puțin) să simt că am făcut parte din ambele tabere, liceenii (noi) și profii (ceilalți), însă a fost și interesant.

Ar mai fi fost și o a treia perspectivă din care putea fi citită cartea, și anume, cea a părintelui, dar pe asta încă nu am experimentat-o. Și, dintre toate, cred că e cea mai incomodă pentru că îți arată cum, de fapt, nu ai aproape nici un fel de control asupra propriului copil în această perioadă de mari schimbări care e adolescența. Îmi și închipuiam părinți care puși față în față cu toate teribilismele copiilor ar fi spus „nu, copilul meu nu ar face așa ceva”. E un exercițiu util, ca părinte de copil sau de adolescent, să citești o astfel de carte. Te învață că, pe de o parte, nu-ți poți controla niciodată total odrasla (ceea ce e o lecție bună pentru orice părinte) și că, pe de alta, copii învață să se descurce și să-și rezolve problemele în care singuri au intrat. Și că asta face parte din propriul lor proces de maturizare pe care părinții nu și-l pot asuma, oricât de mult ar dori și oricât ar crede că așa le fac un bine. Nu fac decât să le răpească posibilitatea de a se maturiza singuri, dar și pe cea de a se distra trăind niște aventuri pe care numai ca adolescent ești destul de nebun să vrei să le trăiești. 

Cronicile vulpii: Amintiri din liceul anilor ´90, de Paul Slayer Grigoriu, Ed. Publica, 2015, col. Narator

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Eveniment editorial Publica: „Small DATA”, de Martin Lindstrom apare concomitent cu ediția în limba engleză

Ediția în limba română a cărții lui Martin Lindstrom – Small DATA – apare concomitent cu ediția în limba engleză. Lansarea oficială a cărții va avea loc la București, în prezența autorului, în cadrul conferinței The Future of Marketing.

Mall-urile și lipsa de imaginație a spațiilor comerciale moderne

M-am gândit la această legătură între viața noastră mentală și emoțională și spațiile în care locuim vara asta când am citit două cărți care mi-au plăcut enorm de mult: „Wonderland”, de Steven Johnson, și „Scânteia creativă”, de Agustín Fuentes.

Noutățile Publica la Bookfest 2017

Editura Publica își așteapă cititorii la Bookfest la standul A14 din pavilionul C1, cu noutăți și prețuri promoționale.

2 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Alexandru Valentin Craciun 11-08-2015 14:53

    Am cumparat cartea si am inceput sa o citesc. Evoca destul de fidel atmosfera anilor 90...cred ca am sa scriu si eu o recenzie. Sunt nascut in acelasi an cu autorul si ma regasesc in multe dintre paginile cartii...

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 11-08-2015 14:58

    Eu sunt cu puțin mai mică, în 97 abia începeam liceul, plus că am fost destul de cuminte așa că nu mi-a fost foarte familiar contextul :)) Însă mi-a plăcut cum scrie Paul Grigoriu și am terminat cartea destul de repede în ciuda volumului mare de pagini :) Spor la citit în continuare!