• „Eşti încă tânăr atâta timp cât admiri şi în măsura în care admiri” - Lucian Blaga

Cressida Cowell câștigă Blue Peter Book Award pentru „The Wizards of Once”, în curs de apariție la Nemi

Cressida Cowell câștigă Blue Peter Book Award pentru „The Wizards of Once”, în curs de apariție la Nemi

Cressida Cowell, îndrăgita autoare a seriei Cum să-ți dresezi dragonul, a câștigat premiul pentru cea mai bună poveste la Blue Peter Book Awards cu primul roman din seria The Wizards of Once, care apare la Editura Nemi pentru copii în luna aprilie a acestui an. 

Organizat de BookTrust, Blue Peter Book Awards premiază cele mai bune cărți pentru copii publicate în anul precedent, iar volumele câștigătoare sunt votate de peste 500 de elevi din școlile din Marea Britanie.

The Wizards of Once este povestea unui băiețel vrăjitor și a unei fetițe războinice care au crescut învățând să se urască fără se cunoască și care trebuie să-și unească forțele pentru a se confrunta cu un inamic comun, pe tărâmul fantastic al anticei Britanii, plin de mistere și păduri magice.

„Cowell dă viață unor personaje credibile și ușor de îndrăgi de către copii. Un început de serie promițător de la un autor de bestsellere.” School Library Journal

„Cressida Cowell prezintă o nouă lume fantastică plină de magie, istorie a Epocii de Fier, umor care te face să râzi cu gura până la urechi și o distribuție imensă de personaje. Așa se face un bestseller.” The Daily Mail

Cressida Cowell  a crescut în Londra și pe o mică insulă, aproape nelocuită, de pe coasta de Vest a Scoţiei unde și-a petrecut timpul scriind povești, pescuind și căutând dragoni. Era convinsă că pe insulă trăiau cu adevărat dragoni și, de atunci, a rămas fascinată de ei. Este primul autor de cărți pentru copii care a primit premiul prestigioasei reviste Philosophy Now pentru „Lupta împotriva Ignoranței”, deoarece romanele din seria Cum să-ți dresezi dragonul (apărute la editura Nemi pentru copii – Cum să-ți dresezi dragonul, Cum să fii pirat, Cum să vorbești dragoneza) le stimulează imaginația micilor cititori, dar totodată îi face să mediteze la teme etice, politice și sociale, iar materialele auxiliare sau activitățile care se pot inspira din carte sunt nenumărate.



Articole asemănătoare

Provocări literare pentru 2015: Listă de citit pentru un nou început

Anul ăsta mi-am propus să citesc minim două cărți pe săptămână și sper să reușesc, pentru că, de fapt, doar așa aș putea să micșorez grămezile de cărți care mi-au umplut biroul. Am vrut să fac o listă intitulată 10 cărți pe care vreau neapărat să le citesc în 2015. A ieșit una cu 20 de cărți și nici așa nu mi-a fost ușor să aleg.

„Parcul pentru câini”, de Sofi Oksanen (fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul „Parcul pentru câini”, de Sofi Oksanen, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom. Actual”.

Un popas înăuntru – „Conace și pensiuni din România” (ed. IglooMedia)

Conace și pensiuni poate fi o sursă de inspirație atât pentru arhitecți și designeri interiori, cât și pentru cei care sunt în căutarea unor noi destinații turistice, departe de zgomotul și aglomerația obiectivelor de vacanță deja consacrate.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu