Credințe despre Sfântul Nicolae în „Mitologie creștină”, de Philippe Walter

În volumul Mitologie creștină. Sărbători, ritualuri și mituri din Evul Mediu, medievistul francez Philippe Walter, analizează principalele teme și sărbători creștine explicând legătura lor cu sărbătorile și ritualurile păgâne pe care le-au înlocuit. Începând de la Carnaval, trecând prin Halloween, Vănătoarea sălbatică, Moș Crăciun, Sf. Valentin, Paștele, focurile Sf. Ioan, nebunia solstițiului până la Sf. Mihail, anul calendaristic este marcat de sărbători creștine și păgâne ce se suprapun și se transformă, iar metamorfozele stau drept mărturie pentru continuitatea între oamenii de ieri și de azi.

Mai jos, câteva fragmente din capitolul dedicat Sf. Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, cel care ne lasă lângă încălțări, după merite, dulciuri sau nuiele. Deși datorită formației autorului, cartea se centrează mai ales pe mitologia occidentală (în special cea franceză, dar nu numai, se fac legături și cu alte popoare), miturile și personajele sunt ușor recognoscibile, iar asimilarea și suprapunerea sărbătorilor păgâne și creștine este de-a dreptul fascinantă.

Începem cu Sf. Nicolae, apoi vom continua cu mitologia din jurul Crăciunului și a celor Douăsprezece Zile.

Sfântul Nicolae (6 decembrie)

Nicolae a fost episcop de Myra, în Asia Mică. Totuși, în franceza veche, mire înseamnă și „medic”, iar această omofonie poate explica devoțiunea care se manifestă în jurul acestui sfânt taumaturg. Dacă toți sfinții sunt, într-adevăr, taumaturgi, atunci relicva degetului lui Nicolae are o particularitate și mai importantă, dar care n-a fost niciodată subliniată. Conform Dicționarului de franceză veche al lui Tobler-Lommatzsch, unul din degetele mâinii se numește în franceza medievală doit mire; este vorba de inelar. Specificarea este veche pentru că autorul latin Macrobiu vorbește, și el, despre digitus medicinalis. Cum relicva vindecătoare a episcopului din Myra era un deget al sfântului, se poate presupune că era vorba de acel deget mire.

În afara harului de vindecător, Nicolae este și un excelent magician. Datorită aparițiilor sale providențiale, această fantomă bună vine să-i salveze pe oameni când este invocat și uneori aduce chiar și cadouri (ca banii oferiți celor trei tinere amenințate cu prostituția, deoarece familia lor era nevoiașă). Este o caracteristică pe care a păstrat-o Santa Claus, miticul care se deplasează în văzduh pe o sanie trasă de reni. Vehiculul aerian al lui Santa Claus se înrudește mult cu cortegiul strigoilor menționați în numeroasele povestiri legate de Vânătoarea sălbatică. Folclorul referitor la Santa Claus (devenit Moș Crăciun) insistă pe apartenența sfântului la Lumea de Apoi. Nicolae este un duh al trecerii. Distribuitor de abundență și garant al fecundității la fel ca și alți sfinți din aceiași perioadă (Sfântul Martin, de exemplu), el posedă o legătură secretă cu bogățiile celeste sau subterane.

Nicolae este, într-adevăr, legat de bogățiile din subteran. Nichelul a fost descoperit în 1751 și minereului i se dă ca denumire prescurtarea de la Nicolaus care, de asemenea, este și numele unui spiriduș neastâmpărat. În mitologie, spiridușii (ca și piticii) sunt legați de lumea subpământeană și de bogățiile sale minerale (Kupfernikel înseamnă în germană „spiriduș de aramă”, înainte de a denumi metalul însuși). Altă bogăție a subsolului este sarea. Locul primitiv de implantare a cultului Sfântului Nicolae în Franța este Saint-Nicolas-de-Port lângă Varangéville, important așezământ loren de extracție a sării încă din Evul Mediu. (...) Foarte utilizată în alchimie, sarea este astfel în mod deosebit legată de Nicolae. Cel mai celebru alchimist al Evului Mediu se numește Nicolas Flamel. Nu există nici o îndoială că el era inițiat în secretele unei alchimii al cărei instigator era Nicolae. (...)

Dar esențialul în memoria păgână referitoare la Sfântul Nicolae se concentrează asupra figurii lui Père Fouettard care-l însoțește în mod neregulat pe sfânt în toate vizitele pe care le face copiilor din Alsacia, Lorena sau din nordul Franței. Acest Père Fouettard este o sperietoare de copii, un veritabil Om sălbatic și o fantomă zburlită, cu barba roșie. În folclorul contemporan, el este martorul fosilizat al strămoșului păgân al sfântului. Apariția lui Fouettard amintește de cea a tuturor oamenilor sălbatici din Carnaval. Jumătate om, jumătate animal, el reprezintă lumea primitivă. De fapt, el aparține Lumii de Apoi, fiind unul dintre stăpânii acesteia.

Este un fel de căpcăun-zeu, un stăpân al abundenței și al bogăției (un zeu plutonian al morților), dar deposedat de toate aceste trăsături în favoarea sfântului episcop care-l domină. Sfântul Nicolae îl trage după el, ca și alți sfinți ce trag monstrul sau tarasca pe care i-au îmblânzit. Sfântul Nicolae confirmă aspectul de abundență al strămoșului său păgân. În Siberia, Mikula este un zeu al recoltelor și al berii legat de starea de beție. Verbul rus nicolitsja înseamnă „a se ameți”. După Mikula, Nicolae apoi Santa Claus (Moș Crăciun) devin distribuitorii carnavalești ai abundenței în mijlocul iernii.

Mitologie creștină. Sărbători, ritualuri și mituri din Evul Mediu, de Philippe Walter, Ed. Artemis, 2005, trad. Rodica Dumitrescu și Raluca Tulbure