• „Mirarea care generează filozofia este că tu nu ești tu, că există în noi înșine ceva mai adânc decât noi înșine” - Constantin Noica

Concurs Editura Trei: despre literatură și consolare, Alberto Manguel & Michael Ignatieff [încheiat]

Concurs Editura Trei: despre literatură și consolare, Alberto Manguel & Michael Ignatieff [încheiat]

S-a întâmplat ca vara asta să citesc două cărți care te încurajează să gândești literatura (în sensul larg, general, de texte scrise, care aparțin culturii, nu neapărat ficțiuni) în profunzime, să meditezi la puterile și limitările cuvântului scris și, astfel, să o redescoperi din perspective inedite. Cele două cărți la care mă refer sunt Un cititor în Pădurea din Oglindă, de Alberto Manguel (trad. Bogdan-Alexandru Stănescu), și Despre consolare, de Michael Ignatieff (trad. Cezar Petrilă), ambele apărute la Editura Trei (prima anul ăsta, cea de-a doua anul trecut). În ambele am întâlnit ideea de literatură de consolare, de cărți (sau texte) pe care le alegem ca să ne stea alături în vremuri grele. De exemplu, Manguel povestește cum într-o perioadă dificilă a descoperit că Don Quijote este „alegerea perfectă pentru a îndura durerea”. Pentru mine, de exemplu, lectura perfectă de consolare și liniștire este Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar. Și fiecare dintre noi avem, cu siguranță, astfel de cărți, de suflet

Cartea lui Alberto Manguel este o antologie ce cuprinde 39 de eseuri, meditații livrești ce pornesc de la tot felul de pretexte dragi șoarecilor de bibliotecă, pe când cea a lui Michael Ignatieff este o încercare de catalogare a diferitelor texte care și-au propus, de-a lungul istoriei, să ofere oamenilor consolare (de la Psalmi și Cartea lui Iov, la Montaigne, Camus sau Primo Levi). Intențiile care stau la baza fiecăreia dintre ele sunt diferite, însă ambele prilejuiesc cititorului ocazia de a gândi literatura dincolo de poveste și postulează existența unei comunități de cititori pentru care universul cărților se constituie într-un spațiu (virtual sau fizic) pe care-l putem considera un fel de casă sau refugiu. Pe scurt, mie mi-a plăcut să le citesc pe ambele, să le compar și să le dau ocazia să se întâlnească într-un dialog al cărților și vreau să le recomand mai departe în formula asta și altor cititori. Și, pentru a sublinia acest mesaj, am organizat împreună cu Editura Trei un concurs ce are ca premii trei pachete ce conțin ambele cărți. 

 

Descrierea cărților: 

Un cititor în Pădurea din Oglindă, de Alberto Manguel (trad. Bogdan-Alexandru Stănescu)
O călătorie intimă și emoționantă prin lumea cărților.
„O meditație asupra artei de a citi.” (The New Yorker)
Împărtășindu-ne experiențele sale de cititor, cu un stil care se remarcă prin umor fin și erudiție, Alberto Manguel susține în această excelentă culegere de eseuri că lectura, în sensul său cel mai larg, definește specia noastră. Citirea propriilor vieți și a celorlalți, citirea societăților în care trăim și a celor care se află dincolo de granițele noastre, citirea lumilor care se află între copertele unei cărți sunt esența acestui volum.
Cele 39 de eseuri care compun Un cititor în Pădurea din Oglindă explorează arta cititului și a scrisului, identitatea pe care ne-o oferă literatura, legăturile dintre politică și cărți și dintre cărți și lumea fizică. Pentru Manguel și cititorii săi, cuvintele, în ciuda tuturor piedicilor, dau coerență lumii și ne oferă „câteva locuri sigure, la fel de reale ca hârtia și la fel de încurajatoare ca cerneala”.

Despre consolare, de Michael Ignatieff (trad. Cezar Petrilă)
O explorare profundă a literaturii și artei consolării — de la Cartea lui Iov și Psalmi la Albert Camus, Primo Levi, Elisabeth Kübler-Ross sau mișcarea hospice.
Când suferim pierderi sau asistăm la o catastrofă, căutăm consolare. Cândva domeniul preoților și al filosofilor, limbajul consolării a dispărut din vocabularul modern. Încă din secolul al XVI-lea, omenirea a început să renunțe la alinarea adusă de vechile texte religioase și s-a îndreptat către știință, ideologie și terapie.
Cum ne consolăm unii pe alții și pe noi înșine într-o epocă a necredinței?
Michael Ignatieff spune poveștile unor scriitori, pictori și muzicieni care au căutat consolarea și arată cum oameni aflați în situații extreme au reușit să-și regăsească speranța. Evocând momente în care personalități influente au găsit curajul să meargă mai departe, Despre consolare aduce aceste povești în prezent, susținând că putem reînvia tradițiile consolării ca să facem față suferințelor și nesiguranței secolului XXI.
„O inspirație pentru cei care au nevoie de cuvinte ca să meargă mai departe în viață.” (Kirkus Reviews)

 

Concurs: 

Pentru a participa la acest concurs trebuie doar să răspundeți la întrebarea: Care este cartea pe care o recitiți atunci când aveți nevoie de consolare?

Aștept comentariile voastre de azi, 5 septembrie, până duminică, 10 septembrie 2023 (inclusiv). Vă rog să lăsați un comentariu în josul acestui articol în căsuța de comentarii (nu pe Facebook și nici pe mail la adresa de contact) pentru că toate comentariile trebuie să fie într-un singur loc ca să participe la extragere. Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți și anunțați printr-un mail (e bine să verificați și în Spam) și pe pagina de Facebook Blogul unei cititoare de cursă lungă, luni, 11 septembrie 2023. Din rațiuni de organizare, voi aștepta răspunsul cu datele de contact maxim o săptămână. 

Premiile vor fi expediate de Editura Trei la o adresă de pe teritoriul României.

Multă baftă! 

UPDATE: Câștigătoarele concursului organizat împreună cu Editura Trei sunt: Dumitru Veronica, Georgiana Anghel și Merticariu Zenaida. Felicitări și mulțumesc tuturor pentru comentarii!



Articole asemănătoare

Concurs Joël Dicker, „O carte bună este o carte pe care regreți că ai terminat-o” (încheiat)

Pentru că știau cât de mult mi-a plăcut cartea, prietenii de la Editura Trei mi-au oferit două exemplare cu autograf din romanul lui Joël Dicker, „Adevărul despre cazul Harry Quebert” cu care să organizez un concurs pe blog. Concursul se desfășoară între 26 ianuarie-1 februarie (inclusiv).

Concurs Editura Herald: „Cum ne ajută știința?” [încheiat]

În perioada 28 august – 3 septembrie Editura Herald a lansat campania „Cum ne ajută Știința?” în care invită cititorii pe urmele evoluției și în marele ocean al spațiului.

„În călătorie”. Andrea Tornielli într-un interviu cu Papa Francisc

„În călătorie”. Andrea Tornielli într-un interviu cu Papa Francisc este un extraordinar jurnal, de la fața locului, de-a lungul miilor de drumuri ale speranței noastre.

69 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Simona Negoescu 10-09-2023 23:58

    Au bonheur des dames, de Émile Zola

    Raspunde
  2. Saviuc Diana 10-09-2023 22:46

    Eu recunosc că nu obișnuiesc să recitesc, dar uneori mă vizitează nostalgia și frunzăresc lecturile copilăriei (Basmele Fraților Grimm, Morcoveață de Jules Renard etc.).

    Raspunde
  3. Lidia Vladoiu 10-09-2023 22:11

    Cel mai mic sarut pomenit vreodata

    Raspunde
  4. Dinescu 10-09-2023 20:20

    Zuleiha deschide ochii- Guzel Iahina

    Raspunde
  5. Armand Dascălu 10-09-2023 19:29

    Noapte cu Hamlet de Vladimir Holan

    Raspunde
  6. Andrada Vîlcu 10-09-2023 19:23

    Câteva motive să iubești viața - Matt Haig

    Raspunde
  7. Bercea Sorina 10-09-2023 16:22

    Pinza de păianjen de Cella Serghi

    Raspunde
  8. Georgescu Ruxandra 10-09-2023 16:10

    „Cartea neliniștirii” - Fernando Pessoa

    Raspunde
  9. Dana Barzoiu 10-09-2023 14:30

    Arta Conversatiei, Ileana Vulpescu

    Raspunde
  10. Florin 10-09-2023 14:18

    Dumnezeu s-a născut în exil - Vintilă Horia.

    Raspunde
  11. Georgiana Danciulescu 10-09-2023 14:10

    Brene Brown, " Curajul de a fi vulnerabil"

    Raspunde
  12. Viviana 10-09-2023 14:06

    Batranul si marea este cartea ce ma linisteste

    Raspunde
  13. Grigoras Camelia 10-09-2023 13:44

    Contele de Monte Cristo

    Raspunde
  14. Avram Gabriela 10-09-2023 13:42

    "Oscar și Tanti Roz".

    Raspunde
  15. Jeni Plosceanu 10-09-2023 13:34

    Când am nevoie de consolare și alinare, recitesc "Noi suntem zeițe", de Alice Năstase Buciuta

    Raspunde
  16. Chiricuta Andreea 10-09-2023 13:26

    Clar Plânsul lui Nietzsche de Yalom Irvin.

    Raspunde
  17. Laura Marinescu 10-09-2023 13:15

    Basme şi Mary Poppins

    Raspunde
  18. Marilena 10-09-2023 12:42

    O carte dragă citită în adolescență.

    Raspunde
  19. Gherghelaș Dana 10-09-2023 12:40

    Mircea Eliade - Oceanografie

    Raspunde
  20. Negulei Elena 10-09-2023 12:19

    Robert Musil- Omul fără insusiri

    Raspunde
  21. Claudia Maria 10-09-2023 12:11

    Calaul dragostei si alte povesti de psihoterapie - Yalom

    Raspunde
  22. Irina 10-09-2023 12:09

    Atunci cand as avea nevoie de consolare, as reciti o carte/poveste care sa ma duca in copilarie: "ain casa bunicilor" de Ionel Teodoreanu.Recent, am mai descoperit "Lectii de chimie" si o iau si pe ea in calcul

    Raspunde
  23. Georgiana Anghel 10-09-2023 12:09

    Gradina din adanc- Andreas Konasos

    Raspunde
  24. Cristina Sorica 10-09-2023 10:23

    "Un bărbat pe nume Ove" de Fredrik Backman

    Raspunde
  25. Cristiana A. 09-09-2023 21:19

    Marcus Aurelius - Gânduri către sine însuși

    Raspunde
  26. Alina Moloce 08-09-2023 19:55

    “Refugiul timpului”, Gheorghi Gospodinov

    Raspunde
  27. Anastasia Diana Miulescu 08-09-2023 01:45

    Lupul de stepa

    Raspunde
  28. Sinziana Hagiu 07-09-2023 17:22

    "Casa spiritelor", Isabel Allende.Mă fascinează.Cred că am citit-o de 5 ori.

    Raspunde
  29. Laura Dospinescu 07-09-2023 11:40

    Zuleiha franchise ochii - Guzel Iahina

    Raspunde
  30. Ionescu 07-09-2023 09:54

    Cred că aș reciti All your perfects-, deși nu este o carte de dezvoltare personala - e cartea mea preferată ♥️

    Raspunde
  31. Bentia Tomita 07-09-2023 07:59

    Marcus Aurelius sau Thomas Mann, "Muntele vrăjit"

    Raspunde
  32. Moldovan Mihaela 06-09-2023 20:13

    Cartea care ma liniștește și consoleaza in vremuri grele este, surprinzator si pentru mine, Mândrie și prejudecată de Jane Austen.

    Raspunde
  33. Ion Popa 06-09-2023 20:04

    Fernando Pessoa - "Cartea nelinistirii"

    Raspunde
  34. Elena Drăghiceanu 06-09-2023 12:41

    Cartea pe care as citi-o mereu în momentele mele de tristeţe existenţială este "Confiteor" de Jaume Cabre. Porţi cu tine, ca o aură, mult timp după ce ai închis cartea aceasta, o melancolie nevindecabilă şi un gust de tămâie şi îngeri. Atâtea atrocităţi în istorie şi în gând, atâtea aspiraţii şi doruri stinse, atâtea atingeri diafane şi mărturii (mărturisiri) de o sinceritate năucitoare există în această aproape 1000 de pagini, încât nu poţi să nu cazi în mod autentic, pe gânduri. Şi totuşi, dincolo de toate, există FRUMUSEŢEA. Ca un abur. Ca zorii roşii şi translucizi în violetul profund al înserării. Istoria meschină şi idealul imposibil într-o îngemănare dureroasă şi cathartică. Din carte în carte, din treaptă de înţelegere în alta, poţi intui ceva, vag şi inefabil, evanescent şi dureros, despre decăderea şi grandoarea lui a fi viu. Şi poţi suporta destinul tragic şi compensator al lui homo viator. Cartea asta are savoare de dulceaţă de cireşe amare, degustată cu un zâmbet printre lacrimi, în amurgul lumii. La propriu vorbind.

    Raspunde
  35. Ciumasu Adina 06-09-2023 10:35

    Antidepresiv la purtator Manualul Epictet

    Raspunde
  36. Daniela S. 06-09-2023 09:38

    Mulțumesc pentru invitație! Mă întorc mereu spre cartea Susannei Tamarom „Mergi unde e poartă inima”, povestea plină de umanitate și iubire a unei bunici care îi scrie nepoatei sale. Are câldura, dulceața și pacea poveștilor din copilărie și îmi dă mereu senzație de protecție, de apartenență. Am dăruit multe exemplare din această carte, în multe limbi, și am citit-o inițial în spaniolă, după care am citit-o în engleză și, în fine, în italiană.

    Raspunde
  37. Bianca Mitran 06-09-2023 09:19

    Mereu ma Intorc la Harry Potter. Datorita acestor carti m-am apucat de citit si reprezinta un punct sensibil pentru mine.

    Raspunde
  38. Ioan 05-09-2023 21:30

    Biblia

    Raspunde
  39. ANA MARIA GAV 05-09-2023 20:34

    "Gânduri către sine însuși" de Marcus Aurelius.

    Raspunde
  40. Cristina M. 05-09-2023 18:27

    "Bucuria vieții" - Irving Stone

    Raspunde
  41. Urse Cristina Adriana 05-09-2023 15:00

    Dragostea in vremea holerei - Gabriel Garcia Marquez

    Raspunde
  42. Diana Placinta 05-09-2023 14:26

    Privind soarele in fata - Irvin D. Yalom

    Raspunde
  43. Simona-Gabriela Ciocan 05-09-2023 14:20

    Mi s-a întâmplat să recitesc o data sau de doua ori o carte, asta pentru ca uitasem c-am citit-o. Insa, daca ar fi sa recitesc ceva pentru a ma consola cred ca ar fi oricare dintre cartile Elenei Ferrante.

    Raspunde
  44. Vescan Adriana Stefana 05-09-2023 13:50

    In cautarea timpului pierdut - Marcel Proust

    Raspunde
  45. Ghica Anca 05-09-2023 13:35

    Elif Shafak-Cele 40 de legi ale iubirii / John Fowles- Magicianul

    Raspunde
  46. ANDREEA L. 05-09-2023 13:15

    Pasaje din Biblie

    Raspunde
  47. Simona 05-09-2023 13:02

    Ceva scris de surorile Bronté, cu siguranță! Jane Eyre, de exemplu, cu atât mai mult cu cât zilele acestea am început să citesc o carte scrisă tot de Charlotte Bronté, numită Villette, despre care s-a spus că ar "mai încântătoare decât Jane Eyre". Să vedem...

    Raspunde
  48. Merticariu Zenaida 05-09-2023 12:55

    Oamenii fericiti citesc si beau cafea de Agnes Martin Lugand

    Raspunde
  49. Marilena Aanei Morariu 05-09-2023 12:47

    Acolo unde canta racii de Delia Owens

    Raspunde
  50. Mihaela 05-09-2023 12:41

    Jane Austen. Mândrie și prejudecată9

    Raspunde
  51. Alexandru Ionuț Mihai Gogoașă 05-09-2023 12:28

    "Gânduri către sine însuși", de Marcus Aurelius.

    Raspunde
  52. Vizi Iulia 05-09-2023 12:16

    John Steinbeck - Iarna vrajbei noastre, o alegere mai mult pentru rememorarea perioadei fericite, copilărești când am citit-o prima oară.

    Raspunde
  53. Stuparu Dorina 05-09-2023 12:07

    Totul se termină cu noi de Colleen Hoover

    Raspunde
  54. Alex M 05-09-2023 12:05

    Cartea mea de consolare este Umanii de Matt Haig

    Raspunde
  55. Ioana Idiceanu 05-09-2023 12:03

    Mi-e limpede acum de Wayne Dayer

    Raspunde
  56. Ramona Răican 05-09-2023 12:01

    Plânsul lui Nietzsche, Irvin D. Yalom

    Raspunde
  57. Adriana Popa 05-09-2023 12:01

    Petru Cretia-Eseuri

    Raspunde
  58. Raluca Carpator 05-09-2023 11:53

    Mandrie si prejudecata este cartea mea de consolare.

    Raspunde
  59. Dumitru Veronica 05-09-2023 11:48

    Jurnalul fericirii-Nicolae Steinhardt

    Raspunde
  60. Ada 05-09-2023 11:44

    Radu Tudoran - Fiul risipitor

    Raspunde
  61. Liama I 05-09-2023 11:44

    Biblia

    Raspunde
  62. Catalina 05-09-2023 11:34

    Rar recitesc carti, dar cred ca pentru putina consolare as reintra cu drag in universul Harry Potter.

    Raspunde
  63. Laura 05-09-2023 11:24

    20 de ani în Siberia, Anița Nandriș-Cudla

    Raspunde
  64. Irina Daniela Dumitru 05-09-2023 11:18

    Gabor Mate - Pe taramul fantomelor infometate

    Raspunde
  65. Adina Bunea 05-09-2023 10:47

    N-am recitit niciodata o carte, desi mi-as fi dorit, pentru ca teancul de carti "de citit" este mereu in crestere si nu-mi mai ramane timp pentru recitire. Daaar, mi-ar placea sa recitesc "Toata lumina pe care nu o putem vedea" - Anthony Doerr.

    Raspunde
  66. Raluca Rontea 05-09-2023 10:42

    Viața începe vineri și Viitorul începe luni - Ioana Pârvulescu

    Raspunde
  67. Maria Gheorghe 05-09-2023 10:37

    "Noaptea de Sânziene", Mircea Eliade

    Raspunde
  68. Florența 05-09-2023 10:33

    "Femeia de hârtie" de Rabih Alameddine

    Raspunde
  69. Saftoiu Corina 05-09-2023 10:29

    Cliseic putin, dar Harry Potter :D

    Raspunde