Concurs Editura Herald: „Cum ne ajută știința?” [încheiat]
În perioada 28 august – 3 septembrie Editura Herald a lansat campania „Cum ne ajută Știința?” în care invită cititorii pe urmele evoluției și în marele ocean al spațiului, inițiază discuții despre forțele și personalitățile care au contribuit la nașterea științei moderne, explorând subiecte precum originea vieții, continuumul spațiu-timp, creierul uman, legile fundamentale ale naturii, rolul gândirii critice în viața omului contemporan, prin prisma unor cărți semnate de Carl Sagan, Leonard Mlodinow, Sean Carroll, Nikola Tesla, Voltaire, Bertrand Russell, Thomas Paine, Charles Darwin sau Neil Shubin, autori care au transformat descoperirile în adevărate experiențe. De asemenea, în această perioadă pe site-ul editurii cărțile de știință beneficiază de o reducere de 30%.
Tot în cadrul acestei campanii, am organizat împreună cu Editura Herald un concurs ce are ca premiu două dintre volumele mele preferate de știință din colecția „Mathesis”, unul dedicat evoluției universului și a vieții, celălalt dedicat evoluției umane. Este vorba despre Marele Tot. De la originea universului și a vieții până la sensul existenței, de Sean Carroll, și Odiseea umană. De la viața în copaci la înțelegerea cosmosului, de Leonard Mlodinow.
Pentru a participa la concurs, trebuie să răspundeți la întrebarea: Care este cartea de știință preferată?
Aștept comentariile voastre de azi, 1 septembrie 2020, până joi, 3 septembrie, (inclusiv).
Vă rog să lăsați un comentariu în josul acestui articol în căsuța de comentarii (nu pe Facebook și nici pe mail la adresa de contact) pentru că toate comentariile trebuie să fie într-un singur loc ca să participe la extragere. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și anunțați printr-un mail (e bine să verificați și în Spam) și pe pagina de Facebook Blogul unei cititoare de cursă lungă, vineri, 4 septembrie 2020.
Premiul va fi expediat de Editura Herald la o adresă de pe teritoriul României.
Multă baftă!
UPDATE: Câștigătoarea concursului organizat împreună cu Editura Herald este Diana Cuzic. Felicitări și mulțumesc tuturor pentru comentarii!
Articole asemănătoare
Concurs: „Născută din fum și os”, de Laini Taylor [închis]
Împreună cu Editura Epica, am organizat un concurs ce are ca premiu un exemplar din cartea „Născută din fum și os”, de Laini Taylor.
Concurs: câștigă 3 pachete cu câte 2 cărți „Introspectiv” [încheiat]
Împreună cu prietenii de la Editura Litera am organizat un concurs ce are ca premii 3 pachete formate din două cărți „Introspectiv: Mindware. Instrumente pentru o gândire inteligentă”, de Richard Nisbett, și „Cum să iubești”, de Thich Nhat Hanh
Editura Nemira sărbătorește 25 de ani de plăcerea lecturii
Anul acesta editura Nemira împlinește 25 de ani de la înființare și, cu această ocazie aniversară, lansează o sărbătoare a cărții și a lecturii dedicată cititorilor care i-au fost alături de-a lungul anilor prin campania Super-cititorii Nemira.
"Sapiens" - Y. N. Harari ❤
Cosmos-Sagan
Cosmos C.Sagan
Universul intr-o coaja de nuca -Stephen Hawking
Gena egoista - Richard Dawkins
“Cosmos”, Carl Sagan
Putere nemarginita. Descopera stiinta implinirii personale! Tony Robbins
Împăratul tuturor bolilor.
Sapiens. Scurta istorie a omenirii de Yuval Noah Harari
”O sa razi, totul e chimie” - Dr. Mai Thi Gguyen
Originea speciilor de Darwin Charles
Miliarde şi miliarde de Carl Sagan
„De ce nu fac zebrele ulcer?”, de Robert M. Sapolsky
Carte Sapiens. Scurta istorie a omenirii - Yuval Noah Harari
cel dintai mister de katharina vestre
Cosmos scrisa de Carl Sagan
Cosmos, Carl Sagan
Scurtă istorie a timpului , de Stephen Hawking.
Ah, am dat si spatiu inainte de virgula!
Scurtă istorie a timpului - Stephen Hawking
Omul care isi confunda sotia cu o palarie, Oliver Sacks
"Mindsight" , Daniel Siegel
Creierul idiot - Burnett
"Arme, viruși si otel" de Jared Diamond
Astrofizica pentru cei grabiti- Neil deGrasse Tyson
„Originea speciilor”, Charles Darwin
Scurtă istorie a timpului- Stephen Hawking
"Sapiens.Scurtă istorie a omenirii" - Yuval Noah Harari
Yuval Noah Harati-Homo Sapiens
Cosmos de Carl Sagan
Cosmosapiens. Evolutia omului de la originile universului - John Hands
Cosmos de Carl Sagan
Dopamina - Daniel Liberman
Femei în știință. 50 de femei temerare care au schimbat lumea
Richard Dawkins, Himera credintei in Dumnezeu
"Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN" Bill Bryson
Sapiens. Scurta istorie a omenirii - Yuval Noah Harari
„De ce nu fac zebrele ulcer?”, de Robert M. Sapolsky
"7 scurte lecții de fizică" de Carlo Rovelli
Cartea preferata este "Lumea explicata" de S Weinberg.
"Sapiens. Scurta istorie a omenirii" Yuval Noah Harari
"Sapiens. Scurta istorie a omenirii" - Yuval Noah Harari
Lumea fără noi , Alan Weisman
Cosmos, Carl Sagan
Ultima care mi a plăcut: Origini. Cum a modelat Pământul istoria omenirii. Lewis Dartnell
Imparatul tuturor bolilor - Siddhartha Mukherjee
Sapiens - scurta istorie a omenirii Yuval Noah Harari
Despre somn, Matthew Walker
Richard Dawkins - Gena Egoista
Lumea explicata, Steven Weinberg
Un palid punct albastru - Carl Sagan
“Ascensiunea omului” Bronowski
Lumea explicata, Steven Weinberg
Pana acum mi-a placut aceasta mult de tot❤️ Bill Bryson “Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN”
"Ascensiunea omului", Jacob Bronowski
Jared Diamond - Al treilea cimpanzeu
Cartea mea de știință preferată este Cutia lui Skinner de Lauren Slater
"Stiinta lui DE CE"!