Concurs special: sărbătorim 2 000 de prieteni (încheiat)

Întrucât vine iarna și, odată cu ea, și sărbătorile, aveam de gând să fac un concurs mai special și cu o tematică specifică. Însă, azi-dimineață am văzut că am atins un nou prag pe Facebook (suntem 2 000, yey!), așa că am zis că avem deja două motive de sărbătoare. Cred că n-ar fi rău dacă aș face și o tradiție cu concursurile astea speciale.
Așadar, pentru că „winter is coming” și noi suntem 2 000 de cititori de cursă lungă, premiul pentru acest nou concurs constă într-un guler gros tricotat de mine (v-am zis că, atunci când nu citesc, tricotez, da?), și care am aflat că se mai cheamă „infinity scarf”, și o carte minunată, un frumos basm modern, excelent tradus în limba română de Veronica D. Niculescu, o carte numai bună de citit când afară ninge și viscolește: Copila de zăpadă, de Eowyn Ivey.
Ca să participați la concurs, trebuie să răspundeți printr-un comentariu pe blog la o întrebare simplă: cu ce carte asociați voi iarna?
Concursul se va desfășura timp de o săptămână jumătate, de azi 27 noiembrie, până pe 7 decembrie inclusiv. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și va fi anunțat printr-un mail și pe pagina de Facebook Blogul unei cititoare de cursă lungă.
Cel mai bine e să folosiți o adresă de mail validă pe care o verificați în mod constant, întrucât în cazul în care, timp de o săptămână de la anunțare, nu primesc răspuns cu datele de contact, voi face o nouă extragere. Câștigătorul va fi anunțat de pe adresa book@lauracaltea.ro, așa că ar fi o idee bună să verificați și căsuța de Spam.
Premiul poate fi predat personal celor ce locuiesc în București și va fi trimis prin poștă în cazul în care câștigătorul este din provincie.
Multă baftă tuturor!
UPDATE: Câștigătoarea concursului este Ina B. Felicitări, Ina, și mulțimesc tuturor pentru comentariile minunate!

Laura Câlțea
Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.
Articole asemănătoare
Concurs Editura Litera: „Maratonul de lectură” [încheiat]
Între 14-18 octombrie, Editura Litera dă drumul campaniei „Maratonul de lectură” care va cuprinde numeroase reduceri, dar și un concurs pe blog ce are ca premii 5 kituri de cititor de cursă lungă.
Concurs: câștigă 3 cărți din „Biblioteca Polirom” [încheiat]
Împreună cu prietenii de la Editura Polirom am organizat săptămâna asta un concurs ce are ca premiu un pachet cu 3 apariții noi din colecția „Biblioteca Polirom”.
Concurs special: sărbătorim 10 000 de prieteni [încheiat]
Concurs special 10 000 de prieteni. Premii: cărți Polirom și o husă de la „Prin ochi de ac”.
Buna seara,Stie cineva unde pot gasi cartea " Cutia de Craciun" de Richard Paul Evans in limba romana. Am mare nevoie de ea.Va multumesc,
Bună, din câte știu eu, nu s-a tradus cartea asta...
Cu ”Doctor Jivago”, roman al supraviețuirii în Siberii care-ți îngheață chiar și sufletul!
Dacă aș fi avut amintirea unei povești citite de bunica la gura sobei, cu siguranță că acel titlu ar fi fost răspunsul meu. Am, în schimb, un exemplu de carte cu amintiri și istorii renăscute dintr-un cufăr siberian al unei bunici franțuzoaice, rătăcite în imensitatea înzăpezită a Rusiei. E o carte pe care aș putea s-o recitesc în fiecare iarnă, fără să mă satur de poveștile celor două lumi - una înghețată și nemiloasă, cealaltă misterioasă și înghițită de timp, ,,Franța-Atlantida" - descrise magistral de Andrei Makine în ,,Testamentul francez". O recomand călduros!
Asociez iarna cu ”Fetița cu chibrituri”. Emoțiile din copilărie rămân pentru totdeauna!
Desi am venit pe lume intr-o zi de Boboteaza, nu prea iubesc iarna, dar am doua carti la care tin foarte mult si pe care le rasfoiesc cu mare drag cand am ocazia: Cartea de Craciun de Sorin Lavric aparuta la Editura Humanitas in 1997 si Pazea, se-ntoarce Mos Craciun! de Pascal Bruckner aparuta in 2006 la Editura Trei in traducerea lui Marie-Jeanne Vasiloiu. Pe amandoua le-am primit cadou de la copiii mei care stiu ca o carte inseamna cel mai de pret dar pentru mine!
Eu asociez iarna cu o carte pe care am citit-o acum patru ani, iarna, „Doctor Faustus” al lui Thomas Mann. De fapt, de atunci, de fiecare dată când mă gândesc la vacanța de iarnă și la lecturile pe care urmează să le fac, îmi vine în minte inevitabil romanul lui Thomas Mann. Este o carte-pilon, care îmi creează impresia că pot citit oricare carte oricât de lungă ar fi într-o vacanță atât de... scurtă:).
Asociez iarna cu basmele lui Hans Christian Andersen sau cu poeziile lui George Bacovia. Uneori, îmi imaginez că iarna este ca-n basmul Crăiasa Zăpezii, și mă minunez că și acum, în adolescență, mă marchează ori de câte ori citesc basmul. E minunat. Aș mai putea asocia iarna cu cărțile scrise de către nordici, deoarece, mereu îți dau senzația că ești acolo, în Suedia, Norvegia sau Finlanda, unde frigul predomină în cea mai mare parte a timpului. Și descrierile care le găsesc acolo, mă duc la gândul că-i iarnă mereu. Mi-a plăcut cartea Prime-time de Liza Marklund sau Fundația Paradis de aceiași autoare.
Cartea cu care asociez eu iarna este "Poveste de Craciun" de Charles Dickens. Imi amintesc acea zi de Craciun pe cand eram copil si Mosul mi-a adus o carticica mica si rosie. Invatasem de curand sa citesc, asa ca a fost una dintre primele carti pe care le-am citit singura de la un capat la altul. Poveste mi-a placut foarte mult. De atunci, in fiecare an, in preajma Craciunului, cand vedeam primii fulgi de nea, ma bagam intre paturi cu o cana de ciocolata calda si citeam din nou poveste lui Scrooge. O faceam oarecum involuntar, precum impodobitul bradului sau infasuratul fularului inainte sa ies din casa. Pur si simplu simteam nevoia sa o fac. Am citit cartea aia rosie din scoarta in scoarta, iar cand m-am facut mai mare, am primit alta, in editie de colectie. Am pastrat traditia, si acum, in ajunul Craciunului recitesc povestea mea de iarna si imi amintesc cu drag de alte ierni si de copilarie.
Regasesc iarna in orice roman al lui Andrei Makine, dar primul care imi vine in minte este "Viata unui barbat necunoscut", la inceputul caruia cititorul este aruncat in miezul unei ierni tesute din amintiri... Si care sunt, de fapt, cele mai frumoase ierni, daca nu acelea din trecut, acelea in care ne amintim ca am fost fericiti, acelea pe care nu le mai purtam decat in amintire si pe care stim ca degeaba incercam sa le readucem la viata cu fiecare zapada, dar ceva ne impiedica totusi sa renuntam la aceasta minunata farama de speranta?
Pentru mine, cartea de iarna preferata este "Accidentul" de Mihail Sebastian
Servus, asociez iarna cu Fetita cu Chibrituri , Colt alb si Fram ursul polar... Nu ma pot dezlipi de copilarie)))Multumim de concurs, laura.
Ma-ntorc in timp si-mi amintesc de cartiSi lista-i lunga, lunga...tare lunga.Si-mi amintesc de ierni si de nameti(Voia cititul frigu' sa alunga)S-aleg o carte? Apriga-ncercare !(Nu vreau sa supar nici un scriitor sau scriitoare)Raspunsu-i simplu la a Dumneavoastra intrebare:La mine iarna vine cu..."Povesti nemuritoare".
Felicitări! La cât mai mulți cititori și de blog, și de cărți, în general! :) Și ca să răspund și la întrebare, mai pe ocolite așa, una dintre primele cărți pe care am învățat să citesc era Ghetuțele Ninocikăi, o carte cu poze multe și scris mare, în care o fetiță își pierdea ghetuțele roșii, noi, într-un lac aproape înghețat, și i le aducea înapoi o lebădă. :) Amintiri scoase din adâncurile memoriei, printre primele cuvinte citite, printre primele povești asociate cu iarna. :)
Buna! Asociez iarna cu "Poveste de Crăciun" de Charles Dickens. Tocmai am terminat de citit si as vrea ca multi sa citeasca aceatsa carte. Poate invata si ei ce inseamna cu adevarat bucuria iernii, bucuria de zi cu zi si in special ce inseamna spiritul Craciunului
Asociez iarna cu Poveste de Craciun de Charles Dickens.
Iarna este anotimpul amintirilor, pentru mine. Iar cartea care, mie, mi-a creat cea mai puternică impresie a fost "Zăpezile de altădată", scrisă de Gregor Von Rezzori, publicată de Editura Humanitas. Sărbătorile de iarnă de aduc aminte de copilărie şi de familie. Iar imaginea unei fetiţe în vârstă de numai 4 ani, patinând cu tatăl ei pe un râu îngheţat invocă de fapt drumul nostru prin viaţă...Şi, fiindcă, un citat din carte a rămas memorat într-o imagine foarte clară, îl reproduc în totalitate:"O dimineaţă de la începutul iernii, încă nu ninsese, dar peste noapte se lăsase un ger tăios, lumea era învăluită într-o ceaţă deasă. Un soare anemic lupta împotriva ei, risipind-o; ceaţa s-a depus peste tot, formând un strat de chiciură (...).(...) bărbatul înalt, pe patine, îmbrăcat demoat de modern, (...), ducând-o cu grijă de mână pe fetiţa minusculă. Ea îşi ţine cealaltă mână ântr-un manşon mic, faţa ei îmbujorată de frig este încadrată de capişonul tivit cu blăniţă al paltonaşului. În felul acesta străbat amândoi lumea, alunecând pe gheaţă şi înscriind pe oglinda neagră, cu linii subţiri, modelul în formă de brăduţ al urmelor lor - una largă şi lungă, cealaltă mai scurtă şi mai îngustă. (...)"
Pentru mine inceput de iarna inseamna gand de citit povesti de Anderson - mari, cu ilustratii la fel de mari. Si carti cu pagini groase, romane dinamice, cu efect de transportare. Si carti supriza, pe care le descopar aiurea si care se imprietenesc ele cu mine primele. :)
In primul rand, constat cu bucurie ca avem aceleasi hobby-uri, si anume cartile si firele. Cat despre cartea ce imi aduce aminte de iarna e "Colt alb" scrisa de Jack London. ;)
Sarbatorile de iarna le asociez cu "povesti nemuritoare" :) Eram copil si-mi petreceam vacanta de iarna la bunici. Strabunica tinea cateva carti cu povesti, invelite intr-un ziar, asezate la fereastra, langa soba...Erau ingalbenite si umede de la condens, dar au fost cele mai frumoase carti din copilaria mea. Sunt sigura ca atunci m-am indragostit de lectura.
Urzeala tronurilor - Dansul dragonilor. Datorita actiunilor petrecute in nord.
.. Iarna e pentru mine:* Micul print - Antoine de Saint Exupery*,cartea care mi -a adus in dar un mare secret : *Nu poti vedea bine decat cu inima.Esentialul e invizibil pentru ochi.***
Asociez iarna cu "Hotul de carti" pentru ca nu pot uita descrierile morbide din timpul iernii in orasul micutei Liesel. Si pentru ca e unul din romanele preferate citite recent.
Bună, Laura! Iarna mea se asortează bine cu o carte care cuprinde mai multe povestiri: ”Crăciunul în cele mai frumoase povestiri, din colecția Babel (Nemira) :)
CADOUL de Cecelia Ahern (Editura ALLFA, 2010) este o carte foarte potrivită pentru perioada sarbatorilor de iarnă. De Crăciun îmi place să recitesc ultimele pagini, iar paragrafele de final mă emoționează de fiecare dată: "Timpul e mai scump ca aurul, mai prețios ca diamantele, mai valoros ca petrolul sau orice altă comoară. Timpul e cel care ne lipsește, timpul provoacă războiul din inimile noastre, deci trebuie să-l cheltuim cu înțelepciune. Timpul nu poate fi ambalat cu fundiță și lăsat sub brad în noaptea de Crăciun. Timpul nu poate fi dăruit. Dar te poți bucura de el alături de ceilalți."
Eu asociez iarna cu seria Melania Lupu a Rodicăi Ojog-Braşovenu, probabil din cauza că am citit-o într-o iarnă sau că deseori acesta era anotimpul acţiunii.
si pentru mine cred ca harry potter e cartea care imi aminteste cel mai mult de iarna. si, evident, a christmas carol :D
Cartile lui George Cosbuc sau Vasile Aecsandri si ai degraba cu o poezie: "Iarna pe ulita" de George Cosbuc
Fara doar si poate cu Craiasa zapezii care mi-a ramas intiparita in minte din frageda pruncie. Un basm care m-a facut sa ii caut un corespondent in fictiunea contemporana. Asa am gasit Fata cu picioare de sticla de Ali Shaw care e o bijuterie de basm a zilelor noastre. Mi- a venit sa sorb fiecare cuvant din roman cat il citeam si m- a facut sa ma pierd in subiectul lui. E una din cartile mele de suflet.
Anna Karenina a lui Lev Tolstoi. Multumesc :)
Când spun „iarnă” și „carte” mă gândesc imediat la o carte de povești a lui H.C. Andersen. Nu mai țin minte dacă se numea „Povești” sau „Fetița cu chibrituri”.
Cu cartea Un colind de Craciun
"Poveste de Craciun" de Charles Dickens
Asociez iarna cu Poveste de Crăciun de Charles Dickens. Mult succes tuturor!
Cartea care o asociez cu iarna este O zi de iarna de Christina Butler
Asociez iarna cu "Cronicile din Narnia", de C.S. Lewis.
Asociez iarna cu "Cronicile din narnia", de C.S. Lewis :)
Poveste de Craciun - Charles Dickens
"Urme în zăpadă" de Patricia St. John
Cartea care mă face să mă gândesc la iarnă an de an este "Poveste de Crăciun", scrisă de Charles Dickens.
Colind de Craciun a lui Dickens, cel mai probabil.. si acum imi mai amintesc iarna in care am citit-o si cat am mai plans.
Asociez iarna cu ''Daca intr-o noapte de iarna un calator'' de Italo Calvino. Este geniala!
Craiasa Zapezii pentru cei mici.Regatul Furtunilor pentru adolescenti.
primul gand a fost: iarna imi aduce aminte de povestea Caii albi din orasul Bucuresti- Fanus Neagu
Asociez iarna cu "Hotul de carti" dar si cu "Concert in memoria unui inger" a lui Eric Emmanuel Schmitt .
Hoțul de cărți - Markus Zusak
J.R.R Tolkien Scrisori de la Mos Craciun
Nu ştiu de ce, dar asociez iarna cu "Fetiţa cu chibrituri" a lui Hans Christian Anderson :).
Asociez iarna cu "Poveste de Crăciun" de Charles Dickens. De când am citit cartea lui Dickens îi numesc pe cei care nu iubesc sărbătorile de iarnă "Scrooge". ;)
Clar asociez iarna cu "Printesa gheturilor" de Camilla Lackberg.Cred ca mult timp de acum incolo aceasta carte o sa imi trezeasca sentimente ciudate.
”Aripi de zăpadă”, al patrulea volum al ”Cireșarilor” lui Constantin Chiriță. Chiar și coperta din ediția aceea veche, care plutește aproape bucățelede câte ori a fost răsfoită și pe care nu mai ajung s-o repar îmi sugereazăsimț de iarnă. Dar mai ales genunile pustii, încărcate de zăpadă tăcută, amenințătoare.Suspansul. Conservele. Prizonieratul auto-impus la cabană și vitejiile peschiuri.Incomparabil, ”Aripi de zăpadă” înseamnă IARNĂ.
De cind l-am descoperit pe Haruki Murakami, nici nu ma pot gindi la o carte mai potrivita iernii decit cartile lui. Cartile lui miros a ninsoare nesfirsita ca in Dans dans dans si a cafea. Totusi, as acorda un loc special si Aventurilor lui Alice in Tara Minunilor, pe care o citeam linga caloriferul de linga fereastra, acasa la bunica, in timp ce asteptam sa iasa in parcul din fata blocului copiii cu saniutele.
Eu asociez cel mai mult iarna cu muzica - baletul "Spărgătorul de nuci" al lui Tchaikovsky, albumul "După melci" al lui Alifantis sau cu swing-jazz american -, dar dacă fi să mă gîndesc la o carte, aş alege două de fapt: "Jurnalul" lui Mihail Sebastian şi "Deşertul pentru totdeauna" a lui Paler.
Iarna e ... Narnia.. da. Asociez iarna cu Cronicile Narniei de CSLewis
As alege Cronicile din Narnia.
Asociez Craciunul cu Mica printesa scrisa de Frances Hodgson Burnett.
Anna Karenina
Cartea iernii mele este "'Cartea cu bunici" :)
Elevul Dima dintr-a șaptea, caci am citit mare parte din ea odata cu prima ninsoare de acum cativa ani.
Iarna aceasta o sa o asociez cu cartea "Hotul de carti" scrisa de Markus Zusak :).
Iarna o asociez cu Via Mala de John Knittel, e asa frig in cartea asta, in sufletul personajelor. Cred ca abia in finalul cartii ajunge primavara in viata lor.
O carte care ma trimite cu gandul la iarna: Colind de craciun - Charles Dickens.
Charles Dickens - A Christmas Carol :)
A Christmas Carol - Charles Dickens
Iarna o asociez cu Urmuz, pentru ca el e scriitorul meu preferat, iar iarna e anotimpul meu preferat.
Cu Copila de zapada, cu Cronicile din Narnia, cu Iarna pe ulita, etc.
De cate ori am timp recitesc Accidentul- de Mihai Sebastian. E cartea speciala a iernii!
hmm..presupun ca asociez iarna cu toate cartile care au putina magie in ele :) de la Harry Potter pana la Lord of the rings si bineinteles cartile minunate ale lui Neil Gaiman
Iarna o asociez cu seria Harry Potter pentru că îmi aminteşte de magia sărbătorilor! De asemenea şi seria Cronicile din Narnia îmi este dragă în sezonul rece.Arată superb fularul infinity! Mi-am achiziţionat şi eu de curând nişte andrele, croşete şi ghemuri drăguţe pentru viitoare planuri de meşterit (de preferat în sezonul rece). Nu ştiam de cartea Copila de zăpadă dar din descriere pare minunată! <3
Cu romanul lui Eowyn Ivey, desigur!
Asociez iarna cu romanele lui Jane Austen. Imi place sa reiau anumite pasaje din cartile ei langa un ceai cand ninge afara. 'Persuasiune' imi e cea mai draga:)
Iarna o asociez cu carti noi - fiindca vine craciunul si primesc intotdeauna cateva. De asemenea, frigul ma face sa vreau sa ma retrag in lumi de toate felurile, de aceea ma indrept spre povestiri scurte, El Aleph de Borges sau colectii.
Va salut cu drag! O carte care ma trimite cu gandul la iarna si implicit la sarbatoarea nasterii Domnului, este Cutia de Craciun de Richard Paul Evans. Mult succes tuturor!
Pentru mine, cartea cu care asociez iarna ar fi Povesti fermecate rusesti, o carte din copilaria mea, in care sunt cateva povesti de iarna, cu ilustratii minunate care imi placeau enorm. Ar mai fi si Scrisori de la Mos Craciun de J.R.R. Tolkein, o carte descoperita recent si mi-a placut mult.Multumim de concurs!
Asociez iarna cu urmatoarea carte:"Portocale in zapada" scrisa de Anne si Ed Kolaczyk.
Cu Calutul roib , cartea copilariei mele, primita in dar de la un Mos Gerila ( Craciun) :))
Asociez iarna intotdeauna cu cartea lui Ionel Teodoreanu, "Ulita copilariei"
Cartea cu care eu asociez Craciunul este A Christmas Carol - Charles Dickens (Colinda de Craciun de Charles Dickens)
Multumim de concurs. Eu asociez iarna cu cartea "Iarna vrajbei noastre"de John Steinbeck
Spargatorul de nuci ( E.T.A. Hoffmann) si Harry Potter (J.K. Rowling), acestea sunt cartile pe care le recitesc cu mare drag in fiecare vacanta de Craciun. Imi este cea mai draga traditie livreasca.