• „God respects us when we work, but he loves us when we dance” - Les Blanc

Chestionar de cititor de cursă lungă – Veronica D. Niculescu: „E ceva foarte personal treaba asta cu cititul. Nimic nu e mai prețios și mai durabil decât propriile descoperiri”

Chestionar de cititor de cursă lungă – Veronica D. Niculescu: „E ceva foarte personal treaba asta cu cititul. Nimic nu e mai prețios și mai durabil decât propriile descoperiri”

Veronica D. Niculescu este cititoare de cursă lungă, scriitoare și traducătoare. A tradus numeroase cărți din limba engleză, autori clasici (Vladimir Nabokov, Samuel Beckett), contemporani (Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier), precum și cărți pentru copii (Stuart Little, de E.B. White sau Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig). A scris mai multe cărți de proză, Roşu, roşu, catifea, Simfonia animalieră, Hibernalia, Spre văi de jad și sălbăție, iar acum se pregătește pentru apariția primului său roman pentru copii, O vară cu Isidor.

 

● Care este ultima carte pe care ai citit-o cu plăcere?

Din cele șase cărți citite în ultimele trei săptămâni, două m-au dat pe spate (românești, Polirom, EgoProză), trei m-au bucurat, iar una mi s-a părut un rateu incredibil (pom lăudat). Cele două cărți românești foarte bune sunt Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stănescu, și Cel care cheamă câinii, de Lucian Dan Teodorovici. Mi-au plăcut atât de mult, încât „plăcere” nu e tocmai cuvântul potrivit, vorba unui personaj de-al lui Beckett. Sunt cărți care m-au impresionat.

● Cum alegi cărțile pe care le citești?

În general, citesc autori. Când îmi place un autor, citesc cam tot ce a scris. Îi dedic raft special. Dar aleg și după pofte, la răsfoit. Îmi place să scotocesc printre cărțile vechi, să pun mâna pe o carte mult amânată, să o devorez când îi vine rândul și să mă întreb cum de-am putut trăi fără ea.  

● Cu cine discuți de obicei cărțile citite? 

Nu prea discut. Citesc de când eram foarte mică și e un obicei atât de firesc și – poate tocmai de asta – destul de intim. Rareori lansez exclamații despre ce citesc. Uneori scriu o scrisoare unei prietene, unui prieten, în care strecor câteva vorbe și despre ce faină e o carte sau alta. Dar în general nu-mi place să-mi sâcâi prietenii cu asta, le citesc și ei pe-ale lor... Uite, noi în casă avem biblioteci diferite, zone de interes diferite. Vorbim uneori la masă și despre ce citim, dar nu ne băgăm degetele în ochi cu asta.

● Ce carte te-a dezamăgit, deși te așteptai să-ți placă?

Hm... Foarte rar mă dezamăgește o carte. Poate și fiindcă știu ce cumpăr, aleg după poftele mele, atent, nu sunt genul care cară kilograme de la târguri, ci mai degrabă îmi aleg porția cu grijă, din librărie sau de pe site-uri străine. Apoi, de foarte multe ori dezamăgirile nu ascund decât nepriceperea cititorului. Am văzut cărți extraordinare expediate pe mărețul internet cu un „Nu mi-a plăcut, fiindcă n-am înțeles”. Oh, deci așa. Dar, uite: cartea pomenită la primul răspuns. M-am dus la ea ca la pomul lăudat, ca să descopăr un rateu. Ceva neterminat, neînchegat. Câtă inconștiență pe cei care laudă cărțile copiind sloganuri de marketing. Un blogger folosea cu nonșalanță cuvântul „capodoperă”. Un scriitor vorbea de o viitoare „carte-cult”. Sunt sigură că doar răsfoiseră cartea, nu o citiseră. O carte proaspătă, subțire; o cumpărasem cu entuziasm, păgubos molipsită de entuziasmul altora. 

● Ce carte ai recomanda prietenilor să nu citească? 

Să nu citească neapărat ce le spun alții să citească. Să meargă după propriile instincte și gusturi. Să și le cultive, să le lase să înflorească, să le lase să se sălbăticească, chiar. E ceva foarte personal treaba asta cu cititul. Nimic nu e mai prețios și mai durabil decât propriile descoperiri.

● Ce carte ar fi oamenii surprinși să găsească la tine în bibliotecă?

Păi, până și eu sunt surprinsă când găsesc anumite cărți! Ha, ha... Am făcut o curățenie generală acum patru ani, când m-am mutat din Sibiu în București. Am chemat un anticar și i-am dat câțiva saci cu cărți – din cele dosite în rândurile din spate, cărți de care și uitasem, la care era evident că n-o să revin niciodată. Deci, acum ar fi cât de cât ordine. Dar, chiar și așa, zilele trecute, căutând înnebunită Cronica orașului Sibiu a lui Sigerus, cocoțată pe scăunel, strănutând de la praf, blestemând și sperând, tot m-am minunat de câte aiureli se ascund prin spatele fațadelor. E necesară o nouă curățenie. Nu știu ce i-ar surprinde pe ceilalți... Cred că nimic n-ar trebui să fie surprinzător într-o bibliotecă, fiindcă biblioteca e întotdeauna ca un turn cu lacăte și cufere, cu bufoni, cu nebuni ascunși în încăperi uitate... Am rafturi cu filozofi, rafturi cu animale și plante, rafturi cu poezie, dar în general am proză și multe cărți în engleză, în original, la care țin foarte mult. Ei, iată o ciudățenie, chiar deasupra capului: Beckett, Vis cu femei frumoase și nu prea, versiunea în germană. E primul roman scris de Beckett, publicat însă postum, considerat cam intraductibil – și pe care l-am găsit doar în germană, atunci când l-am tradus (din engleză, desigur) pentru Polirom. L-am consultat cuvânt cu cuvânt, altceva n-a fost de găsit. Stă lângă Murphy, tot al lui Beckett, în franceză. 

● Citești literatură română contemporană?  Ce cărți ai recomanda? 

Sigur că da. Suprizele și bucuriile sunt mari. E literatura noastră, pe care o citim netradusă, în care fiecare cuvânt îi aparține autorului, nu traducătorului. (Sigur, exceptând cărțile străine pe care le citim în original.) Nu știu cum să fac, hai să încerc: cele două cărți din primul răspuns, Copilăria lui Kaspar Hauser și Cel care cheamă câinii, că tot le-am citit zilele trecute, apoi cărți de Radu Pavel Gheo, Filip Florian, Adela Greceanu, Svetlana Cârstean, Ruxandra Cesereanu, Octavian Soviany, Nora Iuga, O. Nimigean, T. O. Bobe – nu-mi vine să cred cum îi înșir ca într-un dosar, îmi plac autori și feluri de a scrie, nu are rost să spun o singură carte de-a lor, și mai sunt și debutanți care oferă surprize plăcute...

● Care ți se pare a fi locul ideal pentru citit și care este, de fapt, locul real în care citești? 

Coincidență: locul ideal e locul real! Acasă, în camera mea. Sprijinită de o pernă, cu lumină bună, cu liniște, cu un creion mic la îndemână. Citesc bine și-n tren, la drumurile lungi.

● Ce personaj literar ai invita la cină și cu ce scriitor ai ieși la o bere?

Aș fi îngrozită dacă m-ar invita pe mine la cină un personaj – și-atunci, cum să îndrăznesc eu să-l deranjez? Cam nesociabilă cum sunt, cam agitată când sunt scoasă din bârlogul meu, cam panicată când trebuie să fac față mulțimilor și mediilor cu dichis, n-aș deranja nici un personaj, mai ales că preferații mei sunt tot nesociabilii, izolații, cei fericiți în lumea lor, cei bogați cu lumea lor. Cum să-l deranjez eu pe Watt? Cu ce să se îmbrace la cină? Dar eu cu ce să mă îmbrac? Sau poate luăm cina într-un șanț, la marginea drumului, printre urzici, ascultând corul broaștelor? Despre ce să vorbim? Ce să-l întreb cu gura asta de carne, cu vocea asta care sparge liniștea bună? Eu vreau să-l privesc cum se mișcă în carte, cum stă în bucătărie și privește în gol, la sosirea în casa domnului Knott, cum merge spre gară, cum cere bilet spre capătul cel mai îndepărtat – ce să caut eu, păcatele mele, în povestea lui, dar el în viața mea, aici? Cu scriitorii și berea e mai ușor. Bere nu prea beau. Dar am o prietenă care e scriitoare – și împreună bem uneori cafele, cafele în trei culori, în patru culori, și dezbatem soarta omenirii – dar nu suntem scriitoare când facem asta, ci două prietene cu ceva pasiuni comune – cărțile, tricotatul, plimbările, animalele cu ochi mari care mor și ne lasă cam singuri, traumele copilăriei, frumusețea și disperarea Sibiului... Și pe ea o deranjez foarte rar. Ne trimitem mai degrabă scrisori. Altfel, nu, n-aș deranja pe nimeni. Scriitorii trebuie citiți, nu invitați la bere și trași de șiret sau de limbă.

● Ce carte ai lua pe o insulă pustie?

Animalele și urmele lor, de Lars-Henrik Olsen. Este un manual splendid pentru recunoașterea urmelor din natură – nu doar a celor lăsate pe pământ sau pe zăpadă de lăbuțele, de tălpile animalelor, dar urmele de pe scoarța copacilor, cuiburile, culcușurile. 

● Ce cărți ai lângă pat în momentul ăsta? 

Am un corp de lemn împărțit în șase cuburi, în care se tot adună cărți. De el mă sprijin când stau în pat. În stânga, sus, ar fi cărțile de citit în viitorul apropiat. Sunt – stați să număr – paisprezece. Alte șase tocmai s-au mutat în biblioteca mare, sunt cele citite după târgul de carte, în mare parte nouăți – printre ele, și Vegetariana. Acum recitesc N-a dansat decât o vară, caut o anumită pagină pe care mi-o amintesc din adolescență, vreau să văd dacă mă mișcă la fel și de ce. Urmează Ciocârlia, de Kosztolanyi. Ca să împletim fericit trecutul cu prezentul. 

● Îți aduci amine cum și când a luat naștere pasiunea ta pentru citit?

Citesc de când mă știu. De când am amintiri. Am învățat să scriu și să citesc la 5 ani, dar iubesc poveștile dinainte, de când îmi citea mama Frații Grimm, dintr-un cărțoi gros, cu hârtie gălbuie. Era în germană, ea citea și ne traducea pe loc în românește, mie și surorii mele, noi o mai corectam colo, colo, acum îmi dau seama că făceam o muncă de redactare! În școala generală și-n liceu citeam foarte mult, dar nu era nimic deosebit, toată lumea citea, ce distracție era vara la biblioteca de cartier și ce deliciu în patul tău, în duminicile lungi, cu cărțoaiele ca dulăii apăsându-ți pe burtă, fierbinți! Parc-o aud pe mama: „Mai ieși și tu afară, că ești verde!”. Dar verde e cel mai bine să fii.

 

Raftul de cititor de cursă lungă: 10 cărți alese de Veronica D. Niculescu

Samuel Beckett, Watt
Vladimir Nabokov, Foc palid
Vladimir Nabokov, Darul
Cehov, Schițe și povestiri
Pușkin, Evgheni Oneghin
Biografiile lui Nabokov (de Brian Boyd), Beckett (de James Knowlson), Cehov (de Henri Troyat)
Radu Stanca, 111 cele mai frumoase poezii
Radu Gyr, Balade

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Editura Nemira lansează Bookvertising, o inițiativă națională de promovare a cititului

Bookvertising este o inițiativă prin care ne dorim să susținem literatura română contemporană, plasând în reclamele brandurilor cărți scrise de autori români, oferindu-le astfel mai multă expunere și vizibilitate.

„Melciclopedia”, de Iulian Tănase & ilustrații de Mircea Pop – o aventură a imaginației și erudiției

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

1 Mai sau Ziua Pelinului, în „Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu

În minunatul roman al Simonei Antonescu, „Hanul lui Manuc”, am găsit o foarte frumoasă descriere a unei zile de 1 mai de la 1809, de pe vremea când purta numele de Ziua Pelinului sau Armindeni.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu