Cele mai frumoase cărți citite în 2022

Ca de obicei la final de an, un bilanț. Cel al lecturilor e cel mai simplu de făcut, iar rememorarea este chiar prilej de plăcute amintiri de cele mai multe ori, întrucât cărțile care nu-mi plac le abandonez de cele mai multe ori (ars longa, vita brevis). Am citit ficțiune și nonficțiune cam în egală măsură, iar cărțile pentru copii s-au înmulțit (deși de cele mai multe ori asta a însemnat că am citit aceeași carte de mai multe ori, nu că am citit mai multe cărți; părinții de copii mici știu despre ce vorbesc). De asemenea, deși am citit destul de multe romane, făcând bilanțul am descoperit că cele mai multe cărți care mi-au plăcut sunt de nonficțiune.

2022 mi s-a părut un an bun pentru literatura română: început cu splendidul Abraxas, de Bogdan-Alexandru Stănescu, s-a încheiat cu două romane monumentale (pe care încă nu le-am citit, dar a căror receptare a fost extrem de entuziastă): Theodoros, de Mircea Cărtărescu, și Solomonarul, de Florin Chirculescu. A fost anul în care la editura Litera au fost traduse patru romane ale laureatului Nobel pentru Literatură din 2021, Abdulrazak Gurnah (Vieți în derivă, Paradis, Pe țărm, Abandon), iar la Anansi a apărut, la scurt după decernare, întrucât era deja în lucru, o primă carte a laureatei de anul ăsta a aceluiași premiu, Annie Ernaux (Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei). Tot din categoria evenimentelor literare remarcabile ale anului, la Editura Cartier au apărut în traducere nouă (Cristian Fulaș) primele trei volume ale seriei „În căutarea timpului pierdut”, de Marcel Proust (În partea dinspre Swann, La umbra fetelor în floare, Partea dinspre Guermantes), iar pentru începutul anului viitor este așteptată la Polirom o nouă traducere a romanului Ulise, de James Joyce, tot în traducere nouă de Rareș Moldovan (după ce în prima parte a lui 2022 a fost reeditată și vechea traducere a lui Mircea Ivănescu, la Humanitas Fiction).

A fost un an în care mi-am consolidat o pasiune care a tot crescut în ultimii ani, și anume cea a cărților despre cărți. Deja am o bibliotecă consistentă separată cu această categorie de cărți, presimt că lucrurile nu se vor opri aici și că the best is yet to come. M-am bucurat, de asemenea, să găsesc tot mai multe cărți de colecție și cărți fundamentale pe rafturile librăriilor din România și chiar, bucurie!, multe dintre ele în limba română: Golem, de Gustav Meyrink, cu litografii de Ștefan Câlția, Dulce Românie. O istorie a dulciurilor de la noi, ed. Cosmin Dragomir și Adriana Sohodoleanu (o antologie de rețete de dulciuri gătite în bucătăriile și cofetăriile românești de-a lungul timpului, dar și o istorie culturală a acestor dulciuri), Osme. Antologie de texte pentru nasul oricui, ed. Claudiu Sfirschi-Laudat (o minunată antologie de mirosuri adunate de prin texte literare și filozofice, „un buchet de texte mirositoare”), Mitologia primitivă, vol. I, Măștile zeului, de Joseph Campbell, și Istoria filozofiei, de A.C. Grayling (la ed. Trei), Civilizația romană, de Pierre Grimal, și Cartea poveștilor, legendelor și miturilor greco-romane, ed. William Hansen (la Humanitas) sau Nunta lui Cadmus și a Harmoniei, de Roberto Calasso (Litera).

Și pe rafturile de cărți pentru copii s-au înmulțit edițiile frumoase: cărțile editurii Signatura ne-au îmbogățit și anul ăsta bibliotecile cu cărți splendide (cum ar fi Natura surprinzătoare, de Florence Guiraud), la Frontiera a apărut volumul Arborii, de Piotr Socha și Wojciech Grajkowski (pereche cu Albinele apărut anul trecut), iar în colecția „Arthur Retro” a editurii Art a fost reeditat una dintre cărțile preferate ale copilăriei mele, Morcoveață, de Jules Renard. Tot în 2022 a mai apărut o colecție de cărți clasice, Mari clasici ai literaturii (ed. Litera), iar Nemira a lansat primul imprint dedicat cărților manga în română, Nezumi.

Nu am mai ținut nici o contabilitate a cărților citite, în afară de a le nota (pe un caiet și aici, pe blog), pentru că devenise un fel de competiție stresantă și inutilă, iar pentru 2023 îmi propun chiar nu să citesc mai mult, ci să citesc mai bine. Am reînceput să-mi reiau obiceiul notițelor de lectură pentru cărțile care-mi plac mult și vreau să fac asta tot mai des pentru că este un exercițiu mnemotehnic și de reflexie foarte bun. Cumva, m-am lăsat antrenată într-un ritm alert care mi-a făcut destul de rău în ultimele luni ale lui 2022, iar lectura a urmat și ea acest ritm alert, ceea ce nu a fost bine. Sper să-mi fac curaj să vorbesc și despre perioadele mai puțin fericite ale vieții mele pentru că mi se pare că mi-am construit o imagine de cititoare izolată în turnul ei, netulburată de nimic și înconjurată doar de farmecul cărților, și cred că nu e chiar bine ce am făcut. Sper ca 2023 să fie un nou început, pentru că am nevoie de unul.

Și acum despre cărți. Ca de obicei, nu am făcut topuri, cărțile sunt puse în ordinea lecturii, însoțite de o (foarte) scurtă motivație.

FICȚIUNE

Billy Summers, Stephen King (un bun roman polițist, mi-a adus aminte de seria „Mr. Mercedes”)
Haide, zboară odată, de Etgar Keret (volumul perfect de proză scurtă)
Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stănescu (nu știu de ce am amânat atâta cartea asta, mi-a plăcut la nebunie)
Tyll, de Daniel Kehlmann (probabil romanul meu preferat din 2022)
Abraxas, de Bogdan-Alexandru Stănescu (romanul meu preferat din literatura română din 2022)
Shuggie Bain, de Douglas Stuart (puțin cam mult misery porn, dar o carte bună per total)
Repetiţie pentru o lume mai bună, de Mihai Radu (romanul unei generații, o poveste bine scrisă și amuzantă)
Un basm, de Stephen King (un roman bun, lipsit de horror-ul specific lui King, o bună lectură de relaxare)

NONFICȚIUNE

Despre scris. Autobiografia unui meșteșug, de Stephen King (King at his best: un extrem de bun povestitor, onest și uman)
Imagini. Viaţa mea în film, Ingmar Bergman (recitită din motive de nostalgie, mi-a făcut plăcere reîntâlnirea)
Mâine eram veșnic leu. O călătorie în lumea schizofreniei, de Arnhild Lauveng (o extraordinară incursiune în lumea unui bolnav psihic, emoționantă și zguduitoare)
Șapte lecții și jumătate despre creier, de Lisa Feldman Barrett (probabil cea mai bună introducere în neuroștiințe: accesibilă ca limbaj și foarte bine documentată)
Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană, de Trevor Noah (până acum, memoir-ul meu preferat: emoționant, amuzant și excelent scris)
Istoria lecturii, de Alberto Manguel (parcă am zis că am o obsesie cu cărțile despre cărți, nu?)
Invențiile ocazionale, de Elena Ferrante (publicistică de Elena Ferrante, un volum de eseuri scurte și pertinente, însoțite de ilustrații foarte frumoase)
Café gourmand, de Marius Constantinescu (tot publicistică, una care te umple de invidie pentru talentul literar al autorului și pentru frumusețile pe care le-a adunat în viața sa)
Descoperiri, de Eugène Ionesco (o descoperire surprinzătoare acest volum de Ionesco, mi-a făcut chef să-l revizitez)
Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea, de Ross King (una dintre cele mai frumoase istorii ale cărților pe care le-am citti, visez numai la Florența de-atunci; face pereche bună cu o carte pe care o citesc acum și care va fi, probabil, pe lista celor mai bune cărți de anul viitor, Infinitul într-o trestie, de Irene Vallejo)
Omul muzical. O istorie a vieții pe Pământ, de Michael Spitzer (o istorie fascinantă și enciclopedică, nu doar a muzicii, ci și a culturii umane)
Când nu mai înțelegem lumea, de Benjamín Labatut (un roman nonficțional despre efortul de a înțelege funcționarea lumii dpvd matematic și fizic, și despre stranietatea și teama ce străjuiesc limitele înțelegerii umane; citit și recitit)
Istorie trăită. Scrisori pentru Ioana, de Pascal Bentoiu (un volum epistolar emoționant în care un tată îi povestește fiicei sale istoria României de dinaintea Primului Război Mondial până după Revoluția din 1989; o istorie umană și mișcătoare).

CĂRȚI CARE NU (PREA) MI-AU PLĂCUT

Mă gândesc să-i pun capăt, de Iain Reid (n-am înțeles nimic din cartea asta, am detestat-o efectiv; am citit-o până la final dintr-ul fel de ambiție copilărească, dar a fost inutil: nu era nimic de aflat)
Lumii îi spuneau pădure, de Ursula K. Le Guin (mi s-a părut prea tezistă; poate că pusă în contextul timpului său nu era chiar așa, dar acum am simțit că nu a spus o poveste despre pericolele distrugerii planetei, ci pur și simplu a livrat un mesaj; eu voiam o poveste)
Locul secund, de Rachel Cusk (nu mi s-a părut că doar încearcă să copieze stilul din trilogia Schiță, Tranziție, Excelență, fără a reuși)
Înainte de Eden, de Margaret Atwood (mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu Atwood, dar mi s-a părut o poveste incompletă ce mai avea nevoie de retușuri)
Orașul de abur, de Carlos Ruiz Zafón (o palidă reflexie a Umbrei vântului)
Elizabeth Finch, Julian Barnes (am ajuns la concluzia că-mi place mai mult de Barnes ca eseist, decât ca romancier)
G., de John Berger (un roman experimental ce dovedește că autorul său e mai bun teoretician, decât romancier; ca și în cazul lui Barnes, eseurile sale - Feluri de a vedea - sunt mai bune decât ficțiunea).