Cele mai frumoase cărți citite în 2020

Ca în fiecare an, a venit și vremea bilanțului literar, o recapitulare care mi se pare necesară ca ritual și ca tablou retrospectiv. Am constatat că am citit preponderent literatură contemporană și, în special, cărți apărute recent. Poate ar fi cazul ca în 2021 să mă întorc un pic spre clasici (o s-o fac oricum, volens nolens, întrucât prima carte la Clubul cititorilor de cursă lungă este Frații Karamazov, de Dostoievski, așa că din punctul ăsta de vedere, încep cu dreptul).
Am citit mai puține cărți pentru copii (bine, asta și pentru că citesc mai multe cărți ilustrate pentru copii foarte mici și pe care nu le pun la socoteală; corect e să spun că citesc mai puține romane pentru copii și adolescenți). Marea descoperire a anului 2020 la capitolul ăsta sunt cărțile Editurii Signatura despre care v-am mai vorbit într-un articol separat.
Am constat și că am citit cam puțină literatură română contemporană, mai exact, trei cărți, dar toate mi s-au părut excelente, ceea ce e un semn foarte bun.
Pe ultimele minute ale lui 2020 am terminat și provocarea Goodreads de 100 de cărți pe an, așa că am intrat în noul an fără restanțe.
Tot ca privire retrospectivă, în ciuda tuturor greutăților și schimbărilor, 2020 a fost un an foarte bun pentru lumea cărții: s-a publicat mult, s-a citit și s-a cumpărat mult, ceea ce e un lucru minunat. Putem începe 2021 măcar cu acest gând optimist.
Mai jos sunt listele mele cu cărțile care mi-au plăcut dintre cele citite (și terminate) în 2020. Ordinea este, ca de obicei, alfabetică, mi se pare mult prea dificil (și inutil, de altfel) să fac topuri pentru că fiecare carte mi-a plăcut în alt fel.
FICȚIUNE
Cântul lui Ahile, de Madeleine Miller
Ce simți în jurul gâtului, Chimamanda Ngozi Adichie
Copiii de pe Volga, de Guzel Iahina
Focul din casă, de Kamilla Shamsie
Integrala prozei scurte, de Truman Capote
Poartă-ți plugul peste oasele morților, de Olga Tokarczuk
Străinul, de Stephen King (dar și Institutul și Mobilul)
NONFICȚIUNE
Arheologia iubirii, de Cătălin Pavel
Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării, de Elif Shafak
De ce peștii nu există, de Lulu Miller
Din ce este făcut un măr?, de Amos Oz
Dumnezeu. O istorie umană, de Reza Aslan
Ex Libris: 100 Books to Read and Reread, de Michiko Kakutani
H is for Hawk, de Helen Macdonald
Jurnalul unui librar, de Shaun Bythell
Kitchen Confidential, de Anthony Bourdain
Luminile Nordului, de Amy Liptrot
Mama tuturor întrebărilor, de Rebecca Solnit
Mintea tulburată, de Erik R. Kandel
Sapiens. Cele mai recente descoperiri, de Silvana Condemi, François Savatier
LITERATURĂ ROMÂNĂ
Cât de aproape sunt ploile reci, de Bogdan Coșa
CĂRȚI CARE NU MI-AU PLĂCUT (prea mult)
Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso și celelalte, de Marilù Oliva
Puterea femeilor, de Meg Wolitzer
Regele Cicatricilor, de Leigh Bardugo
Vanessa mea cea întunecată, de Kate Elizabeth Russell
Viața secretă a scriitorilor, de Guillaume Musso
Un om în întuneric, de Paul Auster
La mulți ani, dragi cititori de cursă lungă, să aveți parte de un an nou bun cu cărți frumoase și timp pentru citit!

Laura Câlțea
Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.
Articole asemănătoare
Cele mai frumoase cărți citite în 2016
Un bilanț al celor mai frumoase cărți citite în 2016, dar și al celor care nu mi-au plăcut.
Cărți interesante august 2022
Început de toamnă literară, cu cărți noi, premii și festivaluri literare.
Cum am fost librar pentru o zi
Aseară am fost invitată să fiu librar pentru o zi la Librăria Bizantină. A fost o întâlnire caldă, cu oameni frumoși și pasionați de citit. Pe majoritatea îi cunoscusem deja prin intermediul blogului și m-am bucurat foarte tare să-i cunosc și personal și să vorbesc cu ei.
Charles Bukowski "Femei"Andrei Pleșu "Față către față"Dan Alexe "Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase"Gabriel Jderu "Cultura motocicletelor"James Bradley "Hoțul de trupuri"Haruki Murakami "În noapte"Laura Jackson "Bono-biografia"Radu Paraschivescu "Ghidul nesimțitului"Isabel Allende "Ce vrem noi, femeile"David Foenkinos "Lennon"Mi-am făcut un obicei ca, în fiecare an, să recitesc ceva foarte drag. Anul trecut am recitit J. D. Salinger "De veghe în lanul de secară". Ador cartea asta.Mulțumesc pentru recomandări.
Interesante recomandari, multumesc pentru postare :)