• „Asta înseamnă să fii om: să poți trăi, asumându-ți permanent propriile erori” - Alexandru Paleologu

„Celălalt Simion”, de Petru Cimpoeşu, o poveste de un umor necruţător (fragmente în avanpremieră)

„Celălalt Simion”, de Petru Cimpoeşu, o poveste de un umor necruţător (fragmente în avanpremieră)

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămână în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

 

Suntem în plin capitalism balcanic, lipsit de iluzii şi de simţ moral. Ispita apare sub forma unui presupus Deputat care le propune lui Simion şi prietenilor săi o metodă simplă şi eficientă de a face bani. Odată „pactul” încheiat, se pune în mişcare un carusel de întîmplări funambuleşti şi în egală măsură absurde.Căci Celălalt Simion este de fapt reversul lui Simion liftnicul, iar în loc de îngeri şi moldoveni avem de-a face, de această dată, cu ipostaze ale răului în forma lor brută.

Umorul lui Cimpoeşu însă nu mai este unul tolerant, ci a devenit sarcastic şi, pe alocuri, necruţător.

 

Petru Cimpoeşu (n. 1952) a debutat editorial în 1983, cu volumul Amintiri din provincie, distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. Alte volume publicate: Firesc (ed. I, 1985), Erou fără voie (1994, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi), Un regat pentru o muscă (1995), Povestea Marelui Brigand (ed. I, 2000, Premiul Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor), Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni (ed. I, 2001, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Christina Domestica şi Vînătorii de suflete (2006, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul revistei Observator cultural). Romanul Simion liftnicul a fost tradus în Cehia, Italia, Spania, Croaţia, Bulgaria şi Franţa, fiind declarat cartea anului 2007 în Cehia şi distins cu Premiul „Magnesia Litera”.

La Editura Polirom au mai apărut Povestea Marelui Brigand (ed. a II-a, 2007), Simion liftnicul (ed. a II-a revăzută, 2007, ed. a III-a, 2011), Nouă proze vechi. Ficţiuni ilicite (2008) şi Firesc (ed. a II-a revăzută, 2010).

 

„Celălalt Simion”, de Petru Cimpoeşu (fragmente în avanpremieră)

 

O dată la două, trei săptămâni, Emilia visa o fetiţă de vreo zece ani care venea cu un ciocan de jucărie şi o pocnea în creştet, pentru a-i sparge ţeasta şi a-i citi acolo viitorul. Când se întâmpla asta, ca să glumesc, îi spuneam soţiei mele că s-ar putea să nu-i vină ciclul. Ea însă era convinsă că e un semn rău prevestitor şi că urmează să moară cineva apropiat. Hai să fim serioşi! Cam asta era replica mea finală. După aceea, câteva zile la rând, Emilia citea cu înfrigurare anunţurile mortuare din ziarul local, până când găsea numele vreunei persoane cât de cât cunoscute, o rudă mai îndepărtată, cumnata vreunui coleg de serviciu, vreun controversat om de afaceri băcăuan sau măcar vreun funcţionar de la administraţia financiară. Abia când dădea, în sfârşit, de ferparul pe care-l căutase cu atâta râvnă se liniştea întrucâtva şi, pentru a-şi recăpăta pe deplin liniştea sufletească, făcea o plăcintă sau măcar nişte clătite cu gem, din care dădea de pomană vecinei noastre, doamna Cârlan. Restul le mâncam eu, fără niciun fel de sentiment. N-am înţeles niciodată moartea şi nu-mi pasă de ea. Din acest motiv, soţia mea credea că sunt insensibil. Nu-i adevărat. Uneori sunt chiar prea sensibil. De exemplu, dacă îmi bag prea adânc degetul în nas, începe să-mi curgă sânge. Totuşi, nu reuşesc să pricep cum cineva care până adineauri vorbea, se mişca şi emitea tot felul de pretenţii, de obicei sub forma unor înjurături, tace dintr-odată şi nu mai vrea nimic. Bănuiesc că, pe undeva, trebuie să fie o păcăleală. Sau, cum spunea odată Bazil, omul este ceva care mai întâi nu este, după aceea este şi după aceea iar nu este. După părerea mea, asta este definiţia cea mai exactă a unei scamatorii.

Cu câteva zile înainte de nenorocirea cu tipul cocoţat pe stâlp, Emilia avusese din nou visul care o tulbura atât de tare şi, deşi răsfoise apoi ziarele cu toată tenacitatea de care era uneori capabilă, nu găsise niciun anunţ care să-i confirme, oricât de aproximativ, neagra prevestire. Abia când i-am povestit la ce grozăvie fusesem martor pe trotuarul de lângă Regrete Eterne, a răsuflat uşurată. Pasiunea ei pentru catastrofe se vedea, în sfârşit, satisfăcută.

— Ei, dacă-i aşa, Dumnezeu să-i ierte! zise şi, făcându-şi cruce, plecă în bucătărie, unde se apucă să pregătească aluatul pentru plăcinte.

Despre întâlnirea cu Gogu şi cu Deputat nu i-am suflat încă niciun cuvinţel. În mod sigur n-ar fi înţeles miza. Aveam de gând să mă duc cât mai curând posibil la Bazil, să mă sfătuiesc cu el. Plăcintele Emiliei constituiau un bun pretext. De ce să i le dăm mereu doamnei Cârlan? Emilia reluă, fireşte, obişnuita ei miorlăială, că e o biată femeie singură şi înaintată în vârstă, cu sănătatea şubredă şi o pensie care nu-i ajunge nici măcar să-şi achite datoriile la întreţinere. Dar, de această dată, am reuşit să o conving, uzând de un mic artificiu. I-am spus că e posibil ca Bazil să-mi dea înapoi banii împrumutaţi, am eu, aşa, o presimţire, şi nu e frumos să mă duc la el cu mâna goală. Am adăugat în treacăt şi amănuntul că chinezoaica lui n-o să fie niciodată în stare să facă plăcinte aşa de bune ca ale noastre. În fine, lucruri de genul ăsta, care să o atingă un pic la sentiment.



Articole asemănătoare

Sămânţa încolţită, de Anchee Min (fragment)

La 20 de ani după apariţia primului roman inspirat din propria viaţă, Azaleea Roşie, în care zugrăvea în culori sumbre tribulaţiile ei în timpul Revoluţiei culturale chineze, Anchee Min hotărăşte să-şi întregească povestea vieţii în Sămânţa încolţită.

Brooke Davis, „Obiecte pierdute” (fragmente în avanpremieră)

Fragmente în avanpremieră din romanul „Obiecte pierdute”, al australiencei Brooke Davis, un roman recomandat pasionaților de literatură contemporană, satiră și umor negru.

Un proiect prea ambițios, despre „Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro

Văzut ca un fel de fantasy (ceea ce nu e) romanul încearcă să reînvie perioada tulbure a „Evului Mediu întunecat”, amestecând, pe de o parte, detalii legate de viața de zi cu zi, cu aspecte mitologice (ultimele rămășițe ale domniei legendarului Arthur, creaturi și întâmplări fantastice). Este perioada marilor eroi, a legendelor, a cântecelor de gestă, a Romanelor Mesei Rotunde, a „materiei din Bretania” și a înfloririi mirabilului medieval.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu