• „Asta înseamnă să fii om: să poți trăi, asumându-ți permanent propriile erori” - Alexandru Paleologu

„Ceai în Sahara”, de Paul Bowles (fragmente)

„Ceai în Sahara”, de Paul Bowles (fragmente)

O poveste despre trei călători americani rătăcind pe întinderea pustie și aridă a Africii de Nord după cel de-al Doilea Război Mondial, Ceai în Sahara explorează resursele dragostei și ale urii, ale dorinței și ale vinovăției, ale umanității în fața cruzimii fără sfârșit a deșertului.

Port și Kit Moresby, doi soți americani foarte sofisticați, își dau seama că le vine din ce în ce mai greu să conviețuiască. Încercînd să depășească acest impas, pornesc împreună cu prietenul lor Tunner într-o călătorie care-i va purta prin orașele și deșerturile din nordul Africii de după al Doilea Război Mondial. Deși nu știu foarte bine încotro se îndreaptă, sunt hotărîți să descopere secretele continentului și să trăiască o viață eliberată de convențiile civilizației și de barierele morale.

Un roman clasic al secolului XX, în care Paul Bowles examinează magistral felul cum americanii descoperă o altă cultură și efectele devastatoare pe care pericolele și pustietatea neîndurătoare din deșert le au asupra personajelor.

Romanul Ceai în Sahara a fost ecranizat în anul 1990, cu Debra Winger, John Malkovich și Campbell Scott în rolurile principale, în regia lui Bernardo Bertolucci.

„Tennessee Williams spunea că acest roman nu poate fi decît rezultatul experienței și al contemplației unei minți cu adevărat mature. Romanul lui Bowles e pentru oameni care înțeleg această perspectivă, a privirii mature. În Ceai în Sahara, mintea omului echivalează cu imensitatea arida a deșertului… iar adevărul, cu frumusețea lui înfiorătoare, de neatins, este singurul adăpost.” (The Independent)

Ceai în Sahara este alegoria unei aventuri spirituale.” (The New York Times)

„O capodoperă stranie și hipnotică” (David Lodge)

 

Născut la New York în 1910, Paul Bowles a fost idolul generației Beat, unul dintre cei mai remarcabili scriitori ai secolului XX. A studiat muzica, după care s-a mutat la Paris, a călătorit în Africa, apoi a trăit timp de cincizeci și cinci de ani în Tanger, Maroc. A scris mai multe romane – The Sheltering Sky (Ceai în Sahara, 1949), Let It Come Down (1952), The Spider’s House (1955), Up Above the World (1966) –, volume de poezii, proză scurtă și cărți de călătorii. A murit în 1999.

 

 

Ceai în Sahara, de Paul Bowles (fragmente)

 

Îi era frig. Era noapte, iar muşchii spatelui şi ai picioarelor o dureau. Se ridică, privi în jur, constată că rămăsese singură pe preş. Luna încă nu se înălţase. În apropiere, călăuzele pregăteau focul, aruncând ramuri întregi de palmier în flăcările deja uriaşe. Se aşeză din nou cu faţa la cerul de deasupra ei, văzând cum palmierii înalţi se aprindeau roşii de câte ori se mai punea o ramură pe foc.

Deodată, cel mai în vârstă apăru la marginea preşului, făcându-i semn să se ridice. Ea se supuse, urmându-l prin nisip până nu departe, într-un mic şanţ din spatele unui crâng de palmieri tineri. Acolo stătea Belqassim, o formă întunecată în mijlocul unui preş alb, cu faţa la acea parte a cerului unde era clar că va răsări în curând luna. Se întinse şi o apucă de fustă, trăgând o iute jos lângă el. Înainte de a putea să încerce să se ridice, fu prinsă în îmbrăţişarea lui.

— Nu, nu, nu! ţipă ea în timp ce capul îi alunecase pe spate şi stelele se repeziră în spaţiul întunecat de deasupra ei.

Dar el era pretutindeni în jurul său, cu mult mai puternic; nu putea face nici o mişcare nedorită de el. La început rămase ţeapănă, gâfâind furioasă, încercând să se lupte cu el, dar bătălia nu se dădea decât în ea. Apoi îşi dădu seama de neputinţa ei şi se împăcă dintr-odată cu ea. Îndată nu mai fu conştientă decât de buzele lui şi de răsuflarea dintre ele, dulce şi proaspătă ca o dimineaţă de primăvară. Era ceva de animal în fermitatea cu care o strângea, o drăgălăşenie, o senzualitate absolut iraţionale – tandre, dar hotărâte, pe care numai moartea le-ar fi putut stăvili. Era singură într-o lume vastă şi de nerecunoscut, dar numai preţ de o clipă; înţelese repede că acea prezenţă carnală atât de prietenoasă era împreună cu ea. Puţin câte puţin, se trezi gândindu-se la el cu afecţiune: tot ceea ce făcea, toate micile lui atenţii copleşitoare erau numai pentru ea. Era în puterea lui un echilibru perfect între tandreţe şi violenţă care o făcu să cadă în extaz. Luna răsări, dar ea nu o văzu.

Yah, Belqassim! strigă o voce nerăbdătoare.

Ea deschise ochii: celălalt bărbat era deasupra lor, uitându-se la ei. Luna bătea în plin pe chipul lui ca de vultur. O neplăcută intuiţie îi şopti ce avea să urmeze. Se prinse de Belqassim cu disperare, acoperindu-i faţa cu sărutări. Dar un minut mai târziu avea să aibă de-a face cu un animal diferit, ţepos şi străin, şi icnetele ei trecură neluate în seamă. Îşi ţinu ochii deschişi, cu privirea ţintuită asupra lui Belqassim, care se rezema leneş de un pom din apropiere, cu pomeţii obrajilor lucindu-i ascuţit în lumina lunii. Îi urmări neîncetat conturul chipului, de la frunte şi până la gâtul delicat, explorându-i umbrele adânci în căutarea ochilor ascunşi în întuneric. La un moment dat urlă de durere, apoi plânse potolit pentru că era atât de aproape şi nu-l putea atinge.

Mângâierile bărbatului erau bruşte, mişcările lui abrupte, inacceptabile. În fine, se ridică.

Yah, latif ! Yah, latif! mormăi el, îndepărtându-se încet.

Belqassim chicoti, se apropie şi se aruncă lângă ea. Ea încercă să-i arate reproş, dar ştiu dinainte că era inutil, că şi dacă ar fi avut o limbă comună, el n-ar fi înţeles-o niciodată. Îi prinse capul între mâinile ei.

— De ce l-ai lăsat ? nu se putu abţine să-i spună.

Habibi, şopti el, pişcând-o de obraz cu drăgălăşenie.

Din nou se simţi fericită o vreme, plutind la suprafaţa timpului, conştientă că face gesturi de dragoste abia după ce se surprinse făcându-le. De la începutul tuturor lucrurilor fiecare mişcare aştepta să se nască şi acum, în fine, venea pe lume. Mai târziu, când luna rotundă, urcând, se făcu mai mică pe cer, auzi sunet de fluiere venind dinspre foc. Celălalt negustor apăru numaidecât şi strigă arţăgos la Belqassim, care-i răspunse la fel de morocănos.

Baraka! spuse celălalt, dispărând din nou.

Nu trecu mult şi Belqassim se ridică, cu un oftat de regret. Ea nu făcu nici un gest să-l reţină. Apoi se ridică la rândul ei şi se îndreptă spre foc, care între timp se stinsese şi nu mai era folosit decât pentru a frige nişte ciozvârte de carne. Mâncară în linişte fără să vorbească şi puţin după aceea desagii fură legaţi şi urcaţi la loc pe cămile. Era aproape miezul nopţii când se urniră, revenind pe urmele lăsate tot de ei pe dune, de unde o luară în direcţia din care veniseră cu o zi mai devreme. De data asta, ea purta un burnuz pe care i-l aruncase Belqassim tocmai când se pregăteau de drum. Noaptea era rece şi miraculos de limpede.

Continuară până spre jumătatea dimineţii, făcând un popas pe dunele înalte care nu aveau nici urmă de vegetaţie. Din nou se culcară şi dormiră toată după amiaza, şi din nou dublul ritual de dragoste avu loc nu departe de tabără, când căzu întunericul.

Şi astfel trecură zilele, fiece zi ceva mai caldă decât precedenta, în timp ce traversau deşertul tot mai la sud. Dimineţile – drumul chinuitor sub soarele dogoritor; după amiezile – somnul buimac la umbra cămilelor; serile – ceasurile dulci lângă Belqassim (scurtul interludiu cu celălalt nu o mai deranja, căci Belqassim era întotdeauna în preajmă); şi nopţile – plecarea la drum sub luna acum în scădere, spre alte dune şi alte şesuri, fiecare dintre ele ceva mai îndepărtată decât cea de dinainte şi totuşi absolut la fel.

 

Ceai în Sahara, de Paul Bowles, Ed. Polirom, 2016, trad. Alex. Leo Şerban, col. „Biblioteca Polirom. Seria Esenţial”

© credit foto Paul Bowles



Articole asemănătoare

Eroul este o victimă a propriei legende, despre „Legile frontierei”, de Javier Cercas

Un roman despre reguli și convenții, despre vise și răzvrătiri adolescentine, despre mituri și demitizări, despre cum se construiește un erou, despre persoană și personaj, un roman care se citește printre rânduri și care când se termină nu te închide în universul lui, ci te deschide către lume.

Toamna literară 2014 – Noutăți la Editura Univers

„Casandra”, de Christa Wolf, „Era să fiu eu”, de Ali Smith, „City”, de Alessandro Baricco, „ZeroZeroZero”, de Roberto Saviano, „Sfârșitul poveștii”, de Lydia Davis sau „Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire”, de Gabriel Osmonde sunt câteva dintre romanele pregătite de Editura Univers pentru toamna literară 2014.

Ostranenie – „Fetițele. Rude sărmane”, de Ludmila Ulițkaia

Existențe frânte, personaje înduioșătoare prin maniile lor, lucruri mărunte ce pot dărâma convingeri de viață aparent solide, iubiri tragice ce te duc în pragul nebuniei și dincolo de el, volumul Ludmilei Ulițkaia face portretul unei lumi aparent statice dar care-și caută necontenit contururile.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu