• „La littérature ne permet pas de marcher, mais elle permet de respirer” - Roland Barthes

Ce are Suedia de ascuns?, despre „Cazul Linda”, de Leif G.W. Persson

Ce are Suedia de ascuns?, despre „Cazul Linda”, de Leif G.W. Persson

Nu mi-au plăcut dintotdeauna romanele polițiste, așa că nu m-a prins de la început moda romanelor polițiste nordice. La un moment dat, am citit vreo două din „colecția neagră” de la Ed. Trei, cum îi spun eu, și m-au speriat destul de tare. Dincolo de crimele macabre, cred că cel mai tare m-a impresionat contrastul între felul în care ne raportăm la țările nordice (ca model de civilizație) și celălalt fel, întunecat, în care ele apar în aceste romanele polițiste.

E destul de contradictoriu să citești, pe de o parte, că, de exemplu, închisorile din Suedia se închid din lipsă de infractori și, pe de altă parte, să stai cu sufletul la gură cu cărți de câteva sute de pagini urmărind criminali sadici și secrete macabre ce se ascund în sânul unor comunități idilice. Apărută între 2005 și 2007, trilogia Millenium a lui Stieg Larsson este, se pare, cea care a dat naștere acestui gen de romane polițiste, nordic noir să le spunem.

Și, chiar așa, ce are Suedia de ascuns? Cea mai puțin religioasă țară din Europa, care își reciclează 99% din deșeuri, model de civilizație și cultură și cu o literatură la fel de întunecată pe cât de luminoase sunt casele mobilate de la Ikea. Unde s-o ascunde atunci toată „întunecimea” din aceste romane? Sub covoarele din casele luminate, probabil.

Un articol foarte bun din 2009 semnat de Nathaniel Rich și intitulat Scandinavian Crime Wave: Why the most peaceful people on earth write the greatest homicide thrillers, vorbește tocmai de acest contrast, un pic suspect, iar concluziile trase sunt, de fapt, surprinzător de prozaice: romanele polițiste se vând cel mai bine.

Fortunately, more people are murdered every year in the pages of Scandinavian crime novels than are murdered in Scandinavia itself. The homicide rates in Scandinavian countries are among the lowest on the planet. (...) The Nordic countries also consistently rank as the happiest countries in the world. (...) Why do such peace-loving societies produce internationally best-selling authors like Mankell, Nesbø, Karin Fossum, and Håkan Nesser? How to explain Stieg Larsson, author of The Girl With the Dragon Tattoo, who was the second-best-selling author in the world last year? (...) But the best explanation is the most mundane: Crime novels sell.

 

Cazul Linda și un inspector antipatic

 

Spre deosebire de șarmantul Mikael Blomkvist din Millenium, ziaristul protector și integru, Evert Bäckström din Cazul Linda, de Leif G.W. Persson, este un inspector de poliție teribil de antipatic, plin de sine, misogin și semialcoolic, ce-și asumă meritele colegilor și nu are nici un scrupul în a cheltui banii statului în folosul propriu. Pentru el toți bărbații care nu beau sau merg la filme sunt homosexuali și toate femeile sunt nebune și lipsite de umor.

 

Bäckström era un bărbat mic de statură, gras și primitiv, care, la nevoie, putea fi atât șiret, cât și supărăcios, ba chiar răzbunător. În ceea ce-l privea, se considera un tip inteligent și în floarea vârstei. Un om liber și fără obligații, care prefera viața comodă de la oraș. (...) Era ultimul care sosea și primul care pleca, fără să comenteze cineva. Asta era ideea. Să aibă destul timp pentru diferitele comuisioane personale și, în caz că vreun șef rămas la serviciu și-ar fi băgat nasul la el să vadă ce face, Bäckström era pregătit pentru înfruntare.

 

– Ăla care a inventat berea blondă ar trebui să primească toate premiile Nobel de pe pământ, zise Bäckström. De la Premiul Nobel pentru Pace până la ăla pentru Literatură. Tot.

 

– Niște bijuterii de oameni. Își făceau veacul prin Bergslagen în anii ´30, spuse Bäckström încercând să-și aducă aminte de tot ce citise în Anuarul Criminalistic. Era singura cate pe care o citea, mai mult ca să verifice dacă îl aminteau în termeni destul de măgulitori în descrierea cazurilor e care colegii lui debili se încăpățânau să le înpărtășească publicului larg. Și mai era și gratis pentru că, de obicei, fura câte un exemplar de la serviciu.

 

Cazul Linda nu e un roman polițist tipic, atât prin faptul că personajul principal nu se încadrează în rolul „polițistului bun”, cât și ca desfășurare a evenimentelor. Ancheta ce pare că tărăgânează pe mai multe săptămâni se amestecă cu întâmplări cotidiene din viața polițiștilor și a locuitorilor orășelului, cu vise și amintiri recurente, tot felul lucruri aparent banale și nesemnificative pentru rezolvarea cazului. Însă, parcă așa e în viața reală, nu? Oricât de mult te-ai implica în munca ta, oricât de tragică ar fi o moarte, duci după tine și o viață privată paralelă, chiar dacă a rămas pe planul secund.

În ceea ce privește ancheta propriu-zisă, se remarcă o punere în paralel a două tipuri de metode de investigație: cea tradițională, care presupune cunoașterea victimei în detaliu, urmărirea indiciilor, înțelegerea motivației din spatele crimei etc., și cea modernă ce presupune, în mare, prelevarea de probe ADN și analizarea lor, un fel de perspectivă tehnică a muncii de polițist. Mult mai comodă, aceasta este, evident, direcția aleasă de antipaticul inspector Evert Bäckström, care a stabilit un nou record în prelevarea de probe, făcând teste ADN pe aproape toți bărbații din orășel. Opusul lui este reprezentat de comisarul Jan Lewin, un candidat mult mai potrivit la rolul de „polițist bun”, care alege să meargă pe intuiție, urmând metodele clasice de investigare. Rețeta succesului este o combinație între cele două: după ce pui cap la cap indiciile și găsești un suspect, testele ADN te pot ajuta să demonstrezi crima.

Referitor la elucidarea crimei și găsirea criminalului, foarte interesant în Cazul Linda mi s-a părut faptul că, spre deosebire de romanele polițiste tradiționale, la final cazul nu e complet elucidat. Avem o imagine de ansamblu care ne permite să înțelegem firul evenimentelor, nu însă și cauza lor. Ceea ce reprezintă cel mai important lucru într-un roman polițist unde, pe lângă cine este criminalul, vrem să aflăm și care a fost motivul crimei. Așadar, un puzzle-ul aproape complet, care-ți permite să întrezărești o poveste, dar lasă câteva locuri libere pentru că cineva a ascuns bucățile lipsă. Le-a ascuns sub preș, acolo unde își ascunde Suedia toate „păcatele” fictive sau nu. Sub preșul de la Ikea, evident.

 

Un nou club de carte în București: Nordic Noir

 

Luna trecută, în cadrul evenimentelor organizate de Ambasada Suediei la Roaba de Cultură din Herăstrău, am organizat împreună cu Editura Trei o discuție pe marginea romanelor polițiste suedeze, Book Café cu romane polițiste la „Suedia creativă”, discuție ce se va continua într-un nou club de carte lunar centrat pe romanele polițiste nordice. Intitulat chiar Nordic Noir, prima ediție va avea loc joi, 16 iulie, și va începe, cum altfel?, cu primul volum al trilogiei Millenium de Stieg Larsson. Așa că dacă vă pasionează literatura polițistă scandinavă și sunteți curioși să aflați ce ascunde Suedia sub preș sau ce este putred în Danemarca, vă așteptăm la discuții.

Cazul Linda, de Leif G.W. Persson, Ed. Trei, 2015, trad. Gabriella Eftimie, col. „Fiction Connection. Crime”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Rătăcitori – „Oamenii-delfin”, de Torsten Krol

Cu un subiect interesant (supraviețuirea unei familii de germani în jungla amazoniană) și scris într-un stil accesibil și nepretențios, Oamenii-delfin se citește destul de repede și cu mult interes, chiar dacă temele aduse în discuție nu sunt deloc facile.

Toamna literară 2014 – Noutăți la Editura Univers

„Casandra”, de Christa Wolf, „Era să fiu eu”, de Ali Smith, „City”, de Alessandro Baricco, „ZeroZeroZero”, de Roberto Saviano, „Sfârșitul poveștii”, de Lydia Davis sau „Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire”, de Gabriel Osmonde sunt câteva dintre romanele pregătite de Editura Univers pentru toamna literară 2014.

Curiozitatea care n-a omorât pisica – „Întrebări mari de la cei mici... la care răspund niște oameni foarte importanți”, ed. Gemma Elwin Harris

Volumul constituie o lectură fascinantă atât pentru puștii între patru și doisprezece ani care au trimis întrebările, cât și pentru adulții din viața lor.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu