Sunt un mare fan al seriei Cântec de gheață și foc a lui G.R.R. Martin. Am fost întâi un fan al filmului produs de HBO și, după ce am văzut primul sezon, am citit toate cărțile din serie (ultima, Dansul dragonilor, a apărut în 2012). Aștept cu nerăbdare ultimele două volume, însă am impresia că mai întâi trebuie să aștept ca filmul să ajungă din urmă cartea. Serialul HBO a fost un mare succes (nesperat chiar, aș spune), așa că, probabil, cărțile au început să fie considerate un fel de spoilere și, prin urmare, amânate.
După cinci volume, acțiunea a ajuns deja destul de complicată, sunt foarte multe personaje, fiecare cu propria poveste în spate. De asemenea, poveștile se combină în labirinturi narative încâlcite și e destul de greu să mai ții minte toate intrigile. Cred că cel mai simplu, dacă tot ne-a amânat atât cu ultimele volume, ar fi să le publice pe ambele deodată (și, evident, să ne spună, în sfârșit, cine e mama lui Jon Snow 
).
Așa că, după atâta așteptare în van, m-am bucurat mult să citesc cele trei povestiri din volumul Cavalerul celor Șapte Regate. Cu acțiunea plasată cam cu o sută de ani înainte de evenimentele cu care începe Urzeala tronurilor, povestirile reînvie atmosfera seriei, dar fără să te oblige să-ți reamintești toate detaliile din cele cinci romane. De asemenea, personajele și intrigile coboară puțin din sala tronului și prezintă viața nobililor mici din Westeros, a țăranilor săraci și a cavalerilor cărora nu le curge prin vene „sânge de erou”.
Prezentând turniruri și bătălii, ospețe la castel și gustări la marginea drumului cu carne uscată de vită, viața nobililor de țară (mai săraci sau mai avuți) sau cea a cavalerilor rătăcitori, G.R.R. Martin ia Westerosul la pas în acest volum, mai domolind puțin nerăbdarea cititorilor săi. Atmosfera este cea pe care o știm, de Ev Mediu european și cu accente de fantasy (simțite ca atare doar de cititorul modern, omul medieval european trăind, de fapt, la granița miraculosului). Aducând acțiunea cu o sută de ani înainte de Urzeala tronurilor, volumul reușește să-ți dea un fel de perspectivă în adâncime asupra evenimentelor. Știi ce se va întâmpla, dar acum reușești să vezi un pic și care au fost faptele, coincidențele și alegerile care au „făcut istoria” Westerosului.
Trebuie să recunosc, totuși, că mi-a fost de mare ajutor (și îmi va fi în continuare la apariția ultimelor două volume) albumul Lumea de gheață și foc: Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor. O mare parte dintre lacunele pe care le aveam despre domnia dragonilor sau despre războaiele din regat (și care apar în cele cinci cărți doar sub formă de aluzii) le-am aflat din paginile (minunat ilustrate) ale acestuia. Ca și în cazul trilogiei Stăpânul inelelor a lui Tolkien, probabil că vom mai avea parte de astfel de volume care să cuprindă legende și istorisiri ale eroilor și nobililor din Westeros. Cel puțin, așa sper. Mitologia și istoria creată de Martin în jurul acestei serii este de o incredibilă bogăție și jocurile de putere pentru câștigarea tronului de fier reprezintă doar o mică parte din acest ansamblu narativ.
Am citit Cavalerul celor Șapte Regate cu Lumea de gheață și foc lângă mine, urmărind genealogiile și relatările din cronici, făcându-mi notițe pe foi (exact ca atunci când citeam Regii blestemați, de Maurice Druon, seria care se tot spune că l-ar fi inspirat pe Martin). Singurul „defect” al albumului e că e tipărit pe foi lucioase și, prin urmare, nu pot să scriu și să subliniez cu creionul pe el. Așa că scriu pe foițe, post-it-uri și pe ce mai am la îndemână. Pe de altă parte, ilustrațiile arată mult mai bine pe hârtie lucioasă, așa că nu e tocmai un defect (de aici și ghilimelele), doar că-mi schimbă mie puțin obiceiurile de lectură, iar Lumea de gheață și foc va fi una dintre puține cărți din biblioteca mea rămase nesubliniate. Iar celelalte asemenea sunt, de fapt, tot albume.
Pentru mine, cartea Urzeala tronurilor și filmul omonim sunt două lucruri complet diferite. Nu prea îmi plac comparațiile carte-film, cartea bate întotdeauna filmul etc., pentru că avem de-a face cu două mijloace artistice complet diferite ce trebuie apreciate ca atare și fiecare pentru sine. Filmul e foarte bine realizat la nivel de imagine, scenografie, joc al actorilor sau regie, și astea sunt lucrurile ce trebuie urmărite, iar cartea trebuie apreciată pentru construcția narativă, stilul scriiturii, dialoguri, mitologie etc. Din punctul meu de vedere, G.R.R. Martin e în primul rând un scriitor foarte bun, iar seria asta chiar dă dependență. De exemplu, eu, în momentul ăsta, îl urăsc sincer pentru că amână atât de mult publicarea ultimelor două volume, dar știu sigur că abia aștept să citesc The Winds of Winter și A Dream of Spring. Și nu ca să aflu cine câștigă tronul de fier, care e mama lui Jon Snow sau dacă Benjen Stark a devenit Umblător Alb. Vreau să le citesc doar pentru a intra din nou în atmosfera medievală a Westerosului, pentru că asta e partea cea mai interesantă a volumelor.
Am terminat repede de citit Cavalerul celor Șapte Regate (iar ultima povestire, Cavalerul rătăcitor, o mai citisem deja de două ori pentru că apare și în antologia Războinicii I editată de G.R.R. Martin și Gardner Dozois și în antologia Epic, editată de J.J. Adams). Nu cred că o să am timp să recitesc primele cinci volume până la apariția celui de-al șaselea așa cum mi-am propus, dar acum, după ce a apărut Lumea de gheață și foc, sunt puțin mai liniștită în privința detaliilor pe care le-am uitat. Oricum, dacă mai amână mult cred că vor apărea cărți cu fișe istorice pentru fiecare personaj. Mai ales că în ultimele știri pe care le-am citit despre The Winds of Winter și A Dream of Spring se zvonea că vor avea mai mult de 1000 de pagini fiecare. Ar trebui să fie destul ca să satisfacă aviditatea fanilor. Teoretic.
Cavalerul celor șapte regate, de George R.R. Martin, Ed. Nemira, 2015, trad. Laura Bocancios, Oana Chiţu, col. „Nautilus fantasy”
Lumea de gheață și foc, de George R.R. Martin, Ed. Nemira, 2015, trad. Silviu Genescu
Vaaai, nu pot să cred că ai spus cine e mama lui Jon Snow... așa un spoiler, domne! :P Nu fac comparații de calitate între ce a făcut Tolkien și ce face Martin. Martin e în mod cert un scriitor mult mai accesibil, pe când Tolkien e mult mai profund, îi apreciezi pe fiecare pentru ce pot/au putut face. Doar că, citind cărțile astea două, m-am simțit bine fiind pur și simplu în universul din Westeros, fără să trag după mine toate intrigile pentru ocuparea tronului de fier. Așa că, mai mult decât finalul seriei, mi-ar plăcea parcă mai mult să citesc astfel de povestiri. [apropo de spoilere, eu am înțeles că gemenii ar fi copii lui Aerys, pe când detestabilul pitic este singurul fiu al lui Tywin, spre nefericirea acestuia]
Laura Câlțea
21 oct. 2015
O sa fie spoiler cand va scrie si Martin despre asta. Dar si problema gemenilor este, cum sa spun, tot un sleight-of-hand, o derutare a atentiei cititorului (la fel ca si baiatul Targaryen). Seria Cantec de gheata si foc este evident construita sa coaguleze in jurul bataliei dintre cei trei dragoni impreuna cu calaretii lor (care nu pot fi decat Targaryen) si armata zombi. Restul e recuzita. Si la fel de evident este ca exista trei personaje principale Daenerys, Tyrion si Jon. Martin e un dirijor prea bun pentru ca 1+1 sa faca altceva decat 2. In plus toti 3 de mai sus au avut destine potrivnice pe care le-au invins inca de la nastere. Ce farmec ar mai avea faptul ca niste gemeni nobili nu fac parte din familia regala X ci din familia regala Y? Si sunt multe alte elemente. Si Jon si Tyrion viseaza dragoni. Ned nu si-ar fi inselat niciodata sotia. Tywin nu-l suporta pe Tyrion tocmai pentru ca stie ca nu e fiul sau (lucru pe care chiar il spune la un moment dat). Vol.5 e construit pentru a duce la intalnirea dintre Daenerys si Tyrion, 2 dintre calareti. Jon trebuia sa moara pentru a scapa de juramant si pentru a putea deveni calaret. Etc.Mie si mai mult decat toate mi-ar placea ca Martin sa scrie din nou science-fiction.
Am citit-o integral în română și am frunzărit-o de curiozitate în celelalte două. Traducerea în română mi s-a părut bună, dar redactarea execrabilă (mai ales de la jumătate încolo).
Laura Câlțea
21 oct. 2015
Nu-mi formasem o schemă așa de logică a lucrurilor, dar are sens :)) Drept să spun, nici nu mă interesează orchestrația seriei. Construcția de ansambli mi s-a părut interesantă până la al doilea roman, după care am continuat să citesc pentru atmosferă. Și tot pentru asta aștept și ultimele două romane. Mai ales că de la volumul 4 încolo mi se pare că Martin a cam „pierdut frâiele”. Lucrurile se amestecă într-un mod destul de obositor și devine tot mai greu de urmărit. Eu nu am citit alte cărți ale lui în afară de seria Cântec de gheață și foc. Ce-mi recomanzi ?
Laura Câlțea
21 oct. 2015
Eu am inceput monstrul in romaneste, dar m-am lasat pagubas. In ciuda faptului ca Vasile Savin este unul dintre marii nostri traducatori din franceza, efectiv imi este imposibil sa mai citesc carti de 1000 de pagini pe hartie. Ma gandesc ca la fel ca si mine, cei care au ajuns sa se obisnuiasca cu codexurile n-am mai putut citi roluri de hartie :) Asa ca am ajuns sa citesc traducerea in engleza in format electronic, dar este mai slaba decat cea in romana, din pacate. Poate platesc pe cineva sa-mi scaneze cartea de la RAO si apoi o voi converti in ebook :)
Eu încă nu pot citi cărți pe tabletă atât de mult cât mi-aș dori :) Mă simt mai bine subliniind, scriind pe marginea cărții... (știu să fac notițe și pe tabletă, dar le pierd dacă schimb dispozitivul sau dacă șterg cartea). La „Binevoitoarele” țin minte că mi-am petrecut ultimele sute de pagini cu creionul în mână corectând greșelile de redactare :)) Dacă nu știam de carte, citind prezentarea de pe coperta IV făcută de RAO nici nu aș fi deschis-o. Las aici, ad litteram, textul pentru posteritate: „Prin această lucrare, care poate fi plasată la fel de bine sub egida romanelor lui Eschile, dar și în linia romanelor lui Vassili Grassman, «Viață și destin», sau Visconti, «Damnații», Jonathan Littell ne face să retrăim ororile celui de al Doilea Război Mondial laolaltă cu asasinii, arătându-ne un personaj cum rareori ne-a fost dat să vedem: epopeea unei ființe străbătând istoria și propriul destin.” :)
Laura Câlțea
21 oct. 2015
Mersi de recomandare. Deocamdată au apărut la Nemira câteva cărți SF&F pe care aștept cu nerăbdare să le citesc și apoi sper să am timp și pentru un altfel de Martin :)
Laura Câlțea
21 oct. 2015
Interesanta ipoteza cu cei 3 calareti pt dragoni, Tudor! Dar... in serial unul din dragoni si-a gasit un alt calaret, sa nu dau spoilere :) , ce parere ai? A apucat cineva dintre voi sa citeasca Fire&Blood;? Eu recunosc ca sunt foarte bucuroasa ca GRRM continua sa scrie despre aceasta lume fantastica!
Mama lui Jon este praf in ochi :) Se pare ca mama lui este Lyanna Star, sora lui Ned, iar tatal este Rhaegar Targaryen. La fel, tatal lui Tyrion nu este Tywin, ci regele Aerys. Deci avem 3 Targaryen, 3 calareti de dragoni: Daenerys, fratele ei Tyrion si nepotul ei Jon :)Exista o foarte mare diferenta intre Tolkien si Martin. Tolkien, un lingvist, a creat o limba, elfa, si pentru a da substanta acestei limbi a avut nevoie de o mitologie si de o istorie. Stapanul inelelor a venit mult dupa nasterea acestor mitologii si a fost asezat intr-un univers care avea deja o istorie de mii de ani. Tolkien, cand povesteste drumul anumitor personaje, stie exact ce vor intalni acestea. Povestea scrisa de Martin s-a nascut inainte mitologiei si aceasta din urma s-a format pe masura ce povestea avea nevoie de ea. De asta, limbile si mitologiile lui Martin nu vor avea niciodata profunzimea celor create de Tolkien.
Tudor
21 oct. 2015