• „Nu poți avea o viziune perfectă despre cum trebuie să fie viața” - Alexandru Paleologu

„Casanova. Sonata inimilor frânte”, de Matteo Strukul (fragment)

„Casanova. Sonata inimilor frânte”, de Matteo Strukul (fragment)

Romanul Casanova, de Matteo Strukul, a primit Premiul Emilio Salgari în 2018. 

Matteo Strukul este cel mai cunoscut autor italian de romane istorice, opera sa multipremiată fiind tradusă în peste 20 de limbi.

„De prea multe ori în viață am plătit dublu ceea ce credeam a‑mi fi oferit din prietenie”. Însă pentru dragoste Casanova a plătit o singură dată. Soarta lui și a celei care i-a furat inima este hotărâtă într-un joc al intrigilor politice și al hazardului ce se desfășoară, pe rând, în luminile orbitoare ale unui palazzo somptuos, în clarobscurul unui canal cu gondole tremurându-i pe ape și în bezna unei temnițe unde Inchizitorul Negru își așteaptă victima.

Combinând elementele romanului istoric și de aventuri cu cele ale romanului libertin și apelând la o documentare solidă pentru a susține ficțiunea, Matteo Strukul îmbogățește cu tușe inedite portretul lui Giacomo Casanova, cel mai faimos seducător din istorie. Eroul său este un iubitor al cărților și teatrului, un călător, un alchimist, o figură extrem de complexă și de interesantă.

„Casanova, e adevărat, a fost protagonistul altor romane […], dar lipsea o narațiune modernă care să pună accentul pe un personaj ce merită să fie cunoscut. Casanova e un libertin, deci un seducător, dar și un rebel, un outsider, cum se spune azi, și un bărbat care făcea marketing pentru el însuși.“ – Matteo Strukul, interviu publicat în Il Mattino

„Spion, om de litere, călător și aventurier, așa și-l imaginează Strukul pe Casanova.” (Corriere del Veneto)

În 1775, proaspăt întors la Veneția, iubit și urât deopotrivă de cetățenii Serenissimei Republici, Giacomo Casanova o întâlnește pe duplicitara contesă austriacă Margarethe von Steinberg, care-i propune s-o cucerească pe tânăra și virtuoasa Francesca, fiica nobilului Niccolò Erizzo. Crezându-se infailibil, seducătorul acceptă, știind că își va afla răsplata în brațele senzualei contese. Dar inima lui rece se va dovedi vulnerabilă, iar pariul libertin ce anunța un palpitant joc amoros maschează un complot politic. Când Casanova își dă seama, nu mai există cale de întoarcere.

MATTEO STRUKUL s-a născut în 1973, la Padova. A studiat Dreptul la Universitatea din Padova și a obținut titlul de doctor în Drept European la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția. După cum declară el însuși, trăiește în mai multe locuri, împărțindu-și timpul între Padova natală, Berlin și Transilvania. A publicat până în prezent douăzeci de romane, două biografii muzicale, romane grafice, benzi desenate și proză scurtă, lucrând de asemenea și ca traducător. În anul 2009, împreună cu Matteo Righetto, a pus bazele mișcării literare SugarPulp, devenind curând și directorul artistic al Festivalului SugarCon. Din 2015 este directorul artistic al Festivalului Chronicae, primul festival italian dedicat exclusiv romanului istoric. În anul 2017 a primit prestigiosul premiu Bancarella pentru primul roman din tetralogia I Medici, ale cărei volume (Una dinastia al potere, Un uomo al potere, Una regina al potere, Decadenza di una famiglia) au apărut în perioada 2016–2017. A publicat până acum 12 romane, între care: I cavalieri del Nord (2015), Il sangue dei baroni (2016), Inquisizione Michelangelo (2018). Este scenarist, traducător, autor de benzi desenate (a publicat în 2019 primele două volume dintr-o trilogie despre Vlad Ţepeș) și jurnalist.
În 2018 îi apare romanul istoric Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte (Giacomo Casanova. La sonata dei cuori infranti; Humanitas Fiction, 2019), distins în 2018 cu Premiul Emilio Salgari, dedicat literaturii de aventuri.

 

Casanova. Sonata inimilor frânte, de Matteo Strukul (fragment în avanpremieră)

 

Francesca se aruncă pe pat.
Îşi simţi lacrimile pe obrajii în flăcări. Cuvintele tatălui îi făcuseră rău. Obosise să nu însemne nimic. Ca şi cum sentimentele ei puteau fi vândute în piaţa din Rialto, ca orice bucată de stofă.
Nu era drept.
Gândul îi fugi la seara de dinainte. Fusese atât de frumos! Pentru prima oară, întâlnise un bărbat cu adevărat fermecător. Un funambul, un acrobat, un călător, un seducător înnăscut, un bărbat de acţiune, un cozeur strălucit: Giacomo Casanova era toate astea la un loc, ba chiar mai mult! E normal ca femeile să‑şi piardă minţile după el. Inegalabila lui frumuseţe era chiar ultima dintre calităţile sale. 
Revăzu trandafirul pe care i‑l dăruise. Îl pusese într‑o vază cu apă. Îi veni în minte felul în care o privise el şi cum îi bătuse inima în clipa în care îl văzuse pentru prima oară, în timp ce înfrunta o provocare aproape imposibilă.
Casanova era un rebel, e clar că Veneţia se temea de el. Era tot ce oraşul nu voia. O spusese chiar el: nu va ceda niciodată în faţa şantajului de a renunţa să mai fie el însuşi, mai ales pentru cine ştie ce avantaj de doi bani. Era atât de mult orgoliu în fraza aceea, încât înspăimânta. Acesta era adevărul: Veneţia se temea de Casanova, şi de aceea Inchizitorii de Stat, şi toţi spionii şi gărzile de cartier îl urmăreau.
Îl admira din tot sufletul. Şi, admirându‑l, alungă gândurile negre şi dezamăgirea provocată de tatăl ei. Era pe cale să înfrunte o provocare periculoasă, dar nu va sta să‑şi privească viaţa distrugându‑se în numele convenţiilor sociale şi al obsesiilor paterne. Ştia cât de mult o iubea tatăl ei şi îl iubea şi ea pe el. Dar, de când murise mama, nu mai era acelaşi. Şi dacă pe de o parte putea să‑l înţeleagă, pe de alta se simţea dezamăgită pentru felul în care reacţionase: sufocând‑o, obligând‑o la o viaţă de puşcăriaşă. O făcea ca s‑o protejeze, desigur. Dar în grija aceea a lui exista atâta aroganţă şi înverşunare, încât Francesca rămânea interzisă. Tatăl ei cultiva absurda pretenţie de a o vedea sub un clopot de sticlă, promisă acelui bărbat şters care era Zaguri. Nu putea şi nu reuşea să‑l ierte.
Ştia însă că trebuie să se ferească de Casanova. Era cât se poate de clar ce mult se iubea pe sine însuşi, şi aerul acela al său de erou romantic putea să se dovedească a fi doar o faţadă de convenienţă.. Şi totuşi, exista în el ceva decadent şi eroic în acelaşi timp, ceva care te orbea. Era ca şi cum în spatele ochilor săi de un albastru acvamarin se ascundea un foc, o foame de viaţă şi de emoţii care‑i ardea inima şi sufletul şi care ar fi făcut‑o să freamăte de viaţă, dacă i s‑ar fi dat măcar o posibilitate.
De aceea îi era recunoscătoare lui Casanova: de când apăruse, se simţea vibrând de pasiune. Şi înţelesese că va lupta pentru a fi ea însăşi, fără să cedeze în faţa nici unui şantaj. Cu orice preţ.
Îşi şterse ochii cu dosul mâinii. Se apropie de măsuţa de toaletă, lăcuită în albastru. Era una dintre acele
chinoiserie veneţiene atât de dragi mamei sale.
Se privi în oglindă: văzu o tânără care se apropia de marginea prăpastiei care era viaţa şi căreia îi era frică să‑şi ia zborul, ca să‑i simtă voluptatea.
Nu va mai fi aşa niciodată.
Niciodată, îşi repetă.
Reflectat în oglindă, văzu clavecinul său preferat, în colţul cel mai îndepărtat al camerei. Existau trei în tot palatul, dar Francesca ceruse ca cel puţin unul să fie pus în camera ei. Nu‑i păsa de acustica imperfectă şi de aşezarea neobişnuită. Iubea instrumentul acela atât de mult, încât voia unul cât mai aproape posibil de ea. Iar tatăl ei, care, la urma urmei, încerca s‑o facă fericită, îi făcuse pe plac.
Îşi odihni ochii privind minunatele decoraţiuni şi trandafirii pictaţi pe capac. Se aşeză în faţa lui. Inspiră adânc. Apoi apăsă uşor cu degetele pe clape. Se auzi un sunet de argint şi cristal, un şuvoi lichid de note care dansau în aer, după cum degetele ei alergau zvelte pe claviatură.
În ziua aceea iubise piesele lui Scarlatti, dar acum avea nevoie să se piardă în prima sonată pentru clavecin a lui Benedetto Marcello. Simţea în opera marelui compozitor veneţian toată magia şi infinita iubire pentru oraşul său. Era ca şi cum Veneţia ar fi respirat prin muzica aceea divină. Iar Francescăi nu‑i ajungea niciodată.
Largo, din prima parte, care se deschidea apoi în zâmbetul din allegro până la a exploda în avântul adorabil din presto, liniştindu‑se din nou puţin în final. Notele păreau să se înşiruie într‑o magie furată timpului, iar sonata părea o bătaie de aripi a eternităţii.
Melodia aceea reuşea s‑o facă să zâmbească din nou. Iar în eleganţa sa vibrantă şi în veselia care păreau să se ascundă în ea, Francesca simţea esenţa şi grandoarea sufletului compozitorului. Era ca şi cum, prin intermediul acelor note, i‑ar fi vorbit şi i‑ar fi povestit despre libertatea la care se ajunge prin muzică, o fereastră fantastică într‑o viaţă făcută din obligaţii şi sarcini în serviciul Serenissimei. Era, într‑un fel, ca şi cum însăşi viaţa lui Benedetto Marcello ar fi fost sinteza Veneţiei: celebrat şi închistat în fastul vieţii politice, dar genial şi în stare de a elibera energii extraordinare prin artă şi, în special, prin muzică.
Şi totuşi, şi în acel moment, în anii aceia dificili în care devenise atât de evident imobilismul său, disperata nevoie a nobilimii de a se perpetua vorbind despre Iluminism şi despre
Philosophes, doar pentru că aşa impunea eticheta, dar fără să accepte forţa lor explozivă şi inovatoare, ei bine, chiar şi atunci Veneţia, asemenea lui Benedetto Marcello, lăsa să‑i scape scântei de geniu şi de curaj, iar una dintre ele se numea Giacomo Casanova.
Gândurile astea îi dădură curaj.
În timp ce se apropia de finalul piesei muzicale, Francesca se gândi că există încă speranţă. Trebuia să se lase în voia acelui fluviu impetuos care se numeşte viaţă, fără să se dăruiască primului venit, ci luptând pentru sentimentele şi pasiunile care o făceau să‑şi simtă sângele clocotind şi focul alergându‑i în vene.
Se simţi fericită.
Şi în timp ce termina sonata, îi mulţumi lui Benedetto Marcello pentru că o salvase încă o dată.

Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte, de Matteo Strukul, Ed. Humanitas Fiction, 2019, trad. Gabriela Lungu, col. „Raftul Denisei”



Articole asemănătoare

Concurs: „Păzitoarea tainei”, de Kate Morton (încheiat)

Una dintre aparițiile speciale ale acestei veri pregătite de Editura Humanitas Fiction este traducerea ultimului volum semnat Kate Morton, Păzitoarea tainei. Împreună cu Editura Humanitas Fiction am pregătit un concurs ce va avea ca premiu un exemplar din această carte.

Concurs: câștigă patru cărți de Marguerite Yourcenar apărute la Humanitas Fiction [încheiat]

Vă invit să o descoperiți și voi pe această mare scriitoare participând la un concurs la care aveți ocazia de a câștiga cele patru volume din seria de autor Marguerite Yourcenar apărute în colecția „Raftul Denisei” și oferite de Humanitas Fiction.

Cine are nevoie de un erou? – „Zorro”, de Isabel Allende

Scris cu (mult) amuzament și cu imaginea lui Antonio Banderas în minte, Zorro al lui Isabel Allende pare că-și propune să demonstreze că vremea eroilor și a romanelor de capă și spadă nu a apus. Cine mai are nevoie de eroi? Toată lumea, se pare: năpăstuiții sorții, domnișoarele romantice, cititorii, scriitorul...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu