Cărți pentru vacanța de vară 2023

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine venirea verii a adus și un mare chef de a citi cărți de relaxare. Așa că deja am o lună și ceva de lecturi de relaxare la activ și, cum s-a nimerit să-mi și placă, am zis să nu le țin doar pentru mine. Mie-mi place să regăsesc vara și în anumite tipuri de lecturi, nu doar de activități, așa că mereu fac liste de cărți pentru vacanțe. De exemplu, de mulți ani lectura mea perfectă pentru vară sunt romanele polițiste ale lui Andrea Calogero Camilleri pe care le recitesc doar pentru a regăsi o atmosferă familiară. Momentan, nu se mai găsesc edițiile în română (minunat traduse de Emanuel Botezatu), dar nu întâmplător am spus „momentan” (stay tuned). 

În absența lui Camilleri, am totuși două recomandări de cărți polițiste de făcut. Prima este un așa-numit cozy crime (m-a amuzat când am dat prima oară peste categoria asta, dar romanul ăsta chiar aici se încadrează), și anume O casă mortală, de Anders de la Motte & Måns Nilsson. Cozy crime fiction e un gen de literatură polițistă în care, deși e vorba de anchete și crime, autorul are grijă să nu te atașezi prea tare nici de victimă, nici de criminal și să-ți facă plăcere mai degrabă atmosfera cărții. Și fix asta se întâmplă și în O casă mortală, un roman a cărui acțiune se petrece în Suedia rurală, într-o comunitate pitorească în care statutul social este dictat de casa (sau castelul) în care stai și, mai ales, de decorurile interioare. Avem și un cuplu (improbabil) de detectivi, un inspector din Stockholm, morocănos și extrem de ferchezuit, alături de o polițistă de țară, neglijentă și ambițioasă. Îți dai seama din start că dialogurile dintre ei nu cum să fie altfel decât savuroase. În rest, da, o crimă (dar nu era deloc simpatică victima) și, apoi, o investigație pentru a afla care dintre simpaticii rezidenți ai micului orășel avea mai multe motive s-o comită. Atmosfera și personajele sunt foarte bine realizate, iar povestea bine scrisă și, da, relaxantă (am zis deja: cozy crime). Am aflat și tot felul de chestii insolite despre viața în Suedia, cum ar fi că în această țară e ilegal să ai două joburi pentru că-ți afectează timpul pe care trebuie să-l acorzi relaxării, așa că mulți suedezi își încadrează al doilea job la hobby (de exemplu, apicultura). Romanul este primul dintr-o serie, așa că aștept cu interes continuările. 

Următoarea recomandare e tot un roman polițist, nu chiar cozy, ci mai degrabă noir, a cărui acțiune se petrece în mai multe orașe din Spania (și care prilejuiește, astfel, tot un fel de vacanță literară). Este vorba despre Lucia, de Bernard Minier, un autor pe care eram curioasă să-l citesc de când a apărut Înghețat, primul roman din seria „Martin Servaz”. Mă rog, am aflat ulterior că nu prea există termen de comparație între cele două povești, așa că va trebui să mă încumet să încep și seria aia. Cât despre Lucia, este un roman cu un stil (foarte) alert, care te ține în priză așa cum vrei să o facă un policier (vreo 2 zile am tot tras de mine să mai fac și altceva decât să citesc din Lucia). Atmosfera și descrierile sunt bine realizate și afli destul de multe detalii tehnice legate de felul în care se fac anchetele în zilele noastre (de la tot felul de detalii legate de criminalistică, până la chichițe judecătorești). Protagonista, Lucia, e de-a dreptul enervantă și imposibilă, e greu să ajungi s-o placi cu adevărat, ceea ce mie mi s-a părut reconfortant, sincer, pentru că, uneori, e o schimbare plăcută să găsești și personaje mai puțin simpatice în rolurile „bune” (cel mai antipatic „polițist bun” care-mi vine acum în minte este Evert Bäckström, din Cazul Linda, de Leif G.W. Persson, un inspector suedez de-a dreptul misogin și, în general, nesuferit cu toată lumea). 

Următoarele două recomandări sunt în zona literary fiction și sunt două reinterpretări ale mitologiei grecești clasice, ambele apărute cam în aceeași perioadă (a doua jumătate a lunii mai) în colecția „Anansi”. Este vorba despre Femeile din Troia, de Pat Barker, și O mie de corăbii, de Natalie Haynes, cu care ne mutăm vacanța în Grecia. Deși pot fi citite și separat, Femeile din Troia continuă și completează acțiunea din Tăcerea femeilor (unde a fost redat episodul celebru al certei dintre Ahile și Agamemnon având-o ca pretext pe  sclava Briseis). În acest al doilea roman este redată atmosfera din tabăra ahee după cucerirea Troiei, iar în prim-plan avem trei protagoniști: Briseis (acum nu în rol de sclavă, ci de soție a unui războinic mirmidon și purtătoare a copilului lui Ahile), Pyrrhus, fiul adolescent al lui Ahile, forțat de împrejurări să adopte o atitudine războinică și curajoasă (demnă de moștenitorul lui Ahile), și Calchas, un mare preot cu o istorie complicată. Povestea se formează la intersecția gândurilor și perspectivelor celor trei personaje, fiecare excelent surprins în complexitatea propriilor trăiri și emoții (preferatul meu a fost adolescentul Pyrrhus), peste toate și toți planând (încă) umbra viteazului Ahile. 

O perspectivă  și mai amplă asupra evenimentelor avem în O mie de corăbii, de Natalie Haynes, care-și propune să ofere o epopee a celuilalt tip de eroism, nu cel al curajului în luptă, ci cel al așteptării, al îndurării, al înfrângerii. Citită pe fundalul conflictelor contemporane (mai apropiate sau mai îndepărtate) epopeea lui Natalie Haynes este, de fapt, extrem de actuală, în felul acela dezarmant și cuceritor în care continuă să fie actuale miturile grecești. Romanul începe tot cu episodul cuceririi Troiei (excelent surprins vizual și psihologic), dar se extinde mult și înaintea războiului troian, cât și după el. Poate părea paradoxal că am pus la recomandări de vară aceste două romane, însă, pe lângă faptul că-ți trezesc cheful de a vizita Grecia (fie cea reală, fie cea livrescă), sunt două cărți care se citesc ușor și două povești bune, așa că ar merita puse în bagaj. 

Următoarea recomandare ne duce înapoi în Suedia contemporană, de data asta nu printr-un roman polițist, ci printr-unul contemporan care urmărește dilemele existențiale ale unei doctore de familie, a cărei viață personală și profesională par a fi complet așezate (și banale) până când... nu mai sunt. Din cauze naturale, de Nina Lykke, este o lectură relaxantă și interesantă, cu multe detalii legate de viața în Suedia contemporană, multe legate de profesia de medic de familie a protagonistei (o specializare care se dovedește a fi mult mai largă decât este la noi, medicul de familie suedez având competențe care țin și de dermatologie, ginecologie sau psihiatrie), dar și de viața cotidiană (de la rate la casă până la magazinele specializate pentru băuturi, care sunt supuse unui regim special în această țară). Mie cartea asta mi-a reînviat o veche suspiciune, și anume că e destul de greu să fii medic fără să fii (sau să devii) și un pic mizantrop și, mai ales, că detașarea este o condiție sine qua non a acestei profesii. Cei mai mulți dintre noi suntem puși în fața unui medic în poziții de vulnerabilitate, ceea ce face ca raporturile de putere să fie clare și complicate încă de la început, așa că e interesant să descoperi (ca cititor, mai cu seamă; ca pacient nu prea-ți dorești) și perspectiva medicului. Una peste alta, a fost o lectură lejeră, chiar dacă nu amuzantă, așa cum mă așteptam (mă rog, o fi amuzantă nordic style, ceea ce e departe de ceea ce înțeleg restul europenilor prin umor).

Ultima mea recomandare, dar și nu cea din urmă, este Natură moartă, de Sarah Winman, un roman istoric contemporan și, în același timp, un mare roman al prieteniei și o declarație de dragoste pentru unul dintre orașele emblematice ale Europei: Florența. Am luat cartea în primul rând pentru că mi-a plăcut mult coperta și am citit-o la recomandarea unei alte cititoare de la club. O poveste a cărei acțiune se întinde pe aproape un secol (din 1901 până în anii '80), care are ca fundal principal Florența, cu un ritm narativ lent (pe care e imposibil să nu-l respecți ca cititor, e o carte care nu se grăbește nicăieri și te îndeamnă și pe tine să faci la fel), și în care se vorbește despre dragoste, prietenie, artă, literatură, mâncare&vinuri italienești, identitate, viață & moarte, sensul vieții și trecerea ireversibilă (dar nu inutilă) a timpului. Cum ar veni, cam despre tot ce se poate vorbi într-o viață de om. Este inevitabil să nu-ți facă chef să vezi sau să revezi Florența și, tot la fel de inevitabil, o să-ți aducă aminte că există (și a existat mereu) viață și în afara ritmului trepidant al vieții contemporane. O poți afla într-o masă liniștită cu prietenii, într-o vizită la un muzeu de artă sau într-o carte frumoasă. 

Nu-mi propusesem ca acest articol să fie și o listă de recomandări de vacanță, dar, involuntar, așa a ieșit, ceea ce face ca recomandările mele să fie perfecte nu doar pentru plecările în vacanțe reale, ci și pentru vacanțe din fotoliu (sau, mă rog, metrou etc., după caz). În memoria mea livrescă, fiecare dintre cărțile de mai sus a rămas legată, în mod accentuat, și de spațiul pe care-l reprezintă ceea ce face ca, după o lună și ceva de lecturi, să simt că deja am avut parte de mai multe vacanțe (imaginare, dar nu mai puțin reale). 

Pe lista următoarelor lecturi de vară eu am mai pus și două călătorii cu vaporul, una la tropice, Republica piraților. Istoria adevărată și uimitoare a piraților din Caraibe și a celui care i-a înfrânt, de Colin Woodard, și una la poli, Prizonieri în noaptea polară. Roald Amundsen, Emil Racoviță și Expeditia „Belgica”, de Julian Sancton, două intermezzo-uri de proză scurtă, Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei, coord. Cristina Ispas, și Kiwi 3. Trecuturi, coord. Marius Chivu, și o carte cu care merg la sigur, Confesiunile unui librar, de Shaun Bythell. Mai am de citit pentru clubul de carte de luna asta Simon, de Narine Abgarian, și, dacă-mi rămâne timp, aș strecura (deși termenul este impropriu date fiind dimensiunile volumului) Autostrada Lincoln, de Amor Towles. 

Vă doresc tuturor o vară minunată și minunate vacanțe (reale sau imaginare)!