Cărți pentru copiii de toate vârstele

Există o categorie de cărți care, tehnic, sunt denumite cărți pentru copii, dar, practic, sunt pentru copii și nu prea. Exemplul cel mai la îndemână și mai cunoscut este, probabil, Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry, o carte ilustrată cu o poveste filozofică ce are ca personaj un copil. Este o carte care e și pentru copii, dar pe care și cititorii adulți o citesc la rândul lor cu mare plăcere și la orice vârstă. În ultimii ani am văzut apărând tot mai multe astfel de cărți pe care, ca adult, te codești un pic să le denumești (și să le cumperi) pentru copii, dar pe care parcă nu-ți vine să le iei doar pentru plăcerea ta. Eu zic să lăsam deoparte orice sentiment de vinovăție și să nu mai avem rețineri: avem nevoie de povești și de frumusețe la orice vârstă, iar o carte frumoasă este cel mai bun prilej pentru un zâmbet. 

Un alt motiv de bucurie este că, după ce ani de zile le-am admirat în ediții străine prin cataloage și pe la târguri internaționale de carte, în ultima vreme tot mai multe astfel de cărți au apărut și în limba română în ediții splendide și foarte bine îngrijite. Mi-am propus să fac o listă de 10 astfel de cărți, cu mențiunea încă de la început că vor 10 doar în poza de copertă, și că, chiar și așa, nu este o listă exhaustivă, ci una subiectivă. Cărțile din listă sunt excepționale nu doar prin poveste, ci și (sau mai ales) prin ilustrațiile splendide pe care nu voi avea cum să le cuprind aici decât într-o mică și insignifiantă măsură, așa că vă invit să faceți și o vizită în librărie să le răsfoiți. 

Încep chiar de la Micul prinț, carte pe care o cunoaște, măcar în teorie, toată lumea. O poveste cu un avion prăbușit, un prinț îndrăgostit de un trandafir, o vulpe înțeleaptă, dedicată chiar de autor oamenilor mari care au fost mai întâi copii și scrisă într-una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei secolului XX (la mijlocul a ceea ce știm acum că a fost Al Doilea Război Mondial, deși atunci nu se știa nimic nici despre mijlocul, nici despre finalul acestui război teribil) și care este una dintre cele mai vândute cărți din lume (în Franța chiar a fost votată cea mai bună carte a secolului XX).

Eu am citit Micul prinț ca adult, am împrumutat-o în original de la biblioteca Institutului Francez, curioasă de ce se tot vorbește atât despre povestioara asta, și mi-a fost suficientă doar o lectură ca să-mi dau seama. De atunci, în biblioteca mea s-au adunat numeroase ediții ale cărții, în diferite traduceri și cu diferite ilustrații. Am varianta „tradițională” cu ilustrațiile autorului în mai multe versiuni, cea de la Litera în traducerea Justinei Bandol, cea de la Rao, în format clasic și în formatul de buzunar, ambele în traducerea Ilenei Cantuniari, două ediții de la Arthur, una cu ilustrațiile autorului în formatul mic al colecției „Cărțile de aur ale copilăriei” și o alta cartonată cu ilustrații de Dan Ungureanu, ambele în traducerea Ioanei Pârvulescu, o ediție Humanitas Junior cu ilustrații de Mihail Coșulețu și traducere de Marieva Ionescu, și încă o ediție repovestită de Agnès de Lestrade la Vellant, cu ilustrații de Valeria Docampo și traducere din italiană de Geanina Tivdă. Și mai vreau (am neapărat nevoie, adică, cum spun cititorii când mai fac o comandă) de minim încă două ediții: una originală și una pop-up. Și poate o cană și o ediție cartonată, de colecție. Sacoșă și carnet (pe care nu scriu) am. Și, poate, un tatuaj. Dar ăsta nu-l găsesc la librărie. 

Nu aș putea răspunde la o întrebare de genul: „și care dintre edițiile enumerate este cea mai frumoasă?” Toate sunt frumoase în felul lor. Cel mai simplu e să începi cu una dintre edițiile clasice pe care s-o ai în bibliotecă, restul vine de la sine. Micul prinț este, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase povești scrise vreodată. Stilul ei aparent simplu și adevărurile inocente pe care le conține îmblânzesc („îmblânzește-mă”, da?), în cele din urmă, și cei mai îndărătnici cititori. 

O altă poveste extrem de simplă și extrem de frumoasă în simplitatea ei este și Fabuloasele ore ale lui Jacominus Gainsborough, text și ilustrații de Rébecca Dautremer. Însă dacă povestea cucerește prin simplitate, nu același lucru se poate spune despre ilustrațiile Rébeccăi Dautremer care, în stilul deja consacrat al ilustratoarei franceze, seduc prin complexitate, bogăția detaliilor și a culorilor, și un anume amestec de real și fantastic, ce a devenit deja marcă proprie. Dacă ar fi să rezum într-o frază această carte, ar fi că orice poveste aparent banală (un om s-a născut, a trăit și a murit) are partea ei de excepțional și de frumusețe, partea „banală” fiind aici povestea vieții lui Jacominus, iar cea excepțională, ilustrațiile care o însoțesc. Nu există detaliu în cartea asta care să nu te cucerească și să nu te uimească prin amestecul de simplitate și excepțional, fiecare cadru este un tablou complex în care te poți pierde cu orele. Ca detaliu inedit al acestui volum este stilul apropiat de cel al maeștrilor flamanzi, atât cel din tablourile de grup („Proverbele flamande” ale lui Pieter Bruegel cel Bătrân vin cu ușurință în minte), cât și cel al naturilor moarte flamande în excepționalele povești alcătuite din tablouri cu detalii. 

Editura Vellant o publică de mai bine de 10 ani pe Rébecca Dautremer, făcând-o cunoscută publicului de la noi, iar alături de Fabuloasele ore ale lui Jacominus Gainsborough (care este doar cea mai recentă carte apărută în română), mai amintesc aici celebrul volum Prințese date uitării sau necunoscute, de Philippe Lechermeier, pentru care cei doi au primit în 2006 prestigiosul premiu Andersen acordat cărţilor pentru copii, la categoria Albume ilustrate, și ediția splendidă din Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll. Și apropo de Alice în Țara Minunilor, nu doar pentru Micul Prinț am făcut o „mică” pasiune bibliofilă, ci și pentru această poveste clasică, am scris mai demult despre ea. 

Tot la categoria povești cuminți și ilustrații splendide intră și cărțile Fraților Fan (Terry și Eric) apărute la noi la Humanitas Junior. Grădinarul nopții, Corabia cu coarne, Între cer și mare și, cel mai recent, Proiectul Barnabus (la care a fost cooptat și cel de-al treilea frate Fan, Devin), sunt cărți la care ai impresia că povestea există doar ca prilej pentru niște ilustrații spectaculoase. Ceea ce nu-i un lucru deloc rău, să te plimbi cu privirea peste imagini frumose, ieșite din imaginația bogată a unor creatori talentați. 

Mai departe avem acele cărți pentru copii pe care, cel mai probabil, părinții de azi ar fi cel puțin încurcați dacă le-ar citi copiilor. Nu mă refer la poveștile „adevărate” ale Fraților Grimm (deși sunt și aici multe discuții de dus și multe păreri diferite), ci la cărți precum este recenta ediție de Fabule și vorbe cu tâlc apărută la Editura Arthur, o ediție îngrijită de Adrian Săvoiu și Diana Zografi, cu ilustrații de Adelina Butnaru. Asta este o carte de colecție, o ediție pentru bibliofili, în primul rând. Nu spun că nu e pentru copii, poate fi citită și de copiii de școală, dar cred că publicul ei principal este format, mai degrabă, din adulți pasionați de cărți frumoase. Este o antologie de fabule clasice, organizate după subiect (Lăudăroșenie, Îngâmfare, Nedreptate, Lăcomie etc.), dar și tematic după interpretările primite de-a lungul vremii (de exemplu, tema „Șiretenie vs. Naivitate” așa cum apare în fabula originală a lui La Fontaine, Corbul și vulpea, dar și în „oglinzile” lui Gh. Asachi, Ion Heliade-Rădulescu sau George Ranetti). Este o carte făcută de și pentru filologi, un proiect editorial unic la noi. 

La aceeași editură mai apare un proiect editorial inedit, este vorba despre colecția „Arthur Retro” care își propune să adune în ediții noi vechile cărți ale copilăriei. Până acum colecția are aproape 30 de astfel de cărți clasice, cum ar fi: Doctorul Aumădoare, Regele tuturor sălbăticiunilor, Muzicanții din Bremen, Nastratin Hogea, Muc cel mic, Basmele lui Andersen sau Fabulele lui La Fontaine, Aventurile Alisei în Țara Minunilor sau Pinocchio, Vicleniile lui Gian Burasca, Bertoldo și Bertoldino sau Viclenescu-Șterpelici ș.a. Multe dintre ele nu se mai încadrează în paradigma poveștilor pentru copii de azi, dar cărțile clasice sunt, prin definiție, cărți aflate în afara modelor de orice fel. Iar pentru mulți adulți care au crescut cu ele e o bucurie imensă doar faptul că le au din nou în bibliotecă, în ediții identice cu cele din copilărie. 

Tot despre basmele copilăriei e vorba și în volumul Povești dintr-o pădure 'naltă, de Shaun Micallef, o culegere de povești repovestite, deși nu pare atât o culegere, cât mai degrabă o imersare în universul poveștilor clasice, dar dintr-o nouă perspectivă. Avem lupi și căpcăuni, regi și pescari, vrăjitoare rele și prințese, mere otrăvite și boabe fermecate, și, mai presus de toate, un volum spledid ilustrat (ilustrații în alb și negru cu inserții din cel mai frumos roșu-stacojiu) și bricolat (nu numai autorul s-a jucat cu textul, ci și paginatorul). Eu sunt mare fan al reinterpretărilor, iar volumul ăsta e un deliciu. Este potrivit pentru cititorii mai mari, cei care sunt deja familiarizați cu poveștile clasice și apreciază și poveștile în răspăr... 

Aventurile lui Pinnochio, de Carlo Collodi, este și ea una dintre acele povești nemuritoare a cărei morală și acțiune principală sunt cunoscute chiar și fără să fi citit cartea și care sunt citite acum mai degrabă de adulții nostalgici decât de copii. Acest gen de „celebritate” este vizibil și în numeroasele ediții pe care le are cartea și, dincolo de edițiile adaptate sau prescurtate, eu am găsit patru ediții de colecție apărute la noi în ultimii ani. Două dintre ele sunt ediții clasice, este vorba despre ediția ilustrată de Val Munteanu, recent apărută la Ed. Signatura în traducerea Otiliei Ștefania Damian, și despre cea ilustrată de Eugen Taru, apărută în colecția „Arthur Retro”, în traducerea lui Dumitru D. Panaitescu. Celelalte două sunt ediții mai moderne, una cu ilustrațiile splendide ale lui Roberto Innocenti (apărută la Litera) și cealaltă este o repovestire realizată de Michael Morpurgo și ilustrată de Emma Chichester Clark (apărută la Nemi). Pinnochio este un clasic, se pare că este cea mai tradusă carte italiană (cu peste 260 de traduceri) și una dintre cele mai bine vândute cărți publicate vreodată, dar povestea băiețelului neascultător care nu-și ascultă părinții și fuge de acasă, și toate peripețiile prin care trece, are, astăzi, nevoie de un context cultural pentru a fi receptată corect (ca multe dintre basmele clasice, de altfel). 

Am amintit în paragraful de mai sus de editura Signatura, o editură ale cărei cărți se înscriu, cred, toate la categoria „cărți pentru copiii de toate vârstele”. Splendid ilustrate și atent îngrijite, cărțile Signatura sunt un univers în sine în peisajul editorial de la noi și sunt o bucurie pentru ochi și pentru suflet. O să vorbesc puțin despre una dintre cele mai recente apariții ale editurii, invitându-vă să le răsfoiți pe toate în librărie. Așadar, recent, a apărut la Signatura volumul Divina comedie. Primul pas în pădurea întunecată, cu text de Daniele Aristarco și ilustrații de Marco Somà. Aș fi zis că nu ai cum să adaptezi în vreun fel mulțumitor Divina Comedie a lui Dante, însă se pare că ai cum dacă ai la îndemână un scriitor talentat (Daniele Aristarco care alege să povestească nu acțiunea poemului lui Dante, ci întâlnirea lui ca cititor cu această carte) și un ilustrator la fel de talentat care însoțește textul cu cele mai frumoase și potrivite imagini, fiecărui tablou adăugându-i-se și mici pasaje ilustrative din poem. E o operă de artă cartea asta (cum sunt multe, repet, știu, la aceeași editură). 

Închei această listă de 10 cărți (care nu sunt doar 10 cărți, niciodată nu sunt doar 10) cu una dintre cele mai potrivite cărți pentru copiii de toate vârstele, și anume, O sută de ani în casa noastră, de Aleksandra Litvina, cu ilustrații de Anna Desnițkaia (și traducere de Justin Bandol), recent apărută la editura Frontiera. Cartea asta e o lume în sine, de la istoria pe care o cuprinde între paginile ei (un fel de rememorare a secolului XX dintr-un apartament din Moscova), la text și la ilustrații. E o carte care-ți dă un sens profund al lumii și al existenței, un caleidoscop de oameni, obiecte și evenimente care te oprește puțin în loc și te face să te gândești mai bine la lume și la propria viață. E, de fapt, un exercițiu de meditație și de reculegere, dar și o poveste frumoasă și emoționantă și amuzantă și, din nou, frumoasă. 

Sper ca, dincolo de prezentarea mea succintă (nici nu se putea altfel într-un articol de sinteză), să vă fi dat ocazia, prin acest articol, să răsfoiți mai multe cărți frumoase și acestea să fie prilejul pentru un zâmbet (sau mai multe) în colțul gurii. Și, țineți minte, cărțile frumoase sunt potrivite pentru orice vârstă, indiferent de eticheta sub care sunt puse în rafturile librăriilor sau ale bibliotecilor.