Cărți interesante iulie 2022

Luna iulie, după cum era de așteptat, a fost mai puțin bogată în apariții noi, însă s-au strâns câteva de remarcat, totuși. A fost anunțată și lista lungă pentru Man Booker Prize 2022 (13 cărți), iar Barack Obama nu s-a lăsat așteptat cu deja celebra listă de cărți de citit pe vară. Putem presupune că pe cea pe care o va lansa soția sa pe 15 noiembrie a citit-o deja (pentru cine nu a aflat încă, noua carte a lui Michelle Obama se cheamă Lumina din noi, iar traducerea românească va apărea concomitent cu cea internațională la Editura Litera). 

În altă ordine de idei, pentru cei interesați de clubul nostru de carte (Clubul cititorilor de cursă lungă), în luna august vom discuta un roman românesc, Rădăcina de bucsau, de Ovidiu Nimigean, iar pentru luna septembrie au fost alese (prin vot) două cărți (au ieșit pe primele două locuri la o diferență de doar un vot): Sezonul uraganelor, de Fernanda Melchor, și Tyll, de Daniel Kehlmann. 

Cărți interesante iulie 2022

Ficțiune 

O să încep atât secțiunea de ficțiune, cât și pe următoarea, de nonficțiune, cu câteva cărți apărute la o editură de a cărei existență nici nu știam până de curând. Este vorba despre Editura Cartea Românească Educațional unde am avut surpriza să descopăr câteva apariții insolite printre care Ostende 1936. Vara prieteniei, de Volker Weidermann. Văzusem cartea postată înainte de Bookfest pe contul scriitorului Cătălin Pavel, care i-a fost traducător, și mă făcuse curioasă, însă apoi i-am pierdut urma până am găsit-o în librărie. Romanul de față este o poveste despre literatură și prietenie, mai exact despre prietenia dintre Stefan Zweig și Joseph Roth, și abia aștept s-o citesc luna asta. Selecția editorială este destul de eterogenă, sunt multe nume necunoscute publicului de la noi, cum ar fi o altă apariție recentă Unde ești în noaptea asta, de Alessandro Robecchi, sau cărți pe care le mai citesc doar studenții de la Filologie, precum Tainele inimei, de Mihail Kogălniceanu (era în bibliografie pe vremea mea, dar să nu mă întrebați despre ce era sau dacă mi-a plăcut) sau Zilele și nopțile unui student întârziat, de Gib I. Mihăescu (pe asta știu sigur că n-am citit-o). 

Tot surprinzătoare a fost și redescoperirea unei cărți de tinerețe, apărută la o altă Editură Cartea Românească, de data asta fără „Educațional” în față. Este vorba despre Maria și marea, de Radu Tudoran, o carte pe care am citit-o când eram, probabil, prea mică pentru a o înțelege, dar pe care o vreme am recitit-o obsesiv și care m-a marcat. Ar fi interesantă o recitire, dar nu știu dacă o s-o fac vreodată. Unele lucruri e bine să rămână doar în amintire, mai ales lecturile (neînțelese) de tinerețe. 

Continui cu câteva cărți de literatură română, dacă tot suntem la capitolul ăsta: la Polirom, a apărut Repetiție pentru o lume mai bună, de Mihai Radu, „Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului”, Frunza, de Mihai Buzea, „Roman despre copilăria în comunism și emigrație, despre soarta primelor prietenii și diferențele de percepție a trecutului”, și un nou volum în seria de succes „Biografii romanțate”, Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc, de Alina Nelega.

Tot la Polirom a apărut volumul de povestiri Orașul de abur, de Carlos Ruiz Zafón, care reînvie un spațiu drag multor cititori, o Barcelona livrescă și gotică, romanul Legea visătorului, de Daniel Pennac, „Un omagiu adus regizorului italian Federico Fellini şi puterii creatoare a viselor”, Scurtă istorie a tractoarelor în limba ucraineană, de Marina Lewycka, un roman care se recomandă a fi și emoționant și amuzant, și două cărți ale unor clasici moderni: Barnabo, omul munților. Secretul Pădurii Bătrâne, de Dino Buzzati, și Castelul de nisip, de Iris Murdoch.

La Humanitas Fiction a apărut romanul Spioană în casa dragostei, de Anais Nin, „O gemă ascunsă a modernismului, cu tușe experimentale și explorări în teritoriile erotismului, ale artei și psihanalizei”, un roman despre un episod al istoriei contemporane, Profesoara de pian, de Janice Y.K. Lee, și s-a reeditat romanul Ultima gară. Roman despre ultimul an din viața lui Tolstoi, de Jay Parini (după care s-a făcut și un film de succes). 

Alte apariții: la Corint Fiction a apărut un nou roman interesant cu tematică feministă, Femei pe rug, de Kiran Millwood Hargrave, la Nemira, o nouă carte în seria de autor Ursula K.Le Guin, Deposedații, și un altul în seria dedicată Rodicăi Ojog-Brașoveanu, Întâlnire la Élysée, și se află în pregătire reeditarea volumului Foc și sânge, de G.R.R. Martin (la timp pentru premiera ecranizării de pe HBO din vara asta), la Ed. Trei Cuvinte care eliberează, de Marie Cardinal, în col. „Fiction Connection”, și Sărutul femeii-păianjen, de Manuel Puig, în col. „Anansi Clasic”, iar la Vellant o recuperare de remarcat, cartea câștigătoare a Premiului Booker în 1972, G., de John Berger. 

Nonficțiune 

Am fost bucuroasă să găsesc în lista cărților Editurii Cartea Românească Educațional cărțile unui mare gânditor francez contemporan, Edgar Morin (anul ăsta a împlinit 101 ani și încă scrie și e prezent în viața publică). Este vorba despre apariția în premieră în limba română a primului volum a operei sale fundamentale, Metoda I. Natura Naturii, și de reeditarea unui volum apărut acum câteva zeci de ani și care pentru mine a fost o lectură fundamentală, Paradigma pierdută: natura umană. Este o apariție cu adevărat notabilă și sper ca editura să publice toate volumele ale ciclului „Metoda”, dar și alte opere ale lui Morin. Câteva alte cărți notabile apărute aici: O teorie a miturilor arhaice și moderne, de René Girard, O vară cu Montaigne, de Antoine Compagnon, Antolologia umorului negru, de André Breton, Creier și conștiință, de Arie Bos. 

La Editura Trei a apărut volumul de memorii al unui supraviețuitor al Holocaustului, o carte cu un titlu optimist și ușor paradoxal în context, Cel mai fericit om de pe Pământ, de Eddie Jaku, publicat când autorul a împlinit 100 de ani. Vă recomand să-l urmăriți pe Eddie Jaku în acest Ted Talk care a fost urmărit de milioane de oameni. Și, la aceeași editură, o biografie a unui personaj mai puțin cunoscut, prințul Philip al Marii Britanii, Secolul Prințului Philip 1921-2021. Viața extraordinară a ducelui de Edinburgh, de Robert Jobson, și un volum de parenting cel puțin insolit, Vânători, culegători, părinți. Ce ne pot învăța culturile străvechi despre arta uitată de a crește copii fericiți și cooperanți, de Michaeleen Doucleff. 

Tot pe raftul de memorialistică este și o carte interesantă mai ales pentru microbiști, dar cred că nu numai, Glasul roților de tren, de Ioan Chirilă, o monografie a echipei de fotbal bucureștene Rapid și a suporterilor săi, iar la Curtea Veche Publishing este în pregătire prima traducere în română a unei biografii dedicată președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. În mintea unui erou, de Regis Gente și Stephanie Siohan (cu dată de livrare la finalul lui august). Și la Humanitas este în pregătire un volum ce adună celebrele discursuri ale acestuia, Prima lună de război. Cronica evenimentelor. Discursurile președintelui Volodimir Zelenski, și, tot discursuri, dar ale unui lider de tristă amintire, la Corint a apărut volumul Nu vreau război! Interviurile uitate ale lui Hitler (1923–1940), de Eric Branca. O apariție mai frumoasă este Povești cu tâlc despre București și casele, bisericile, târgurile, străzile lui, de Mucenic Cezara, apărută la Editura Vremea.

Două cărți de istorie, una la Editura All, Cruciadele. O istorie a luptelor pentru Țara Sfântă, de Lars Brownworth, și, alta la Editura Meteor Press, Rusia. O scurtă istorie. De la Rusia kieveană până în prezent, de Christopher Ward și John Thompson.  

Cărți de popularizare a științei și dezvoltare personală, ca de obicei, la Publica: Adevărul despre durere. Noua știință a durerii și cum ne putem vindeca, de Monty Lyman, și Limbajul corporal digital. Cum să câștigi încredere și să creezi conexiuni indiferent de distanță, de Erica Dhawan, iar la Polirom o carte pe care o așteptam de ceva vreme: Izvorul ascuns. De ce și cum se naște conștiința, de Mark Solms.  

Alte apariții: un nou volum colectiv editat de John Freeman la Black Button Books: Freeman’s. Cele mai bune texte noi pentru schimbare, Discurs despre economia politică, de Jean-Jacques Rousseau, la Ed. Tact, și, la Ed. Casa, un volum-răsfăț, Bunătăți pentru musafiri - de la găluște de aur la jerbo, de Tothne Libor Maria.

Cărți citite și recomandări 

În mod cu totul excepțional, în iulie am reușit să termin 10 cărți. Bine, vreo 3 erau începute din iunie, alte 3 au fost micuțe și le-am citit ușor și, o chestie nouă pentru mine, am început să țin un caiet de lecturi în care pe o pagină scriu ce aș vrea să citesc în luna respectivă și pe cealaltă ce am reușit să citesc. Se pare că organizarea e mama eficienței, așa că m-am trezit la final cu mai multe cărți citite decât de obicei. 

Trei dintre romanele citite în iulie sunt deja destul de cunoscute și chiar premiate. Două dintre ele chiar au primit, la distanță de un an, același prestigios premiu, Booker Prize, e vorba despre Promisiunea, de David Galgut, și Shuggie Bain, de Douglas Stuart. Laureatul Booker Prize în 2020, Shuggie Bain, a fost și cartea pe care am avut-o la clubul de la finalul lunii iulie. O poveste emoționantă și antrenantă despre copilăria în Glasgow-ul anilor '80, alcoolism și sărăcie, dar și cu multă iubire, o iubire foarte umană și înduioșătoare, o iubire care nu reușește să salveze pe nimeni, ci doar să adâncească condiția mizeră a personajelor. E o poveste ușor de citit și de îndrăgit (în ciuda tristeții pe care o descrie), o carte remarcabilă mai degrabă prin poveste, decât prin construcție sau scriitură, însă o carte de citit, negreșit. 

Promisiunea, de David Galgut, cartea câștigătoare a Booker Prize în 2021, mi-a plăcut ceva mai puțin decât Shuggie Bain, deși ca scriitură mi s-a părut ceva mai bună. Tot o saga de familie și aceasta, este o foarte subtilă poveste a evoluției Africii de Sud pe parcursul mai multor decenii, începând din timpul apartheidului și terminând în perioada contemporană, post-apartheid. Însă, dacă nu aș fi avut câteva cunoștințe prealabile referitoare la situația politică din Africa de Sud, cred că aș fi pierdut destul de multe din înțelesurile poveștii. Întâmplător, citisem cu puțin timp înainte Născut în afara legii, de Trevor Noah, despre care v-am mai povestit, iar Promisiunea lui Galgut a completat informațiile de acolo (mult mai bogate și mai nuanțate). Este o carte care lasă multe înțelesuri să se ghicească printre rânduri, reflecții referitoare la mersul istoriei, căutarea fericirii, simțul dreptății, sensul vieții - toate teme grele, dar pe care autorul nu le lasă să transpară la suprafață, ci le ascunde în spatele unei povești și a unei scriituri aparent nepretențioase. Tot romanul e construit pe jocul ăsta dintre aparență și esență, dar e atât de subtil realizat încât la final ajungi să te întrebi dacă nu cumva ai ratat ceva pe parcurs. Mie mi s-a părut că s-a străduit un pic prea mult să mascheze ideile mari ale cărții, ceea ce a făcut-o ușor obscură.  

Cea de-a treia carte de ficțiune nu a primit premii atât de prestigioase (momentan), însă cu siguranță ați văzut-o des în ultima vreme la alți prieteni cititori. Este vorba despre romanul Fiica măcelarului, de Yaniv Iczkovits, un roman istoric a cărui acțiune se desfășoară în Imperiul Rus în a doua jumătate a secolului XIX, dar ale cărui implicații istorice și politice transgresează aceste granițe temporale și spațiale. Un fel de roman picaresc având drept protagonistă o tânără evreică, soție și mamă a cinci copii, care, nesocotind toate codurile sociale ale comunității în care trăiește, pleacă de capul ei într-o aventură complet improbabilă. Aventura ei e plină de răsturnări de situație care te cam țin cu sufletul la gură ca să vezi cum ar putea scăpa din situații aparent fără scăpare, însă nu ăsta e „adevăratul” roman. Și aici avem un înțeles mai profund, de data asta explicitat de-a dreptul, nu doar ascuns printre rânduri, iar acesta se referă la destinul particular al evreilor. Sunt multe considerații naratoriale și multe piste care trimit la un fel de posibilă explicație a Holocaustului (deși nu atât de direct, încât să se vorbească despre asta). Pentru mine, în anii de școală, au fost o mare enigmă motivele antisemitismului care au dus, până la urmă, la epurarea masivă a evreilor în Europa. Pur și simplu, nu reușeam să înțeleg această ură generalizată față de evrei. În timp, am citit mai multe și am reușit, măcar în parte, să înțeleg. Ei bine, plasându-și povestea cu câteva decenii înainte de politicile de exterminare ale naziștilor, autorul reușește să ofere un context atât pentru „de ce?”, cât și pentru „cum a fost posibil?” Așadar, sub aparența unui roman istoric de aventuri, avem parte de o poveste destul de complexă și profundă, cu multiple implicații sociale și istorice. 

Cea de-a patra carte de ficțiune e la ani-lumină depărtare de cele de mai sus și am citit-o din două motive: primul, că eram curioasă să aflu de ce seria a avut așa de mare succes, și al doilea, era subțire și am luat-o în vacanță (dar am terminat-o acasă). Este vorba despre Sarabanda răposaților, de San-Antonio, un roman polițist cu detectivi, extrem de incorect politic, dar amuzant și plin de savoare. Mi-am satisfăcut și curiozitatea, acum pot citi liniștită alte cărți mai bune. 

Am mai citit două cărți de memorii, prima, Țigan țăndări, de Valeriu Nicolae, este un volum extrem de personal și emoționant, despre experiența discriminării rasiale, despre familie și copilărie, alcoolism, iubire, maturizare, și care aduce laolaltă fragmente ale vieții autorului din diferite locuri (de la mahalalele Craiovei până la suburbiile Chicago-ului sau teatre de război contemporane). Este o carte foarte personală nu doar prin conținut, ci și ca scriitură: pare un volum alcătuit chiar din frânturi, din țăndări, și, de multe ori, cititorul simte că-i lipsește contextul necesar descifrării unui anumit fragment, însă asta contribuie cumva și mai mult la autenticitatea cărții. Poate suna paradoxal ce spun, însă Țigan țăndări este o carte în care Valeriu Nicolae se oferă privirii cititorului, însă, așa cum nici în viața reală nu putem ajunge să cunoaștem în totalitate un om, oricât de apropiat ne-ar fi, și aici descoperim că și cea mai deschisă carte are locurile ei în care ne este inaccesibilă. 

A doua carte de memorii este Note despre suferință, de Chimamanda Ngozi Adichie, un jurnal al doliului ținut de autoare după moartea tatălui preaiubit. Este o carte emoționantă și tulburătoare. Deși ca scriitură nu se apropie de celelalte volume ale autoarei de origine nigeriană, ca emoție este foarte personală. Poate un pic prea personală, chiar. La un moment dat, te simți ca un intrus martor al durerii cuiva care nu-și dorește decât să sufere în liniște. 

Următoarele două volume sunt de istorie, însă despre una, Lecțiile istoriei, de Will&Ariel Durant, am apucat să scriu în articolul de luna trecută, așa că o să spun câteva vorbe doar despre cea de-a doua și anume Despre timp. O istorie a civilizației în douăsprezece ceasuri, de David Rooney. Folosindu-se de pretextul a 12 ceasuri din 12 locuri și timpuri diferite, autorul face o istorie a felului în care măsurarea timpului a determinat raportarea noastră la timp, dar și alte aspecte ale culturii și civilizației. Este o carte care se citește foarte ușor, scriitura e lejeră și povestea ușor de înțeles; mi s-a părut aproape un model de carte de popularizare a științei. De la cadranele solare ale Romei antice, la ceasurile cu apă sau nisip, până la ceasurile mecanice sau cele cuantice, toate tipurile de ceasuri sunt enumerate, alături de contextualizări foarte bune ale epocilor care le-au dat naștere. Mie mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam acest volum.

Închid cu două cărți dintr-un gen tare drag mie pe care l-am denumit „cărți despre cărți”. Ambele sunt volume aproape legendare, apărute pentru prima oară în ediție română. Prima este volumul Două singurătăți. Mario Vargas Llosa in dialog cu Gabriel García Marquez și reprezintă transcrierea a două dialoguri între cei doi titani ai literaturii sud-americane, transcrieri care, timp de zeci de ani, au circulat într-o formă neoficială, pe foi trecute din mână în mână, până au fost adunate în acest volum. Este o cărticică subțirică (pe lângă dialogurile dintre cei doi, mai sunt tot felul de mărturii ale participanților la cele două întâlniri, ceea ce te ajută să-ți imaginezi mai bine contextul acestor dialoguri legendare), dar care te face să-i simți foarte aproape pe cei doi, la un nivel extrem de uman, nu doar literar. E un mod plăcut de a-ți umple o oră-două, cât îți ia lectura cărții.

În cele din urmă, ultima carte a lunii iulie a fost volumul-eveniment Descoperiri, de Eugène Ionesco, o carte care ne oferă o privire în interiorul „laboratorului de creație” ionescian, atât textual, cât și figurativ (volumul are numeroase desene realizate de Ionesco, dar și fragmente scrise de mână). Este o carte revelatoare și surprinzătoare, o surpriză atât la nivel literar și artistic, cât și personal. 

Cam astea au fost noutățile interesante ale lunii și lecturile personale. Mi-am făcut și luna asta o listă cu vreo 15 (!) cărți de citit. Rămâne de văzut dacă mă mai ajută organizarea. Lecturi plăcute tuturor și zile frumoase!