• „Nu posedăm cu adevărat decât ceea ce putem aștepta” - Anna de Noailles

Cărți interesante august 2022

Cărți interesante august 2022

Suntem deja în plină toamnă literară, cu noutăți și premii anunțate peste tot. Avem deja lista scurtă pentru Booker Prize, dar și lista lungă pentru Goncourt, printre altele, și, după cum știți, the best is yet to come. La noi încep să se afle noutățile legate de cel mai mare festival literar al țării desfășurat la Iași, FILIT 2022, iar la București avem săptămâna asta festival de poezie. Editurile încep, încet-încet, să-și dezvăluie noutățile toamnei (printre primele, și deocamdată singura, Editura Nemira).  

Pentru cititorii interesați de clubul nostru de carte, în luna septembrie vom avea de discutat două cărți: Sezonul uraganelor, de Fernanda Melchor, și Tyll, de Daniel Kehlmann, iar pentru octombrie am ales un volum clasic, Cu sânge rece, de Truman Capote

 

Cărți interesante august 2022

Ficțiune 

Una dintre veștile importante cu care s-a încheiat vara și a început toamna literară a fost lansarea primei colecții de cărți manga traduse în limba română. Colecția se numește „Nezumi” (am înțeles că e ceva șoarece de bibliotecă în japoneză), a apărut la Editura Nemira și, până acum au apărut Mireasa Străvechiului Mag. Volumul 1, de Yamazaki Kore, și Regatele Ruinei. Volumul 1, de Yoruhashi. Tot la Nemira, o altă apariție notabilă, este cel mai recent roman semnat de Stephen King, lansat concomitent cu ediția internațională, Un basm, alături de continuarea unei serii SF, Calea spre Marte, de Mary Robinette Kowal, și trei cărți din universul „Dune”, de Brian Herbert și Kevin J. Anderson, Dune. Bătălia Corrinului, Dune. Cruciada mașinilor și Dune. Jihadul Butlerian

Prietenul armean, de Andreï Makine, a apărut la Editura Polirom și, tot aici, câteva reeditări în colecția „Top10+”, Pământul de sub tălpile ei și Rușinea, de Salman Rushdie și Uciderea Comandorului. Volumul I. O idee își face apariția și Uciderea Comandorului. Volumul II. Metafora se schimbă, de Haruki Murakami. Și multă ficțiune (cărți noi, dar și reeditări) la Curtea Veche: Câmpul în flăcări, de Juan Rulfo, Mama câinelui, de Pavlos Matesis, Domnul Președinte, de Miguel Ángel Asturias, Mătura sistemului, de David Foster Wallace, Adunare, de Natasha Brown, Pustiul din Pine Barrens, de Joyce Carol Oates.

Multă diversitate în aparițiile de ficțiune ale Editurii Trei: Femeia-urs, de Karolina Ramqvist (literary fiction), Brățările doliului, de Brandon Sanderson (fantasy, volumul al șaselea al seriei „Născuţi din ceaţă”), N-am fost niciodată acolo, de Andrea Bartz (thriller), Specialistul în gelozie și alte povestiri, de Jo Nesbø (polițist. proză scurtă. de Nesbø), Cutia din pădure, de Maureen Johnson (Young Adult), și literatură contemporană la Humanitas Fiction: Perestroika la Paris, de Jane Smiley („un antidot la timpurile neliniștite pe care le trăim”) și Mesagerul secret al lui Churchill, de Alan Hlad („un roman inspirat de curajul femeilor din Direcția de Operațiuni Speciale (SOE), așa-numita «armată secretă a lui Churchill», precum și de un raid aerian din cel de-Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de Operațiunea Jericho, asupra căruia stăruie misterul până astăzi.”).

Cărți clasice în ediții noi: Moby Dick, de Herman Melville (la Art), Necunoscuta de la Wildfell Hall, de Anne Brontë (la Corint), Drumul, de Cormac McCarthy (la Humanitas Fiction), Emma, de Jane Austen (RAO), Odysseia, de Homer (trad. de Dan Slușanschi și il. de Alexandru Rădvan), și două apariții contemporane: Rămas-bun, Budapesta! Un roman despre Revoluția ungară, de Margarita Morris (în colecția „Corint Fiction”), și Ariadna, de Jenniffer Saint (la Litera). O apariție insolită este Drumul spre Macondo, de Gabriel García Márquez, o antologie a textelor în care satul mitic al celebrului scriitor columbian apare în opera sa. 

Apariții noi și în raftul de literatură română: un nou roman semnat de Ana Barton, Ophanim, apărut la Ed. Trei, și mai multe cărți la Polirom: Letopizdeț. Cactuși albi pentru iubita mea, de Alexandru Vakulovski (continuarea celebrului Pizdeț), Povestiri despre oameni obișnuiți, de Varujan Vosganian (proză scurtă), Procesul comunismului prin teatru, de Matei Vișniec (o antologie de piese de teatru), Banchetul cerșetorilor, de Irina Anghel (Câștigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom) și un nou volum în seria „Biografii romanțate”, Preda. Adevărul ca o pradă, de Bogdan Răileanu

 

Nonficțiune 

Mi-au atras atenția în primul rând două cărți despre conștiință apărute la Polirom (și pe care le așteptam de ceva vreme), Izvorul ascuns. De ce și cum se naște conștiința, de Mark Solms, și Un ocean nemărginit de conștiință. Răspunsuri simple la marile întrebări ale vieții, de dr. Tony Nader. Cărțile sunt diferite prin abordare, însă ultima carte pe care am citit-o pe subiectul ăsta (Conștiința dintr-o nouă perspectivă, de Graziano) m-a fascinat și de atunci tot visez să mă întorc la tema asta. Tot la Polirom, o altă carte de popularizare a științei, O istorie naturală a exercițiului fizic. Știința mișcării, a odihnei și a sănătății, de Daniel E. Lieberman, două volume de istorie modernă, Călători și pacienți români la Karlsbad. O istorie culturală a mersului la băi pe la 1900, de Radu Mârza, și Mărturii ale copiilor armeni (1915-1922), de Sonya Orfalian, două volume de referință, Despre Treime, de Augustin, și Opera Omnia. Conversații • Manualul • Fragmente • Gnomologion, de Epictet, și o cercetare a rezistenței prin cultură în teatrul românesc, Teatrul ca rezistență. Oameni de teatru în arhivele Securității, de Cristina Modreanu.

La Curtea Veche Publishing a apărut o serie de antologii interesante (realizate de autorul celebrului blog Letters of Note), „Scrisori remarcabile”, pe diferite tematici: Scrisori remarcabile. Muzică, Scrisori remarcabile. Părinți - Mama, Scrisori remarcabile. Părinți - Tata, Scrisori remarcabile. Spațiu, Scrisori remarcabile. Război. Și, tot aici, un volum de istorie contemporană, Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui, de Rüdiger von Fritsch, un volum scris de fostul ambasador al Germaniei la Moscova și care „analizează motivațiile și obstacolele unei conduceri autocrate, precum și urmările pe care le va avea războiul lui Putin pentru noi toți”, și un volum de dezvoltare personală pe o temă foarte actuală, Burnout. Ghid de supraviețuire, de Imogen Dall.

La Corint, mai multe cărți interesante de istorie, Amurgul Vechii Europe. Trieste ʼ79, Viena ʼ85, Praga ʼ89, de Richard Bassett („În parte memorii, în parte reflecții, această carte prezintă Europa Centrală în ultimii zece ani ai Războiului Rece.”), Nimfa. Nicolette Franck, o jurnalistă a Războiului Rece, de Diana Mandache, și un nou volum în colecția „Istorie cu blazon”, Mareșalii palatului. Demnitari ai Curții regilor României, 1866-1947, de Tudor Vișan-Miu.

Și tot istorie, dar nu numai, și la Litera: Templierii. Ascensiunea spectaculoasă și căderea dramatică a războinicilor Domnului, de Dan Jones, Istoria universală a prostiei. Explicată de unii dintre cei mai inteligenți specialiști din lume, de Jean-François Marmion, Mahomed, profetul care a schimbat lumea. Un portret intim, de Mohamad Jebara, și un volum de dezvoltare personală, Manual pentru o viață fericită. Tot ce trebuie să știi ca să te înțelegi mai bine și să te simți împlinit, de dr. Sophie Mort

Vara asta a apărut o nouă colecție de popularizare la Vellant, se cheamă „Idei esențiale” și își propune să adune „lucrări de referință din patrimoniul cultural universal care aduc în prim-plan concepte din filosofie, psihologie, economie, politologie sau spiritualitate”. Până acum au apărut patru titluri, Mâna invizibilă, de Adam Smith, Civilizația și neajunsurile ei, de Sigmund Freud, De ce sunt atât de înțelept, de Friedrich Nietzsche, și Despre fericire, de Blaise Pascal. Conceptual arată bine, încă nu le-am văzut fizic, o să le caut la următoarea vizită în librărie. 

Alte apariții: Dulce-amar. Cum ne întregesc întristarea și năzuința, de Susan Cain (dezvoltare personală, Publica), Artistul și oglinda, de Leny Caler (autobiografia celebrei actrițe interbelice, apărută la Publisol), o reeditare esențială la Humanitas - Tratat de istorie a religiilor, de Mircea Eliade, un jurnal de călătorie la Trei - Porțile se închid la miezul nopții, de I.S. Cosman, și două volume dedicate președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, Zelenski. O biografie, de Serghei Rudenko (Art), Prima lună de război. Cronica evenimentelor. Discursurile președintelui Volodimir Zelenski (Humanitas). 

 

Cărți pentru copii 

La fix pentru începerea anului școlar, la Editura Panda au apărut două cărți ilustrate de sezon: 1, 2, 3... hai la școală!, de Marianne Dubuc, și Dacă animalele ar merge la școală, de Ann Whitford Paul. Și, tot din categoria cărți educative, la Editura For You am descoperit o nouă serie ce pare utilă, intitulată sugestiv „Mami, nu-ți face griji”: Doctorașul din pădure: Ce să faci în caz de rănire, Mașinuța-Cartof: Siguranța în trafic, Străinul uriaș: Cum să te descurci cu străinii, Monstrul cu sprâncene verzi: Cum să-ți învingi frica, iar la Galaxia copiilor seria „Mindfulness pentru copii” cu două titluri: Liniștit ca un panda și Respiră ca un ursuleț, de Kira Willey.

Cărți educative de nonficțiune la Editura Niculescu: Enciclopedia STEM. 100 de cuvinte pentru copii, C de la creier. Neuroștiința pentru cititorii curioși, de Marcello Turconi, Pământul este mare. Comparații uimitoare, de Steve Tomecek, și la Editura Casa: Autoturisme și camioane, și două noi titluri în seria „Prietena mea, Conni”: Să ne jucăm împreună și Ne jucăm și învățăm cu Conni.

La Editura Frontiera a apărut un roman grafic „profund uman și amuzant”, Secretul lui Raul Taburin, de Jean-Jacques Sempé (acum, regretatul Sempé), „o poveste caldă și amuzantă, care vorbește cititorilor de toate vârstele despre eșec și succes, despre aparențe și sinceritate și despre greutatea de a face lumină în camerele cele mai ascunse ale sufletului”.

Cărți citite și recomandări 

Ei bine, dacă în iulie mă lăudam că am citit 10 cărți, august a fost o lună în care s-a ales praful de toate planurile mele de lectură. Am început și abandonat mai multe cărți (unele definitiv, altele cu gândul de-a le mai da o șansă la un moment dat) și, per total, am reușit să citesc... 4 cărți (dintre care una a fost îndatorire de serviciu). Mă rog, avem cu toții și astfel de luni când pare că nu ni se leagă lecturile orice-am face. 

La capitolul ficțiune am citit volumul postum al lui Carlos Ruiz Zafón, Orașul de abur, o colecție de schițe (nu le poți numi până la capăt povestiri), care reînvie universul livresc al lui Zafón suficient cât să-ți facă chef să recitești Umbra vântului (după mine adevărata, și singura, lui capodoperă), și cel mai recent roman semnat de jurnalistul Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună - o carte bine scrisă, amuzantă (un umor mai de râsu-plânsu, dar tot umor), contemporană și ușor de citit. 

Cele două cărți de nonficțiune citite în august mi-au plăcut mai mult decât cele de ficțiune. Prima a fost volumul de memorii al celebrului autor britanic pentru copii Roald Dahl, Din copilărie, o carte destinată mai degrabă tot copiilor (prin ton, adresare, explicații etc. se simte că „cititorul ideal” pe care și-l închipuie Dahl este un copil), dar care poate fi citită cu plăcere la orice vârstă (dar cam de la 7-8 ani în sus). Amuzantă și nostalgică, este o lectură plăcută și ușoară, care te poate face să meditezi la diferența enormă între copilăriile de acum o sută de ani și cele de acum (cel puțin pe mine m-a făcut). N-ai cum să nu te cutremuri puțin când citești cum unui copil i s-au extras polipii pe viu (ceea ce mi-a adus aminte de o lectură mai veche, Arta măcelăritului, în care se vorbește despre o vreme când principala calitate a unui chirurg, înainte de precizie, era viteza). 

În cele din urmă, cea de-a patra carte citită este și cea care mi-a plăcut cel mai mult (și, mai mult ca sigur, motivul pentru care am citit în rest atât de puține), și anume Librarul din Florența, de Ross King. Este o carte care va apărea în colecția „Orion” a Editurii Nemira și mie mi-a plăcut din mai multe motive: este o carte despre cărți a cărei acțiune are pe fundal Florența renascentistă, este foarte bine scrisă și documentată (mi se pare un model de urmat în ceea ce privește scrierea unui volum de popularizare a științei) și aduce laolaltă două lumi livrești: cea a manuscriselor scrise și anluminate de mână pe pergamente din piele și cea a primelor tipărituri făcute pe hârtie și produse pentru publicul larg. Traducerea în limba română îi aparține scriitorului Iulian Bocai (ale cărui cărți vi le recomand) și sper să ajungă la cât mai mulți cititori. 

 

Cam atât din partea mea, sper că sunteți pregătiți de noutățile toamnei literare care abia a început! 

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Cărți interesante mai 2023

Cărți interesante apărute în luna mai pe piața editorială românească, o nouă revistă literară, International Booker Prize 2023, câteva recomandări și topuri de vânzări Cărturești.

Cărți interesante noiembrie 2023

Booker Prize 2023, noutăți, recomandări, noutăți de la Gaudeamus 2023 și topuri de vânzări din noiembrie 2023.

Editura Trei: cele mai vândute cărți în 2016 și apariții noi în 2017

Cele mai vândute cărți ale Grupului Editorial Trei (Trei, Pandora M, Lifestyle) în 2016 și câteva dintre cele mai interesante apariții pregătite pentru 2016.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu