• „Drumul cunoașterii e de la complicat la simplu” - Alexandru Paleologu

„Biblioteca nopții”, de Alberto Manguel

„Biblioteca nopții”, de Alberto Manguel

Biblioteca nopții a fost prima care de Alberto Manguel pe care am citit-o. Încet, pe îndelete, cu creionul în mână și întârziind intenționat să o termin. Mi-am luat apoi și Istoria lecturii pe care încă nu am terminat-o și la care mă întorc din când în când să citesc câte un capitol (mă abțin să citesc mai mult deodată).  

După cum spune el însuși în titlul altei cărți, Manguel este un Don Juan al cărților. Este un seducător rafinat și un etern îndrăgostit de lectură. Mi-e greu să-mi închipui un cititor care să nu fie cucerit de cărțile lui și care să nu se recunoască în imensa lui dragoste pentru lectură. Pentru mine a devenit un prieten apropiat la care mă întorc mereu cu drag. Acum aștept cu nerăbdare să răsfoiesc și enciclopedia editată împreună cu Gianni Guadalupi, The Dictionary of Imaginary Places: The Newly Updated and Expanded Classic.

 

Dar pe timpul nopții, când lămpile din bibliotecă sunt aprinse, lumea de afară dispare și nu mai există decât acest spațiu al cărților.

 

Noaptea, aici, în bibliotecă, fantomele prind glas.

 

În timpul nopții stau și privesc șirurile de cărți, care încă mă tentează să fac legături între vecine, să inventez istorii comune, să asociez un fragment care-mi vine în minte cu un altul.

 

Existența oricărei biblioteci, chiar și a bibliotecii mele, permite cititorilor săi să întrevadă adevăratul sens al meșteșugului lor, un meșteșug ce luptă împotriva stringențelor timpului, aducând fragmente ale trecutului în prezent. Le oferă posibilitatea de a arunca o privire, oricât de tainică sau de îndepărtată, în mințile altor ființe umane și le permite să capete o oarecare cunoaștere a propriei condiții, oferindu-le, spre citire, poveștile colectate aici. Mai presus de orice, le comunică cititorilor faptul că meșteșugul lor constă în puterea de a-și aminti, în mod activ, la îndemnul paginii, momente aparte ale experienței umane.

 

În unele nopți visez la o bibliotecă complet anonimă, ale cărei cărți să nu aibă titluri și să nu se poată mândri cu numele nici unui autor, să formeze un șuvoi narativ continuu, ale cărui ape sp învolbureze genurile, stilurile și poveștile, iar protagoniștii și locurile să rămână neștiute, un șuvoi în care eu să mă pot cufunda din orice punct mi-aș dori.

 

…cărțile sunt creații haotice, al căror înțeles profund scapă întotdeauna printre degetele înțelegerii cititorului…

 

Într-o bibliotecă, nici un raft nu rămâne gol vreme prea îndelungată. Asemenea Naturii, bibliotecile detestă golurile, iar problema spațiului este inerentă însăși naturii oricărei colecții de cărți.

 

După cum știe orice cititor, o pagină tipărită creează propriul spațiu de lectură, propriul relief fizic, în cadrul căruia textura hârtiei, culoarea cernelii, aspectul întregului ansamblu capătă, în mâinile lui, semnificații aparte, ce acordă tonalitate și context cuvintelor.

 

Puterea cititorilor nu rezidă în capacitatea lor de a acumula informații, nici în abilitatea de a ordona și de a cataloga, ci în darul lor de a interpreta lectura, de a crea asociații în cadrul acesteia și de a o transforma.

 

Fiecare bibliotecă invocă propria fantomă întunecată; fiecare sistem de ordonare lasă în urma sa umbra unei biblioteci a absențelor. /…/ …orice bibliotecă, prin însăși existența sa, invocă o dublură interzisă sau uitată: o bibliotecă invizibilă, dar formidabilă, ce conține cărțile care, din motive convenționale ce decurg sin noțiunile de calitate, subiect sau chiar aspect al volumului, nu au fost considerate potrivite pentru a supraviețui sub un anume acoperiș.

 

Dacă biblioteca este o cronică a vieții mele, biroul este o oglindă a identității mele. /…/ Alcătuit din texte și talismane, din statuete și instrumente de tot felul, biroul unui cititor sau al unui scriitor se aseamănă întrucâtva cu un altar închinat nu unei zeități, ci unei activități.

 

Cărțile noastre vor depune mărturie în favoarea sau împotriva noastră, cărțile noastre sunt o reflexie a ceea ce suntem și a ceea ce am fost, cărțile noastre cuprind acele pagini care ne-au fost date din Cartea Vieții. Vom fi judecați în conformitate cu acele cărți pe care le numim ale noastre.

 

Cărțile se schimbă în funcție de ordinea în care sunt citite. Don Quijote, citit după Kim, și Don Quijote citit după Aventurile lui Huckleberry Finn, sunt două cărți diferite, nuanțele amândurora variind în funcție de călătoriile, prieteniile și aventurile pe care le-a experimentat cititorul. Fiecare dintre aceste volume caleidoscopice se află într-o permanentă schimbare; fiecare nouă lectură le asociază o nouă perspectivă, un alt șablon.

 

[despre cititori] Ne croim drum de-a lungul nesfârșitelor rafturi ale bibliotecilor, alegând un volum sau altul fără un motiv anume: pentru o copertă, un titlu, un nume, pentru niște vorbe pe care cineva le-a spus sau nu le-a spus, pentru o bănuială, un moft, o greșeală, pentru că avem impresia că putem găsi în această carte o poveste sau un personaj sau un detaliu anume, pentru că suntem convinși că a fost scrisă pentru noi, pentru că suntem convinși că a fost scrisă pentru toți ceilalți, dar nu și pentru noi, și vrem să aflăm de ce am fost excluși, pentru că vrem să învățăm, să râdem, să ne pierdem în mrejele uitării.

 

Bibliotecile nu sunt, și niciodată nu vor fi, folosite de toată lumea.

 

Lumea, după cum a descoperit Crusoe, este întotdeauna suficient de mare pentru a mai face loc unei minuni.

 

Se prea poate ca aceste cărți să nu modifice suferințele pe care le îndurăm, se prea poate ca ele să nu ne protejeze împotriva răului, se prea poate ca ele să nu ne spună ce este bun și ce este frumos, și cu siguranță ele nu ne vor proteja împotriva morții ce ne așteaptă pe toți. Însă cărțile ne oferă numeroase posibilități: posibilitatea schimbării, posibilitatea iluminării. Poate că nu există nici o carte, oricât de bine ar fi scrisă ar fi ea, care să șteargă cât de cât durerea tragediilor petrecute în Irak și Rwanda, dar se poate și să nu existe nici o carte, oricât de prost scrisă ar fi ea, care să nu îi ofere o epifanie cititorului căruia i-a fost destinată.

 

S-ar părea că, în ce-l privește pe Rabelais, inventatorul unei narațiuni nu are obligația de a conferi coerență, logică sau scop textului. Aceasta (după cum avea să clarifice Diderot mai târziu) este sarcina cititorului, semnul libertății sale.

 

Se poate ca, grație trăsăturilor sale caleidoscopice, orice bibliotecă, oricât de personală ar fi, să îi ofere aceluia care o explorează o imagine a lucrului căutat, chinuitoarea înțelegere de o clipă a identității cititorului, o frântură din aspectele tainice ale sinelui.

 

Fiecare cititor citește o altă Odisee, iar lecturile lor poartă aventurile lui Ulise dincolo de Insulele Fericirii, spre universul infinit.

 

Orice cititor este fie un rătăcitor în căutarea odihnei, fie un călător ce s-a întors acasă.

 

Biblioteca nopții, Alberto Manguel, Ed. Nemira, 2011, trad. Anca Stoiculescu

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

„Top cele mai frumoase cărți citite”

Primesc deseori mesaje de la cititori care mă roagă să le spun „care sunt cele mai frumoase cărți pe care le-am citit”. Probabil că fac asta motivați de ideea de „a merge la sigur” atunci când aleg o carte de citit. Dar, drept să spun, eu cred că nu ai cum să mergi la sigur când alegi o carte.

Editura Litera lansează colecția „Clasici moderni”, împreună cu ziarul Libertatea

Din 27 noiembrie, Editura Litera lansează colecția Clasici moderni, împreună cu ziarul Libertatea. Primele patru volume ale colecției sunt: „Prea multă fericire” de Alice Munro, „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov, „Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde și „Olive Kitteridge” de Elizabeth Strouth.

„Café au lait”, de Julian Barnes, fragment în avanpremieră

„Café au lait”, de Julian Barnes, va apărea în colecţia Babel, coordonată de Dana Ionescu şi este ediţia a doua a traducerii realizate de Mihai Moroiu. Ironia cunoscută a lui Julian Barnes, fin cunoscător și iubitor al lumii franceze, se dezlănțuie în „Café au lait”, o carte ca o declarație de dragoste ascunsă printre imagini de viață cotidiană și secvențe din mai multe timpuri.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu