• „Muzica exprimă ceva ce nu poate fi spus prin cuvinte, dar care nu poate rămâne sub tăcere” - Victor Hugo

Benzi desenate: „Castelul din Carpați” și „Abu-Hasan”

Benzi desenate: „Castelul din Carpați” și „Abu-Hasan”

Benzile desenate cu Rahan au fost primele cărți pe care îmi aduc aminte că le răsfoiam în copilărie, chiar înainte de a ști să citesc. Nu numai că nu știam să citesc, dar erau și în franceză, așa că și multă vreme după ce am început școala tot nu înțelegeam ce scrie acolo. Fascinația a persistat, însă. Le răsfoiam într-una, până ajunsesem să știu desenele pe de rost. După ce am învățat franceza, textul s-a adăugat imaginilor și le-am descoperit pentru a doua oară. Acum câțiva ani a apărut o colecție completă Rahan și în română (scoasă de cei de la Adevărul), dar mie mi-au rămas în minte tot edițiile vechi în franceză.

Nu știu dacă Rahan a fost sursa fascinației mele pentru eroii singuratici și marginali, însă știu sigur că BD-urile m-au apropiat de universul cărții și l-au transformat într-o prezență familiară, motiv pentru care simțeam m-am întrebat mult timp de ce nu avem mai multe BD-uri pe piața de carte din România. Așa că  m-am bucurat foarte mult când am văzut că Editura Adenium din Iași a început o colecție de BD-uri după cărți clasice din literatura română și cea străină. Până acum au apărut Castelul din Carpați (după Jules Verne), Abu-Hassan (o antologie după I.L Caragiale ce cuprinde schițele Dl. Goe, Vizită și Bubico, și nuvelele Kir Ianulea și Abu-Hasan), Povești și Amintiri din copilărie (după Ion Creangă). Adaptarea este făcută de Liviu Antonesei și Adriana Nazarciuc, iar desenele de Șerban Andreescu.

Din colecția BD Junior am citit cu plăcere Castelul din Carpați și Abu-Hasan. Citisem romanul lui Jules Verne în adolescență, dar nu mai țineam minte mai nimic (preferatele mele au fost Douăzeci de mii de leghe sub mări și Copiii căpitanului Grant). Nu m-a deranjat deloc faptul că am scăpat de toate detaliile tehnice și științifice cu care Jules Verne îmi dădea mari bătăi de cap, așa că am putut urmări liniștită aventurile din „luna mai, podișul Orgal, la poalele Retezatului” unde trăiau badea Frig, jupânul Colț, dascălul Homorod, hangiul Ionas sau doctorul Pațac.

Mai greu a fost să văd în celălalt volum cum era Bubico aruncat pe fereastră. Lipsită de tensiunea psihologică subtil creată de Caragiale, varianta BD a schiței face mai greu de acceptat finalul, iar Bubico și mamița lui par, mai degrabă, victime ale unui personaj malefic și intolerant. Însă Goe și Ionel din Vizită rămân la fel de enervanți și prost-crescuți.

Grafica volumelor este minunată, iar calitatea imaginilor asemenea (arată mult mai bine decât în pozele pe care am reușit să le fac, dar am zis că decât să decriu, mai bine dau câteva exemple). Ilustrațiile reușesc din plin să aducă în povestire detaliile pe care nu le poate conține textul din lipsă de spațiu. Căsuțe pitorești de munte, atmosfera dintr-un mic han sătesc, opulența palatelor orientale, gălăgia și dezastrul produs de obraznicul Ionel sau cleveteala continuă din mahalalele Bucureștiului din secolul XIX, totul este foarte bine redat. 

Castelul din Carpați, album de benzi desenate, adaptare după Jules Verne. Scenariul: Liviu Antonesei, Adriana Nazarciuc. Ilustrații: Șerban Andreescu
Abu Hasan. Povestiri și schițe,  album de benzi desenate, adaptare după I.L. Caragiale. Scenariul: Liviu Antonesei, Adriana Nazarciuc. Ilustrații: Șerban Andreescu.

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Adina Popescu, „Cartea Pricoliciului” (fragment în avanpremieră)

Una dintre surprizele toamnei la Editura Arthur, și pe care eu o aștept cu nerăbdare, este romanul Adinei Popescu, „Cartea pricoliciului”. Acesta este primul volum din trilogia „O istorie secretă a Țării Vampirilor” care a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur.

Cea mai frumoasă carte de sărbători: „Un băiat numit Crăciun”, de Matt Haig apare la Editura Nemi

„Un băiat numit Crăciun” este o poveste care le are pe toate: zăpadă, aventuri, magie, umor, reni, turtă dulce, elfi, spiriduși și un băiat pe nume Nikolas căruia nu-i e teamă să creadă în magie.

Seria „Cum să-ți dresezi dragonul”, de Cressida Cowell, apare la Editura Nemi pentru copii

„Cum să-ți dresezi dragonul”, de Cressida Cowell apare la editura Nemi de carte pentru copii începând cu această primăvară.

4 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Mariana 22-02-2016 07:49

    Multumesc.

    Raspunde
  2. Miguel 03-06-2015 17:15

    Aici Rahan Adevarul format cbrhttp://romania-inedit.3xforum.ro/viewtopic.php?pid=1487764#1487764

    Raspunde
  3. Yuki 13-04-2015 11:12

    Mi se pare atât de genială ideea. Chiar dacă poate nu mai sunt de vârsta mea benzile desenate, ştiu că o să mi le i-au pe acestea :DSunt o mare fană manga/BD, iar cum aud că aşa ceva apare şi pe la noi au iama în librării :)

    Raspunde
  4. Laura Câlțea 14-04-2015 11:20

    Benzile desenate sunt pentru toate vârstele :) și, apropo de asta, ia uite ce am găsit azi-dimineață :D - https://www.facebook.com/events/431754130312368/