• „E mai folositor să ştii să asculţi decât să ştii să vorbeşti” - Anonim

Baletele rusești (II)

Baletele rusești (II)

Debutul – 19 mai 1909: Coup de foudre la Châtelet

Qui a vu danser Nijinski reste appauvri à jamais de son absence…” (Comtesse Anna de Noailles)

În seara debutului pe scena pariziană, Baletele Rusești aveau un repertoriu bazat pe mai multe secvențe din opere diferite, fiecare cu particularitățile și poezia sa. Ideea îi aparținea coregrafului Michel Fokine, care a inițiat acest tip de spectacol compozit menit să țină treaz interesul publicului și să evite plictiseala și monotonia unui balet de lungă durată. Repertoriul din acea primă seară cuprindea: Le Pavillon d’Armide, Les Sylphides, Cléôpatre, Danses polovtsiennes, Le Festin. Rezultatul a fost exploziv. Parisul era cucerit de dansurile impetuoase și violente ale lui Adolph Bolm în rolul barbarului prinț Igor, de mișcările suave ale Annei Pavlova și ale Tamarei Karsavina, de muzica lui Rimski-Korsakov și a lui Igor Stravinski, decorurile lui Alexandre Benois, costumele lui Bakst  și coregrafia lui Fokine. Însă adevărata revelație a serii a fost tânărul dansator din Le Pavillon d’Armide, cu mișcările lui languroase și costumul lui plin de panglici și pietre strălucitoare și pe care unii l-au învinuit că și-a pus resorturi în pantofii de dans pentru a putea sări atât de sus.

Tânărul nu era altul decât Nijinski care, întrebat cum face de rămâne atâta timp în aer, răspunde simplu: „E ușor, nu trebuie decât să te oprești puțin în aer înainte de a coborî”. Numit „Vestris al Nordului”, Nijinski s-a remarcat încă de la început prin grația sa și prin salturile ce dădeau iluzia zborului, dând naștere unei dimensiuni verticale a baletului modern, spre deosebire de cel tradițional care rămăsese tributar dezvoltării mișcării pe orizontală. În scurt timp, independent de celelalte inovații aduse de artiștii Baletelor Rusești –  importanța costumelor și a decorurilor teatrale, o expresie unitară a mijloacelor artistice folosite, efortul colectiv al tuturor celor implicați –, Nijinski este văzut el însuși ca o inovație, devenind o veritabilă paradigmă a dansului masculin. Toți privitorii par să cadă de acord asupra acestui aspect: există în acest tânăr dansator cu aspect oriental ceva unic, care depășește perfecțiunea tehnicii sau talentul, prezente și la ceilalți dansatori ai trupei. Am selectat, dintre numeroasele mărturii pe care le-a suscitat această primă apariție a sa, pe cea a Valentinei Hugo care mi se pare că rezumă foarte bine impactul pe care l-a avut asupra publicului de la Châtelet:

Il était si léger et si gracieux dans son costume que l’on croyait avoir évoluer sur la scène un être de rêve. /…/ Il volait d’une sylphide à l’autre – c’était Karsavina et Pavlova – et s’élevait en bonds étrangement longs et souples, semblait rester en l’air et redescendait très lentement, avec une facilité, une grâce alanguie si naturelles que les spectateurs ne pouvaient s’empêcher de souligner leurs contentement par de longs murmures approbateurs… Aucun danseur, si grand soit-il, ne m’a donné depuis une telle impression de vol, d’élévation prodigieuse, avec une liaison si parfaite des enchaînements, une telle absence de pesanteur – je n’ai jamais entendu le bruit de ses pas sur le sol – que, dans l’atmosphère des lumières, de la musique et de la salle médusée, il passait je ne sais quoi de surnaturel” (Françoise Reiss, La vie de Nijinsky).

Ce aduceau nou Baletele Rusești? O nouă concepție asupra decorului teatral care câștiga în importanță, o imagine dinamică bazată pe o expresie unitară a mai multor factori componenți: costum, gest, muzică, culoare, un spectacol total în care, după expresia lui Camille Mauclair, „simfonia colorată” răspundea „simfoniei sonore”, și, nu în ultimul rând, o artă a bucuriei de a trăi, care reîntregea mesajul din tabloul lui Matisse cu același nume, sau din tablourile tahitiene ale lui Gauguin.

 

1910 - Al doilea sezon parizian, epopeea continuă

„(dans Shéhérazade)… tout est vert, bleu, rouge, orange, c’est-à-dire instinctif, sensuel, vertigineux.” (Denis Bablet, Les révolutions scéniques du XX siècle)

Repertoriul celei de-a doua stagiuni a Baletelor Rusești la Paris cuprindea o operă clasică, Giselle (care nu a avut un impact foarte mare asupra publicului), și patru balete originale: Les Orientales, Carnaval (cu Nijinski în rolul lui Arlequin și Karsavina în rolul Colombinei), L’Oiseau de feu (pe muzica lui Stravinski și având ca punct de plecare un basm popular rus) și Shéhérazade.  Primul mare succes al verii l-a constituit premiera Shéhérazade din 4 iunie 1910 spectacol care a răspuns cel mai bine nevoii publicului parizian de culoare și exotism rus.

Născută dintr-o idee a lui Benois și  extrasă din poveștile celor O mie și una de nopți, pe muzica lui Rimski-Korsakov, cu decorurile senzuale și somptuoase ale lui Bakst și coregrafia lui Fokine, spectacolul a fost primit cu aplauze încă de la ridicarea cortinei. Cu Ida Rubinstein în rolul soției favorite, dar infidele, a șahului, la care se adaugă dansul lasciv al lui Nijinski în rolul sclavului de aur, Shéhérazade a născut un adevărat cult al orientalismului la Paris, de la costume, la parfumuri și decorațiuni interioare.

Trei săptămâni mai târziu, L’Oiseau de feu, în interpretarea Tamarei Karsavina, a Verei Fokina, a lui Michel Fokine și Enrico Cecchetti, în mijlocul decorurilor lui Bakst și Golovine și pe o coregrafie de Fokine, revelă publicului un nou compozitor: Igor Stravinski. Analizând, 20 de ani mai târziu, influența acestor balete asupra dezvoltării spectacolului de teatru, Émile Henriot le așază la baza concepției moderne a teatrului ca spectacol, ca manifestare vizuală în primul rând, care depășește limitele trasate de un text:

C’est là la richesse de cet art: le théâtre, les beaux spectacles du théâtre n’étaient pas uniquement son objet: ils n’en constituaient que le moyen. Au-delà, il s’agissait de remplir l’esprit, de ravir l’imagination. L’art n’a pas d’autre fin… Ainsi, grâce aux Russes, nous apprîmes ce que nous avions oublie, pour la confusion du théâtre et sa déchéance: que le théâtre doit être un spectacle (s.m.) et que, ne fut-il que cela, il remplit son rôle, dès l’instant qu’occupant les yeux ce spectacle occupe en même temps l’esprit. Les Ballets Russes furent, vingt ans, des fêtes données a l’esprit. (Émile Henriot, Les Ballets Russes de Serge de Diaghilev).

 

1911 - Al treilea sezon parizian – Petrouchka și Le Spectre de la Rose  

Reprezentațiile anului 1911 au cuprins două capodopere: Petrouchka, povestea emoționantă a marionetei care luptă pentru iubirea sa în interpretarea care a rămas legendară a lui Nijinski, și Le Spectre de la rose, asociat pentru totdeauna cuplului Nijinski-Karsavina.  

Pe 19 aprilie 1911 la Opera din Monte-Carlo are loc premiera baletului Le Spectre de la Rose, născut dintr-o „viziune” a lui Diaghilev inspirată de versurile lui Théophile Gautier: „Je suis le spectre de la rose / Que tu portais hier au bal…”. Muzica a fost asigurată de Invitația la vals a lui Weber, iar coregrafia de eternul și inepuizabilul Fokine. Interpretarea lui Nijinski a rămas legendară prin mișcările grațioase și totodată puternice ale brațelor, prin piruetele suave executate cu virtuozitate și, mai ales, prin saltul fantastic de la sfârșit prin care a părăsit scena:

Dans ce sublime pas de deux, composé sur l’Invitation à la valse, de Weber, orchestrée par Berlioz, c’est encore Nijinski, le spectre aérien, qui triomphe aux cotés de Karsavina; sa troublante personnalité androgyne trouve dans le rôle des résonances singulières” (Les Ballets russes de Serge de Diaghilev, în Le Ballet, coord. André et Vladimir Hofmann).

Adevărata revelație a stagiunii a fost considerată însă Petrouchka, povestea unei marionete care încearcă să-și conducă singură destinul. Ideea piesei îi aparține lui Stravinski și este inspirată din folclorul rus, Petrușka fiind eternul nefericit din poveștile populare. Echipa Diaghilev-Benois-Fokine-Stravinski găsește încă o dată mijlocul cel mai potrivit pentru realizarea unei expresii unitare, Petrouchka fiind considerată încununarea tuturor idealurilor artistice ale Baletelor Rusești. Cu Tamara Karsavina în rolul Balerinei, Orlov în rolul Maurului, Enrico Ceccheti drept Bătrânul Șarlatan și cu Nijinski în rolul principal (Petrușka, mimul trist, cum l-a denumit Rodin), baletul se constituie ca o veritabilă metaforă a condiției artistului-actor în căutarea iubirii și a libertății:

Lors des représentations, Nijinski ajouta un aspect pathétique plus grand encore que ne l’avaient peut-être imaginé les créateurs du ballet. Ce fut son plus grand rôle: la marionnette triste, amoureuse sans espoir d’une ballerine stupide, maltraitée aussi bien par le Charlatan que par le Maure. La manière dont il s’identifia au rôle prend d’étranges et macabres résonances à la lumière de ce que fut sa vie” (L’épopée de Serge de Diaghilev, în Craig Dodd, Le monde du ballet).

Baletele rusești (I)

Baletele rusești (III)

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Baletele rusești (I)

Eseul are ca subiect influența Baletelor Rusești ale lui Serghei Diaghilev asupra artei și asupra spectacolului de teatru la începutul secolului XX și în perioadele următoare.

„Despre mască și iluzie”, de Mihai Măniuțiu

„Adevărații purtători de frumusețe sunt, pentru mine, întotdeauna ceilalți. Ceea ce văd, finalmente, în oglinzile scenei nu e nicidecum chipul meu, ci acela, halucinant multiplicat, al iubirilor mele.”

Lumea e o scenă de teatru, despre „Păzitoarea tainei” de Kate Morton

Cu un suspans bine construit și minuțios dozat, personaje foarte bine individualizate, și o punere în scenă făcută cu mare atenție la detalii, ultimul roman al lui Kate Morton, este o lectură relaxantă și potrivită pentru vacanță sau pentru evadare, atunci când vacanța este încă departe.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu