• „Toți bărbații fac greșeli, doar că cei însurați află mai repede că le-au făcut” - Red Skelton

Babel, despre „Imperfecționiștii”, de Tom Rachman

Babel, despre „Imperfecționiștii”, de Tom Rachman

Roman coral magistral orchestrat...” se spune în prezentarea editurii despre Imperfecționiștii de Tom Rachman. Un roman coral, într-adevăr, și chiar unul atât de bine orchestrat încât nu se simte nici o notă falsă, nici un dezacord.

Alcătuit din 11 povestiri, care ar putea fi la fel de bine 11 proze scurte de sine stătătoare, romanul prezintă, prin istoria unui ziar internațional cu sediul la Roma, o cronică a presei din a doua jumătate a secolului XX până în prezent. Inserată între dramele mai mici sau mai mari ale angajaților ziarului se află istoria mare, cea pe care jurnaliștii încearcă s-o cuprindă în paginile micului lor ziar, dar asupra căreia nu au nici un control. Toți anii petrecuți în redacție, toate articolele și analizele făcute în încercarea de a oferi o imagine a lumii nu i-au ajutat, în cele din urmă, să prevadă sau rezolve una dintre problemele cu care se confruntă lumea modernă: declinul presei scrise.    

 

Ziarul, această dare de seamă zilnică a prostiei și geniului speciei umane...

Apărut la inițiativa unui bogat investitor american (a cărui motivație nu o aflăm decât în final, iar această descoperire are darul de a îndulci un pic tonul amar al cărții), ziarul cu sediul la Roma este, pentru mai mult de o jumătate de deceniu, martorul tăcut al principalelor evenimente care au schimbat lumea, dar și al altora, mai mărunte, dar nu mai puțin importante, și anume cele petrecute în viața privată a angajaților săi. 11 voci diferite își spun, fiecare având un timbru personal diferit, cu variații mergând de la un ton deznădăjduit sau impasibil, la unul jovial, iritat sau dominator, o mică parte din povestea proprie. În spatele unui titlu de știre („Bush înregistrează o nouă prăbușire în sondaje”, „Încălzirea globală se dovedește prielnică pentru înghețată”, „Țicniți cu bombe pe mână”), Rachman prezintă 11 povești de viață care, în mod sigur, nu și-ar găsi locul pe prima pagină a unui ziar, dar care, pentru protagoniștii lor, sunt mai importante decât orice război sau criză economică.

Ce efect mai are asupra ta să știi că 76 de oameni au murit în urma bombardamentelor din Bagdad în momentul în care afli printr-un mail (și, împreună cu tine și toți colegii tăi) că persoana iubită te înșală în fiecare zi când tu ești la muncă? Câtă importanță mai au micile drame zilnice ale vieții puse alături de titlurile-bombă de pe prima pagină? Sau, invers, ce importanță mai au știrile scrise cu majusculă atunci când tot universul tău interior e dat peste cap, răscolit, pustiit? Într-o vreme în care ziarele sunt interesate doar de „chestii tari și curajoase” (terorism, Iran, amenințarea nucleară sau revoltele din Rusia), unde își mai găsesc locul micile drame ale istoriei mici, personale? Greu de spus care e cea mai grea întrebare...

În lumea jurnalismului, în care „ceea ce azi a fost de maximă importanță ieri nici măcar nu mai contează azi”, oamenii descoperă că nu mai au nici măcar timpul în care să-și răspundă la astfel de întrebări. Emoționată după o întâlnire neașteptată cu bărbatul pe care l-a iubit în tinerețe (și pe care l-a părăsit pentru un serviciu mai bun la un alt ziar, serviciu care a pus un ocean între ei), Kathleen Solson, redactorul-șef al ziarului își permite luxul de a se lăsa pradă amintirilor doar până apucă să deschidă telefonul mobil și să-și vadă mesajele:

Ajunsă afară, Kathleen ia un taxi. În timp ce mașina gonește spre centru, își consultă mobilul plin de mesaje trimise de Menzies: «Generalul Abizaid depune mărturie în fața Senatului despre Irak. Cum ar trebui să relatăm? Te rog, sună!». Între timp, Dario – care a dormit lângă ea și s-a trezit lângă ea timp de șase ani din viața ei – i s-a șters complet din minte. Nu are ce face: Kathleen are un temperament de jurnalistă acum, iar Dario nu mai este pe prima pagină. Când mai au oamenii timp să reflecteze la vreun lucru? se întreabă ea. Dar nu mai are timp nici măcar să-și răspundă la această nedumerire.

Un fel de Babel postmodern, prin personajele sale romanul surprinde o părticică din lumea contemporană, cu singurătatea și dezorientarea ei, cu ritmul amețitor al vieții, cu imposibilitatea oamenilor de a mai ține pasul cu tehnologiile și evenimentele pe care tot ei le-au creat:

Lucrul de care mă tem cel mai mult este timpul. Acolo stă ascuns diavolul. Ne biciuiește să mergem mai departe, când noi am vrea să ne mai odihnim. Prezentul aleargă infernal de repede, nu ai cum să-l prinzi, și brusc devine trecut, dar nici atunci nu stă locului, pentru că încet-încet se transformă în amintiri și povești din ce în ce mai neverosimile, de care nu mai ești sigur.  

 

Instantanee

Foarte bine scris (cu atenție la detalii, dar nu într-un mod obositor), romanul m-a impresionat mai ales prin componenta sa vizuală foarte puternică. Și nu mă refer la pasajele descriptive ale textului, ci la anumite fragmente scurte pe care eu le-am perceput ca niște instantanee fotografice, lucruri pe care le-am putea vedea și zilnic pe stradă, care ne-ar face, poate, să ne oprim o clipă și să ne acordăm răgazul de a le gândi, înainte de a fi furați iar, noi înșine, de iureșul de nestăvilit al lumii.

Ruby Zaga, în fața bisericii San Pietro, ridică mâna pe furiș pentru a intra în fotografia de vacanță a doi tineri căsătoriți din Mexic. Gestul său clandestin o ajută să se agațe de speranța că a reușit, încă o dată, să scape anonimatului și uitării la care o condamnă propria singurătate.

Ornella de Monterecchi în mijlocul unei grămezi de ziare cuprinzând două decenii din istoria lumii, nu știe ce ar trebui să citească mai întâi. Puse la îngrămădeală unul lângă altul, nici un titlu nu pare mai important decât altul, nici un eveniment nu mai pare șocant: Clinton face sex cu o stagiară, Titanicul câștigă 11 Oscaruri, oamenii de știință clonează embrioni umani, 9/11, Apple lansează iPhone...

Așteptându-și moartea inevitabilă, Gerda Erzberger, își mai aprinde o țigară încercând să accepte gândul că, în ciuda a tot ceea ce a scris, a tot ce a avut de zis, lumea s-a încăpățânat să trăiască mai departe, „impertinentă și indiferentă”, și va face asta și după ce ea nu va mai fi. În apropierea finalului, considerațiile unei vieți întregi nu i se mai par suficiente pentru a justifica tocmai ceea ce se apropie de sfârșit: viața întreagă.  

 

Bucuria de a fi jurnalist

Un mozaic alcătuit din cioburi de existență, Imperfecționiștii ar fi fost un roman mai degrabă trist, dacă scriitorul nu ar fi simțit nevoia să adauge și un scurt epilog în care trasează, în linii scurte, felul în care foștii angajați ai ziarului reușesc, fiecare în felul său, să se redreseze și să-și continue existența după închiderea acestuia. Așa cum a fost vizibil și la evenimentul de lansare a romanului la Librăria Humanitas Kretzulescu de la București (unde au fost invitați trei ziariști cu experiență: Simona Fati, Ioana Avădani și Cezar Paul-Bădescu), probabil că e aproape imposibil ca Imperfecționiștii să nu lase un gust amar oricărui jurnalist care-și face meseria cu plăcere. Iar romanul lui Rachman e posibil să fie văzut, peste un timp, ca un fel de dare de seamă al unui timp care a fost, a unei meserii care a fost...

Însă lucrul ăsta e trist doar în măsura în care ar trebui să fie considerată tristă orice schimbare a lumii. În ultimii 50 de ani lumea întreagă s-a schimbat, nu doar universul presei scrise. Îngrijorător ar putea fi, mai degrabă, faptul că ne aflăm într-un moment al istoriei în care lumea se schimbă mult prea repede pentru ca oamenii să mai poată ține pasul cu metamorfozele ei. Care vor fi, pe termen lung, consecințele acestor schimbări, cum va fi lumea în continuare schimbată de noile mijloace de comunicare și de felul în care oamenii se raportează la ele (există o diferență esențială între omul care citea un ziar pe hârtie și cel care consultă presa online) e greu de spus. Însă, oricât de plat ar suna, un lucru e cert: omul nu a știut niciodată care vor fi consecințele invențiilor sale. Odată ce le-a dat drumul în lume, nu a putut decât să încerce să se adapteze, pe parcurs, noilor realități pe care le-a creat și care, totodată, l-au (re)creat și pe el din nou.

Deși poate părea așa cu ușurință, Imperfecționiștii nu este un roman doar pentru jurnaliști. Este un emoționant roman cu și despre oameni obișnuiți care, ca orice alți oameni obișnuiți din orice altă perioadă a omenirii, trăiesc cu dorința imperioasă de a face ceva, de a fi cineva, de a ajunge undeva și sunt în mod constant măcinați de teama de a nu face nimic cu viața lor, de a descoperi că sunt nimeni și de a nu ajunge nicăieri

Imperfecţioniştii, Tom Rachmann, Ed. Humanitas Fiction, 2013, trad. Eduard Bucescu, col. „Raftul Denisei”

(Recenzie de carte apărută inițial în LaRevista, pe 6 noiembrie 2013)

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

De ce se îndrăgostesc bărbații de scorpii? – „Mireasa hoțomană”, de Margaret Atwood

Pe fundalul unei povești amuzante și pline de suspans, cu o intrigă aproape polițistă, Margaret Atwood deschide în Mireasa hoțomană problematici incomode, precum criza cuplului modern ), dialectica subiect privitor (masculin)-obiect privit (feminin), războiul sexelor sau războaiele de uzură și luptele tăcute dintre femei.

Concurs Endgame – Ce carte ți-ar plăcea să joci? (încheiat)

Editura Trei a adus și în România una dintre cele mai interesante experiențe editoriale ale anului: Endgame – Jocul final. Convocarea. Răspunzând la întrebarea „Ce carte ți-ar plăcea să joci?” poți câștiga, până pe 16 noiembrie, unul dintre cele trei volume „Endgame” oferite de Editura Trei.

Ceainăria Infinitea București - O grădină de vis, o ceainărie de poveste

O grădină de vis, o ceainărie de poveste, un decor pe care-l mai vedem doar în filme de epocă și un timp și un spațiu parcă rupt din devenire - Ceainăria Infinitea din București

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu