• „Nimeni nu-ţi poate procura un sentiment de inferioritate fără consimţirea ta” - Eleonor Roosevelt

„Așteptări”, de Anna Hope (fragment)

„Așteptări”, de Anna Hope (fragment)

Așteptări, roman publicat în 19 țări și în curs de ecranizare, abordează o tematică foarte actuală legată de prietenia dintre tinere, condiția femeii moderne, anxietățile și frustrările ei față de maternitate, de întemeierea și păstrarea unei familii, de carieră, de așteptările proprii, mai mult sau mai puțin realiste, și de cele ale societății.

Hannah, Cate și Lissa sunt tinere, de nedespărțit, iar viața li se întinde la picioare tumultoasă, cu posibilități nelimitate, inepuizabilă. Locuiesc împreună într-o casă victoriană din inima Londrei, petrec, învață, se bucură de mediul efervescent al vieții artistice din metropolă. Zece ani mai târziu, în plină maturitate, descoperă că nici una dintre ele nu a ajuns acolo unde visase. Nici una dintre ele nu este cu adevărat femeia care credea că va deveni. Cariere departe de a le mulțumi, mariaje în derivă, crize ale maternității le fac pe cele trei prietene să fie invidioase pe împlinirea pe care au impresia că o citesc în viața celorlalte. O invidie discretă, însă nu mai puțin malițioasă, care va schimba cu totul chipul prieteniei dintre ele.

„Un tablou extrem de izbutit al prieteniei dintre femei, cu  bucuriile și necazurile ei. O voce proaspătă și captivantă în romanul britanic actual.“ — Daily Telegraph

„Explorând spațiul liminal dintre vise și realitate – și felul cum eșecul afectează relațiile umane –,  romanul Annei Hope este o odă închinată Londrei secolului XXI și o analiză a presiunilor sociale din ziua de azi.“ — The Irish Times

Scriitoare și actriță, ANNA HOPE s-a născut în 1974 la Manchester. A studiat literatura engleză la Wadham College din Oxford, apoi a absolvit cursurile de actorie ale Royal Academy of Dramatic Art din Londra. După câțiva ani în care s-a făcut cunoscută mai ales pentru roluri din seriale și miniserii de televiziune (ShakespeaRe-Told, Dr Who, Coronation Street), a urmat un masterat de scriere creativă la Birkbeck College din Londra. Un timp a predat ea însăși scriere creativă la universități britanice. Romanul ei de debut, Wake, a fost publicat în 2014 de Doubleday în Marea Britanie și de Random House în SUA. Bestseller internațional, s-a bucurat de atenția criticii, fiind selectat pe lista scurtă la National Book Awards și pe lista lungă la Walter Scott Prize. Cel de-al doilea roman al scriitoarei, Sala de bal (The Ballroom; Humanitas Fiction, 2018), ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste zece țări, a apărut în toamna anului 2016. În prezent, Anna Hope se dedică exclusiv scrisului.

 

Așteptări, de Anna Hope (fragment)

 

Suflete pereche

2008–2009

 

În noaptea nunții lui Hannah, Cate face sex cu singurul celiba­tar de la masa ei – unul dintre verii lui Nathan, un funcționar de bancă în vârstă de treizeci și opt de ani, care lucrează în City. La petrecerea de nuntă se îmbată amândoi criță cu cava și și-o trag în toaletele de la Pub on the Park. După aceea, se întâlnește cu el destul de des. Uneori o sună la unsprezece noaptea și merge la el acasă. Este proprietarul unei case în care locuiește singur, la marginea zonei London Fields, în partea dinspre Queensbridge Road. A cumpărat deja o casă în Dalston și a vândut-o ca să scoată un profit. Are o bucătărie cu un aragaz enorm, la care nu pare să gătească vreodată, de vreme ce coșul de gunoi este întotdeauna plin de ambalaje de mâncare la pachet, gata preparată.

De cele mai multe ori fac sex acolo, la el acasă, dar dacă e plecat în vreo călătorie de afaceri, ceea ce se întâmplă mai mereu, se întâlnesc prin hotelurile din Manchester sau Birmingham sau Newcastle, în camere de un lux searbăd, impersonal. Urmăresc împreună filme porno. Rareori s-a uitat la asemenea filme până acum și e surprinsă să descopere cât de mult îi plac. Odată, fac sex în fața calculatorului lui, în fața altui cuplu de tineri care fac sex în camera lor, dinaintea computerului lor, undeva, într-un stat sudic din S.U.A. Asta o excită, fără doar și poate.

Relația continuă de-a lungul mai multor luni. Nu se întâlnesc niciodată în timpul zilei. Nu o invită niciodată la o galerie de artă sau seara, să ia masa în oraș. El este secretul ei. Îi e rușine când se gândește la el. Câteodată, el nu îi mai dă nici un semn timp de săptămâni întregi și știe că atunci face sex cu altcineva. Uneori îi vine să îl urască pentru că nu este un altfel de bărbat. Dar nu e un om rău. Nu e o lichea. Are multe calități. Doar că nu o vrea ca iubită pentru o relație de cuplu și, la drept vorbind, nici ea nu îl vrea ca iubit.

Într-o zi, nu o mai sună. Încearcă de câteva ori să ia legătura cu el, apoi așteaptă mesajul care îi va da semnalul că el e gata să reia relația intimă. În loc de asta, primește un mesaj laconic, politicos, prin care o anunță că a întâlnit pe cineva și urmează să se logodească.

Are treizeci și trei de ani. Înțelege că acest bărbat a ocupat un loc în viața ei, un spațiu pe care l-ar fi putut umple un partener potrivit. Nu a mai avut pe cineva potrivit de când a părăsit-o pe Lucy, într-o pădure din Oregon, cu aproape zece ani în urmă. Dar, de fapt, între timp a ajuns să aibă o bănuială că Lucy nu a fost niciodată a ei cu adevărat.

O cuprinde disperarea. O să încerce la Guardian Soulmate. E singura opțiune rezonabilă. Alege o fotografie de-a ei de la petrecerea burlăcițelor pe care a dat-o Hannah în Grecia, înainte să se căsătorească. E făcută de la distanță, și ea stă așezată pe un zid și nu arată prea grasă. Când îi apare lista cu variantele, stă să se gândească:

Femei care caută bărbați.

Bărbați care caută femei.

Femei care caută femei.

Bărbați care caută bărbați.

Ca să simplifice, alege varianta numărul unu. Își ia porecla LitChick, vorbește despre interesul ei pentru cărți, politică, scriitorii moderniști, istoria cartierului East End.

Merge la o întâlnire cu un tip care e membrul unei trupe. Este uscățiv, și scund, și scoțian, și poartă jeanși negri. Nu are fund deloc. În timp ce vorbește cu ea, tipul urmărește cu ochi iscoditori ce se întâmplă în spatele ei, în încăpere. După o bere, primește un mesaj și se ridică. Tre’ să plec, zice el, și se apleacă să o sărute pe obraz.

Merge în Covent Garden, la un bar imens în aer liber din piața înțesată de turiști. Se întâlnește cu un bărbat îmbrăcat în costum, care pare labil și deprimat. E divorțat de curând, îi spune el. Fosta soție vrea custodia copiilor. Alături de el, simte că nu are aer. Se scuză că trebuie să meargă până la toaletă și iese repede din bar, îndreptându-se spre stația de metrou.

Continuă tot așa, cu alte întâlniri, alți bărbați, conștientă că treaba asta nu îi face bine – că o rănește –, dar, la fel cum se în­tâm­plă în cazul jocurilor de noroc sau al unei adicții, simte nevoia irepresibilă să continue.

Într-o după-amiază, într-un moment de disperare, coboară până la apartamentul Lissei.

Are emoții când bate la ușă. N-aș fi venit, ar vrea ea să spună, dacă n-aș fi disperată. Știu că nu vrei să mă mai vezi. Știu că nu ți-a trecut supărarea.

Dar, când deschide ușa, Lissa este destul de binevoitoare.

Îi arată Lissei profilul ei. Isuse! face Lissa. Fă bine și schimbă-l. Cu ajutorul Lissei, alege altă poză – un cadru mai apropiat, cu ea râzând.

Și să ți se vadă țâțele, zice Lissa.

Serios?

Categoric, un pic de sân.

Ticluiesc împreună un alt profil, pe un ton mai puțin serios. Trebuie să dai impresia că ești OK și fără partener, îi explică Lissa. Nimic nu-i sperie și nu-i pune pe fugă mai sigur decât disperarea.

Se întreabă când și unde o fi învățat Lissa regulile astea.

De astă dată, are mai mult succes. O mulțime de bărbați par dornici să o întâlnească și să o curteze. Se întâlnește cu unul – atrăgător, de un farmec discret. Are părul castaniu-roșcat și poartă ochelari. Îi tresaltă inima când îl vede. Beau un pahar, apoi merg la un restaurant. Discută aprins, în contradictoriu, despre Philip Roth. El scrie recenzii de carte ca liber-profesionist, fiind în același timp angajat temporar undeva. Își scoate ochelarii destul de des ca să și-i șteargă. E un tic care ei i se pare simpatic. Este scund, dar ei nu îi pasă. Termină de mâncat și împart nota de plată pe din două. Se sărută delicat pe buze – cu o ușoară atingere a limbii – și își spun că a fost minunat, apoi pleacă fiecare pe drumul lui. Nu mai primește nici o veste de la el. Își controlează regulat corespondența pe calculator. Îi trimite un mesaj. Încă unul. Începe să simtă că e gata-gata să își piardă mințile. După o vreme, observă că e activ pe site. Și-a schimbat profilul. Și-a schimbat fotografia. Spune că ar vrea să cunoască o femeie căreia îi plac cărțile.

În această stare de spirit, vede totul în negru. În această stare de spirit, toți bărbații sunt niște monștri și niște demenți. Ca și ea. Toată lumea îi spune că în ziua de azi îți găsești perechea pe internet și o încurajează de pe margine, dar în starea asta de spirit știe că nu poți să dai decât peste niște ciurucuri. Niște deșeuri. Nici nu și-o poate imagina pe Lissa, de exemplu, căutând un bărbat pe internet.

Îi arată Lissei fotografiile bărbaților. Deșeurile astea. Ciuru­curile astea. Ascultă, spune Lissa. Tu nu cauți ce trebuie. Toți ăștia sunt prea slăbănogi. Prea cerebrali. Tu ai nevoie de un zdrahon. Ce zici de ăsta? Arată cu degetul spre un bărbos cu pungi sub ochi. Pare blând. Sau ăsta? Se apleacă înainte și face click pe profilul unui bărbat tatuat, cu o șapcă de baseball pe cap. Așa da, spune ea. Ia încearcă-l pe ăsta.

Se întâlnesc la The Dove, pe Broadway Market. Beau bere și discută despre muzică și despre mâncare. E chef. Habar nu are de politică și de cărți. Nu a urmat programe de studii avansate. S-a lăsat de școală ca să urmeze colegiul de catering, a locuit la Paris și la Marsilia și vorbește franceza fluent. Ea simte că de o viață întreagă tot așteaptă să întâlnească un bărbat fără studii aprofundate, care vorbește fluent în argoul de la periferia Marsiliei. Nu flirtează cu ea. Când își scoate șapca, vede că are un început de chelie. Observă că el, urmărindu-i reacția, are o ușoară tresărire, un act reflex. Dar acum, după două ore și mai multe halbe de bere, nu are ce reacție să mai vadă, pentru că a ajuns deja la concluzia că nu ar deranja-o nici dacă omul ar fi chelit de tot. El îi spune că ar vrea să ajungă să aibă, într-o bună zi, propriul lui restaurant. Nimic pretențios, meniuri simple, produse autohtone. Îi cere să îi spună câte ceva despre ea. Atunci îi povestește despre serviciul ei, că lucrează la o mică firmă care pune în legătură proiectele comunitare cu marile bănci. Că are biroul la marginea zonei Canary Wharf. Că stă la coadă în pauza de prânz alături de tot felul de indivizi îmbrăcați în costume. Face să sune totul amuzant. Îi povestește despre un meci de fotbal în echipe de câte cinci, jucat între puștii din zonă și angajații unei bănci germane. Cum i-au făcut zob puștii. Cât de mult s-a bucurat ea. Lui îi place povestea asta, așa cum spera și ea să se întâmple. Îi povestește despre grupul de femei bengaleze cu care a mers azi-dimineaţă la o ședință la Bank of America, și cum își fâlfâiau ele, emoționate, sariurile, ca penajul unor păsări mirifice.

Bine, spune el. Bine lucrat. Bancherii ăia. Așa merită făcută zob șleahta aia de bandiți.

Da, spune ea, zâmbind. Cu totul de acord, pentru asta sunt gata să ciocnesc un pahar.

Observă că încearcă să-și sugă burta când se ridică să mai aducă de băut. Dar după cea de-a treia halbă deja a renunțat să mai încerce. Se sărută afară, pe stradă, fiecare cu mâinile în părul celuilalt.

Se duc la el. E o garsonieră mare într-un bloc dărăpănat, cu vedere la canal. Are un divan și un perete plin cu discuri. Îi pune să asculte piese de top de muzică reggae mai veche și deschide o sticlă de vin. În pat e o mare dezordine, și el o acoperă la repezeală cu o cuvertură.

Nu mă așteptam să am musafiri, spune el. Îl crede și îl place și mai mult. Pentru că le este foame, spune că o să gătească el ceva. Îl urmărește în timp ce toacă legume cu o dexteritate năucitoare. Probabil că e beat, dar mânuiește cuțitul fără nici o ezitare. Tatuajele lui. Antebrațele lui zdravene. A avut dreptate Lissa. Chiar avea nevoie de un zdrahon.

Gătește paste cu capere, ardei iute și roșii proaspete. Sunt incredibil de gustoase. După ce mănâncă, fac sex pe patul nepregătit. E uimită să constate cât de bun e la pat.

Dimineața, soarele răsare peste gazometru, peste canal. Îi numără tatuajele; el îi spune povestea fiecăruia.

Dar asta ce e? întreabă el prinzând-o de încheietura mâinii, urmărind cu vârful degetului conturul păianjenului.

O, asta? spune ea, trăgându-și mâna. Un moft, o chestie care se purta prin anii nouăzeci.

După trei luni rămâne însărcinată. După nouă luni se căsătoresc. După șaptesprezece luni, ea locuiește în Canterbury.

Este ca și cum viața ar fi decis în locul ei. A luat-o, a învârtit-o și a azvârlit-o departe, foarte departe de casă.

 

Așteptări. de Anna Hope, Humanitas Fiction, 2022, traducere din engleză şi note de Mihaela Dumitrescu, colecţia „Raftul Denisei”



Articole asemănătoare

„Strada Ficțiunii” în haine noi la aniversarea de 5 ani

La cinci ani de la lansare, începând din 2016, colecția „Strada Ficțiunii” se prezintă în haine noi, pe măsura creațiilor literare pe care le oferă publicului.

65 de romane înscrise în a treia ediție a Premiului literar „Augustin Frățilă”

65 de romane au îndeplinit condițiile specificate de regulamentul concursului și au intrat în prima etapă de jurizare a Premiului literar „Augustin Frățilă”, cea a juriului de specialitate.

Scriitorul Michael Morpurgo câştigă pentru a 4-a oară premiul Children’s Book Award

Michael Morpurgo a câştigat pentru a patra oară premiul cel mare la Children’s Book Award, stabilind un nou record. Premiul i-a fost acordat atât lui cât și ilustratorului Michael Foreman pentru romanul „Un vultur în zăpadă” („An Eagle in the Snow”).

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu