• „Bucuria este semnul că viaţa a reuşit” - Henri Bergson

„Anomalia”, Hervé Le Tellier (fragment)

„Anomalia”, Hervé Le Tellier (fragment)

Recompensat cu Prix Goncourt 2020, romanul lui Hervé Le Tellier este conceput pe structura unui serial de televiziune de înaltă clasă, care creează dependență și, în același timp, concentrează stilurile și tramele a numeroase romane contemporane de succes: roman noir, thriller, roman de campus, de dragoste, de familie, biografic. Toate se petrec sub cupola unui cer SF unde a avut loc, în timpul unui zbor Paris-New York, un fenomen supranatural și sub semnul unei întrebări nebunești: oare lumea în care trăim este o uriașă simulare pe computer, iar ființele umane sunt programe mai mult sau mai puțin inteligente, cu destinul hotărât din afară?

Președinte al celebrului Atelier de Literatură Potențială, OuLiPo, Le Tellier aduce prin conceperea acestui roman fabulos un omagiu Exercițiilor de stil ale lui Queneau, scrierii sub constrângere practicate de Georges Perec și întregului manifest oulipian.

„O carte pe care nu o mai lași din mână, un inevitabil bestseller, dar și o lucrare experimentală, ultraliterară, un exercițiu de stil comparabil cu Viața – mod de întrebuințare, de Georges Perec.” (Frédéric Beigbeder)

„O superbă parabolă filozofică destinată să ne oblige la multe întrebări, una foarte subtil sugerată fiind şi aceasta: oare de câte anomalii mai avem nevoie ca să înţelegem că undeva cineva ne testează, probabil pentru a-şi da seama dacă are sau nu sens să mai creadă în noi?” (Matei Vișniec)

„Rareori am întâlnit o scriitură mai ingenioasă, o imaginație mai prolixă, un spirit ludic mai rafinat, care toate la un loc fac din traducerea cărții o provocare, la care am încercat să răspund cu speranța că voi reuși să ies cu bine din labirintul construit de autor în spirit oulipian.” (Mădălina Ghiu)

HERVÉ LE TELLIER s-a născut pe 21 aprilie 1957. În 1992 a fost cooptat în OuLiPo (Atelierul de Literatură Potențială), al cărui președinte este din 2019; despre această grupare a publicat o lucrare de referință: Esthétique de l'Oulipo (Estetica Oulipo). De formație matematician, apoi jurnalist – absolvent al Centrului de Instruire a Jurnaliștilor din Paris (promoția 1983), este autor de romane, nuvele, poezii, teatru.

Corespondența imaginară dintre autor și președintele Franței, Moi et François Mitterrand (Eu și François Mitterrand), dramatizată, se joacă din 2016, la Théâtre du Rond-Point din Paris. În 2013, volumul de proză scurta Contes liquides (Povestiri lichide, semnat Jaime Montestrela, un scriitor portughez inventat) a primit Marele Premiu pentru umor negru Xavier Forneret.

 

Anomalia, de Hervé Le Tellier (fragment) 

 

BLAKE

Să ucizi pe cineva e o nimica toată. Trebuie să observi, să supraveghezi, să reflectezi mult, iar în momentul acela să străpungi nimicul. Voilà. Să străpungi nimicul. Să‑ți devină clar că universul se îngustează, se îngustează până când se concentrează în țeava armei sau în vârful cuțitului. Asta e tot. Să nu‑ți pui întrebări, să nu te lași mânat de furie, să‑ți alegi pașii de urmat, să acționezi metodic. Blake știe să facă asta, și încă de atât de mult timp, încât nu mai ține minte când a început să știe. După aceea, restul vine de la sine.

Blake își trăiește viața din moartea altora. Vă rog, fără lecții de morală. Dacă vrem să discutăm etic, el este gata să răspundă statistic. Pentru că — și Blake își cere scuze —, atunci când un ministru al Sănătății reduce bugetul, taie de pe listă aici un computer tomograf, acolo, un medic, dincolo, o unitate de terapie intensivă, bănuiește că scurtează bine de tot existența a mii de necunoscuți. Responsabil, nevinovat, vechea arie. Blake este opusul. Și, de altfel, nici nu trebuie să se justifice, nu‑i pasă.

A ucide nu este o vocație, este o dispoziție. O stare sufletească, dacă preferați. Blake are unsprezece ani și nu se numește de fapt Blake. Este lângă mama lui, în Peugeot, pe un drum departamental, aproape de Bordeaux. Mama nu conduce prea repede, un câine traversează șoseaua, impactul abia se simte, mama țipă, frânează prea brusc, mașina alunecă în zigzag, motorul se blochează. Stai în mașină, dragul meu, Doamne, stai în mașină. Blake nu se supune, își urmează mama. E un collie cu blană cenușie, șocul i‑a zdrobit pieptul, sângele i se scurge pe lateral, dar nu este mort, geme, zici că e un plânset de bebeluș. Mama aleargă de colo‑colo panicată, îi pune lui Blake mâinile la ochi, bâlbâie cuvinte incoerente, vrea să sune la ambulanță, Dar, mamă, e o potaie, e doar o potaie. Collie‑ul gâfâie pe asfaltul crăpat, corpul său răsucit capătă un unghi ciudat, e scuturat de zvâcniri din ce în ce mai slabe, agonizează sub ochii lui Blake, iar Blake urmărește plin de curiozitate cum viața părăsește trupul animalului. S‑a terminat. Băiatul mimează puțin tristețea, mă rog, ceea ce își imaginează el că este tristețea, ca să nu o îngrijoreze pe mama, dar nu simte nimic. Mama rămâne pe loc, înghețată în fața micului cadavru, Blake, nerăbdător, o trage de mânecă, Mamă, haide, n‑are rost să rămâi acolo, e mort, nu vezi, să mergem, voi întârzia la fotbal.

A ucide este, de asemenea, o chestiune de aptitudine. Blake constată că este dotat în ziua în care unchiul său Charles îl ia cu el la vânătoare. Trei lovituri, trei iepuri, un adevărat talent. Țintește rapid și precis, știe să se adapteze la cele mai proaste carabine, putrede, la puștile cel mai prost reglate. Fetele îl târăsc pe la bâlciuri, Hai, te rog, vreau girafa, elefantul, Game Boy‑ul, da, hai, încă o dată!, iar Blake împarte jucării de pluș, console de jocuri, devine teroarea poligoanelor, înainte de a decide să facă asta cu discreție. Lui Blake îi place, de asemenea, ceea ce‑l învață unchiul Charles: să taie gâtul căprioarelor și să tranșeze iepurii. Să fim înțeleși: nu‑i face plăcere să ucidă sau să dea gata animalul rănit. Nu este un vicios. Nu, îi place gestul tehnic, rutina impecabilă, care se instalează cu ajutorul repetiției.

Blake are douăzeci de ani și, sub numele său autentic franțuzesc, Lipowski, Farsati sau Martin, este înscris la o școală pentru hotelieri, dintr‑un orășel din Alpi. Nu este o alegere la întâmplare, atenție, ar fi putut face orice, îi plăceau și electronica, și programarea, era talentat la limbi străine, ehe, engleza, i‑a fost suficient doar un stagiu de trei luni la Lang’s din Londra ca s‑o vorbească aproape fără accent. Însă, mai presus de toate, Blake preferă să gătească, pentru momentele goale din timpul preparării unei rețete, minutele care se scurg fără grabă, chiar în agitația febrilă a unei bucătării, secundele lungi și calme, în care privești cum se topește untul în tigaie, se călește ceapa albă, se bat spumă albușurile pentru sufleu. Adoră mirosurile și mirodeniile, adoră să creeze un aranjament de culori și arome într‑o farfurie. Poate că ar fi fost cel mai strălucit elev din școală. Totuși, la naiba, Lipowski (sau Farsati sau Martin), nu ar strica deloc să te porți puțin mai amabil cu clienții. E în fișa postului, în fișa postului, auzi, Lipowski (sau Farsati sau Martin)!

Într‑o seară, într‑un bar, un tip beat rău îi spune că vrea să omoare pe cineva. Probabil are un motiv întemeiat pentru asta, o chestie la slujbă, vreo femeie, dar lui Blake nu‑i pasă.

— Ai face asta pentru lovele?

— Ești țicnit, răspunde Blake. Complet țicnit.

— Te plătesc, și‑ncă gras. Suma pe care i‑o propune are trei zerouri.

Blake se prăpădește de râs.

— Nu. Glumești?

Blake bea fără grabă, așteaptă momentul prielnic. Tipul s‑a prăbușit pe tejgheaua barului, Blake îl scutură.

— Ascultă, cunosc pe cineva care ar face‑o. Pentru dublul sumei. Nu l‑am întâlnit niciodată. Îți spun mâine cum să dai de el, dar, după, nu‑mi mai vorbești niciodată despre asta, OK?

În acea noapte, Blake îl inventează pe Blake.

 

Anomalia, de Hervé Le Tellier,  Editura Pandora M, 2021, traducere din limba franceză și note de Mădălina Ghiu, col. „ANANSI. World Fiction”



Articole asemănătoare

Concurs de Crăciun (încheiat)

Concurs de Crăciun ce are ca premiu un set format din două căni drăguțe și un pachet de ceai „Fit for the Day” din partea Joie de Vivre și romanul „Cântecul păsărilor” de Sebastian Faulks din partea Editurii Litera.

„Cei doisprezece”, de Justin Cronin (fragment în avanpremieră)

Fragment în avanpremieră din romanul „Cei doisprezece”, continuarea romanului „Transformarea”, de Justin Cronin, roman adaptat de curând într-un serial Fox.

Eroi incomozi, despre „La revedere acolo sus”, de Pierre Lemaitre

O combinație extrem de reușită între roman polițist, roman istoric și roman psihologic, La revedere acolo sus este, totodată, povestea unei lumi în derivă și a unei emoționante prietenii între doi bărbați.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu