• „Adevărații purtători de frumusețe sunt, pentru mine, întotdeauna ceilalți” - Mihai Măniuțiu

Editura Adenium dă startul celei de-a III-a ediții a Concursului de Debut „Adenium Start”

Editura Adenium dă startul celei de-a III-a ediții a Concursului de Debut „Adenium Start”

Editura Adenium lansează cea de-a III-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii.

Sloganul concursului, „Rupeți rândurile!”, îi provoacă pe autori să-și afirme originalitatea. Concurenții sunt invitați să expedieze manuscrisele în perioada 15 ianuarie – 15 mai 2015 (data poștei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iași, 700460. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii august.

Scopul Concursului de Debut „Adenium Start” este să descopere și să promoveze autori valoroși, care încă nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea să debuteze și sprijinul integral în procesul de promovare: publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la București, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărțile lor pentru propria activitate de promovare.
 
Regulamentul Concursului de Debut, ediția a III-a

Concursul este deschis tuturor autorilor de limbă română, cu domiciliul în țară sau străinătate, care nu au publicat nici o carte până acum, în nici un domeniu.
Coletul de înscriere în concurs va include două plicuri. Primul plic va conține manuscrisul în format print și electronic (CD, stick etc.). Manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto care va fi menționat obligatoriu și pe al doilea plic, ce va conține datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresa de e-mail).
Editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare secțiune din concurs. Ulterior, manuscrisele pentru genurile poezie și proză vor fi supuse atenției unui juriu alcătuit din scriitori și critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul literaturii pentru copii.
Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar editarea lor va începe imediat după anunțarea câștigătorilor.

(Comunicat de presă al Editurii Adenium)



Articole asemănătoare

Cum să începi 2016 cu o faptă bună: pune o carte la temelia societății

Proiectul HERCULARIUM dedicat copiiilor din Costești și satele vecine din județul Argeș. Donează online sau prin transfer bancar - cu o donație de numai 15 lei poți ajuta la achiziționarea unei cărți de povești, a unui dicționar sau a unei enciclopedii. Cartea potrivită la locul potrivit poate schimba o viață.

2017: Anul ficțiunii la Editura Litera

Anul literar 2017 ne aduce o mulțime de cărți pe care abia așteptăm să le citim. Vom avea ocazia să împărtășim impresii de lectură despre cele mai noi și mai în vogă titluri de ficțiune aparținând celor mai consacrați și premiați autori.

„Roșcovanul”, de J.P. Donleavy, în premieră în România, la Editura Litera

O nouă apariție în premieră în colecția Clasici Moderni Litera: “Roșcovanul”, de J.P. Donleavy, a fost inclus de Modern Library printre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu