„Abraxas”, de Bogdan-Alexandru Stănescu (fragment în avanpremieră)

Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din romanul Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu, apărut în colecția „Fiction Ltd.”.

Abraxas: numele mistic al zeului contradictoriu ne descuie porțile palatului de oglinzi deformante al realității iluzorii în care trăiește Michi Lucescu. Izolat de oameni și de viață într-o odăiță sărăcăcioasă închiriată în podul unei case vechi, acesta se lasă purtat de fluxul memoriei pe holurile unui bloc cu rădăcini în copilăria sa. Palierele îmbrăcate în gresie și faianță verde, ca o piscină interioară, conturează treptat imaginea unei ciudate Case cu Lei în care a locuit cândva împreună cu Prințesa Ralu, mama lui teatrală și strivitoare ca o forță a naturii. Din această casă vie, străjuită de doi lei de piatră și lipită de cimitirul evreiesc, vedem Bucureștiul cenușiu al ultimului deceniu comunist și pe cel pestriț din anii de după Revoluție. În rătăcirile sale prin blocul amintirilor, Michi deschide pe rând ușile celor 11 apartamente și pătrunde în câte un vechi cinematograf bucureștean, devenind concomitent spectator și protagonist al unui film al ratării și (auto)distrugerii. Episoadele acestui film, în care își joacă propriul rol sau poartă măștile altora, se derulează în puncte diferite din timp și spațiu, de la evul întunecat al cruciadei lui Frederic Barbarossa până la un viitor postapocaliptic înghițit de ape, trecând prin Viena lui Iacov Levi Moreno, Parisul lui Ilarie Voronca și New Yorkul lui Delmore Schwartz. Dar din toate aceste reflexii, unele senine, altele neguroase, se compune sufletul personajului, al Omului. Căci Abraxas este deopotrivă lumină și întuneric, este viață și moarte simultan, este dragostea și uciderea ei. Este lumea întreagă.

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, doctor în filologie. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), a fost inclus cu proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” (ART) și a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom, 2010). A mai publicat: Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (poeme, Cartea Românească, 2012, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și Radio România Cultural), Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam (eseu, ART, 2013), anaBASis (poezie, Cartea Românească, 2014, nominalizat la premiile Radio România Cultural), Copilăria lui Kaspar Hauser (roman, Polirom, 2017, 2021, Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru proză al revistei Ateneu, Premiul Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța, nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, tradus în franceză, croată, maghiară, bulgară și macedoneană), Caragiale. Scrisoarea pierdută (roman biografic, Polirom, 2019) și Adorabilii etrusci (poeme, Charmides, 2021). A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück și Philip Roth.

Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu (fragment în avanpremieră)

Când a oprit, mi‑am dat seama că suntem undeva foarte aproape de Cinema Doina, acolo unde se dădeau numai desene animate şi unde erau blo­curi vechi, din cărămidă care ieşea la suprafaţa faţadei cicatrizate ca o rană, iar la poalele acelui bloc era umbră sau poate se înnorase, pentru că era încă dimineaţă, el venind să mă ia de la Casa cu Lei întotdeauna la ora 13, deci umbra aceea putea fi cauzată fie de aspectul înghe­suit al străzii cu blocuri vechi, fie de o indispoziţie tre­cătoare a vremii. Genu a urcat maşina cu două roţi pe trotuar, s‑a uitat în oglindă, apoi mi‑a zâmbit, pentru că‑l urmăream cu atenţie când îşi aranja mustaţa, a deschis torpedoul, a scos de acolo o casetă audio şi mi‑a întins‑o, apoi mi‑a făcut cu ochiul:

— Uite, ascultă asta cât lipsesc, o să‑ţi placă.

Mi‑a luat‑o iar din mână, a scos‑o din carcasă, pe care mi‑a aruncat‑o‑n poală, şi a băgat‑o în casetofon.

— Nu lipsesc mult, a spus, apoi a dispărut într‑o scară întunecată, aproape alergând.

La început n‑am perceput muzica, pentru că era ceva la imaginea de pe carcasă care mă bloca, erau litere care nu reuşeau să se aranjeze inteligibil, fiind în acelaşi timp prezentă acolo o calitate enigmatică a lor: Axis. Bold as Love. Înţelegeam de acolo cuvântul Love, dar restul refu­zau să graviteze în jurul lui sau măcar să se organizeze circular. Nici numele cântăreţului nu era mai uşor de circumscris: multe consoane aspre care se încălecau, parcă aduse la lumină de acel mister al titlului, iar în centru imaginea multiplicată a unui zeu Vishnu negru, care se oglindea în propria imagine. Apoi am început să aud muzica şi în mine s‑a schimbat ceva ce avea să se tre­zească abia mulţi ani mai târziu, după Revoluţie, când, într‑o tabără de la Timişul de Sus, un băiat avea să mă oblige să ascult cap‑coadă Master of Puppets. Dar, dacă în cea de‑a doua situaţie aveam să particip conştient, acum eram tras de mâini nevăzute într‑un ţinut faţă de care simţeam nevoia să mă opun. Am rămas acolo, ţintuit de spătarul scaunului, până când s‑a terminat Faţa A, apoi, ca‑n transă, am întors caseta şi am ascultat şi Faţa B, iar când s‑a terminat, eram vlăguit de puteri, mă simţeam ca şi cum mi s‑ar fi desfăcut o floare mare, carnivoră în creştet. Şi atunci, abia atunci a apărut Genu, care mă lăsase atâta timp acolo, cu o privire oarecum vinovată, şi a zis, întinzând mâna:

— Hai până sus, să te prezint cuiva.

L‑am urmat până la scări şi apoi încă un etaj, pentru că blocul vechi nu avea lift, iar în cadrul unei uşi deschise stătea o femeie drăguţă, brunetă, care‑mi zâmbea şi ea uşor vinovată şi care a întins mâna gângurind ceva, m‑a tras în casă, mi‑a scos puloverul, m‑a aşezat într‑un foto­liu şi aproape instantaneu mi‑a plantat în mână o sticlă de Pepsi. S‑a aşezat şi ea, iar fusta i s‑a ridicat pe coapse destul de sus cât să am premisele unei atenţii absolut normale, dar eu nu puteam fi atent pentru că eram încă în braţele unui Vishnu negru.

Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu, Ed. Polirom, 2022, col. „Fiction Ltd.”