• „Simplitatea este accesul la esenţă” - J.W. Goethe

4 cărți inspiratoare pentru începutul anului

4 cărți inspiratoare pentru începutul anului

Probabil că nici un moment nu e mai potrivit pentru optimism decât începtul anului – acea perioadă în care, în mod arficial, ne simțim pregătiți de noi provocări, de noi drumuri, de noi povești, de noi... de noi... Tehnic vorbind, nimic nu se schimbă în trecerea de la 31 decembrie la 1 ianuarie, însă nevoia noastră de praguri și ritmicitate este adând înrădăcinată, așa că, pe de altă parte, nu e nimic rău în treaba asta, chiar din contră. Având în vedere că ianuarie a devenit, prin excelență, luna „rezoluțiilor”, am zis că ar fi binevenită o listă cu cărți optimiste, cărți care să binedispună și să inspire. În mod previzibil, această listă va fi și mai subiectivă decât restul din două motive, unul pentru că e subiectivă prin însăși procesul selecției și, al doilea, pentru că nu suntem inspirați de aceleași motivații. 

Am vrut să adun în lista asta genul de cărți pe care nu doar că le citești, dar la care te reîntorci mereu în căutare de consolare și liniștire. Așadar, este o listă cu cărți de recitit și răsfoit. Cărți pe care le subliniezi și apoi le deschizi direct la pagini la care știi ce te așteaptă. Cărțile astea nu sunt multe. Pot fi cărți din genul celor pe care le-ai lua pe insula aia pustie pe care nu mai ajungem niciodată și unde putem sta doar să citim ce-am adus cu noi sau din cele ușurele la care te întorci pentru că sunt frumoase sau sunt amuzante sau sunt pline cu sfaturi de care ai nevoie. 

Nu mi-am propus să mă refer aici la cărți de dezvoltare personală (sau self help) de care e plină piața, însă voi începe, culmea, chiar cu o astfel de carte. De altfel, piața e plină de genul ăsta de cărți din motive întemeiate, înseamnă că oamenii au nevoie de ele și că ele răspund bine acelei nevoi. E un gen cu care eu nu am rezonat și adevărul e că am citit foarte puține astfel de cărți. Eram, de fapt, atât de sigură că sunt cititorul nepotrivit pentru genul ăsta de carte că m-a luat prin surprindere când una dintre ele a răspuns unor nevoi pe care le ascundeam sub preș cu mare succes.

Este vorba despre Iernile sufletului, de Katherine May, o carte pe care am zis mereu că am ales-o cu „ochiul editorului”, nu al cititorului (a apărut toamna trecută în colecția Orion a Editurii Nemira pe care o coordonez). În limba engleză titlul este Wintering și este o metaforă prin care autoarea se referă la acele perioade dificile din viața noastră pe care cu toții le avem, dorindu-ne să nu trecem prin ele, dar care se dovedesc adesea a fi începulul unei schimbări, al unei transformări, al unei maturizări. La fel cum iarna este etapa pregătitoare pentru renașterea adusă de primăvară, Katherine May demonstrează că aceste perioade dificile, deși nedorite, se pot dovedi benefice și că nici un lucru nu e de nedorit atâta timp cât înveți ceva din el. 

Asta este pe scurt ce se poate spune despre carte. Pe lung, este vorba despre un concept editorial care mi s-a părut foarte bine construit: autoarea își împarte cartea în capitole reprezentând lunile în care vremea „se strică” până când „natura renaște”, adică din septembrie până în martie, și, cu exemple din lumea naturală, dar și din cea culturală, reușește să demonstreze că „iarna sufletuluI” este un anotimp al posibilităților, nu doar al tristeții și frigului. Este o carte care pornește de la o experiență personală (un burn-out datorat atât suprasolicitării la muncă, dar și în familie - sună cunoscut?), dar care-și propune să fie o sursă de inspirație pentru mulți oameni. Stilul scriiturii este onest, deși ușor emfatic pe alocuri, însă în limite rezonabile (mi s-a părut mie), iar ideea a fost pe placul multor cititori, lucru care s-a văzut, de-a lungul timpului, în succesul de piață al cărții. Mie mi-au plăcut informațiile pe care le-am găsit în carte (de la detalii legate de viața eschimoșilor și aurora boreală, până la beneficiile tricotatului și felul în care ni s-au schimbat obiceiurile de somn de-a lungul timpului în funcție de sursele de iluminat pe care le-am avut la îndemână, dar și detalii legate de viața albinelor sau hibernarea pârșilor) și, cum am mai zis, construcția ei. Cred că e o carte care răspunde unor nevoi de retragere și liniștire și care e de folos în lumea extrem de anxioasă în care trăim. 

Din categoria „cărți pe care le-aș lua pe o insulă pustie” la mine stă în capul listei de ani de zile Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar, un roman istoric despre viața împăratului roman Hadrian, o viață prezentată și cu bune și cu rele, poate nici mai bună nici mai rea decât orice altă existență de pe planetă, însă una care a fost, indubitabil, extrem de bine povestită. Cartea lui Yourcenar e ficțiune, deși cu o documentare serioasă, însă prin frumusețea exprimării și profunzimea poveștii reușește să fie extrem de convingătoare. Atât de convingătoare că personajul fictiv este pentru mulți mult mai real decât persoana istorică. 

Există un soare blând ce se revarsă peste toată povestea asta, o viziune împăcată asupra lumii, o filozofie a vieții bine trăite și bine gândite, totul dominat de o simplitate a mijloacelor stilistice și naratoriale aproape dezarmantă. Este o poveste despre putere, dar și despre asumare, despre cumpătare, dar și despre iubire pătimașă și deplin trăită. Este o poveste umană și omenească, un roman deplin pe care nu am reușit să-l epuizez și căruia i se adaugă noi straturi de înțelegere la fiecare nouă lectură. Carte de suflet, carte de căpătâi, cuvinte mari și aproape goale de semnificație din cauza utilizării emfatico-excesive, dar aici mă regăsesc de fiecare dată. „Suflet mic, suflet blând și călător, tovarăș al trupului meu care te-a găzduit...” 

N-am cum să nu fiu ușor patetică când vorbesc despre Hadrianul lui Yourcenar, așa că o să încerc s-o dreg nițel cu următoarea carte de pe listă, o antologie a vorbelor de spirit ale celui mai ireverențios hedonist, marele, iubitul și detestatul Oscar Wilde. Nu știu dacă mi-ar fi plăcut de Wilde dacă l-aș fi cunoscut, înclin să cred că nu (e posibil ca nici Hadrianul istoric să nu fi fost prea simpatic, de altfel), însă îl iubesc pe Wilde scriitorul, Wilde causeur-ul, Wilde prețiosul. Nu știu să existe în română o carte cu cele mai frumoase citate din opera lui (posibil să fie prin edițiile mai vechi, dar n-am dat eu de ea), există însă în colecția Penguin Little Black Classics antologia (cu un titlu de mare rezonanță) Only Dull People Are Brilliant at Breakfast, care adună în 64 de pagini câteva dintre replicile sale celebre. Multe dintre ele au devenit deja locuri comune, intrând nu doar în cultura engleză, ci în cultură pur și simplu („the secret of life is in art”). Nu știu dacă Oscar Wilde era un optimist, dar era, prin excelență, un hedonist, iar scrierile sale (de la teatru, la Portretul lui Dorian Gray până la eseuri) m-au binedispus mereu (mai puțin De Profundis care-ți poate plăcea la nebunie, dar cu greu poți spune că te poate binedispune). Only Dull Peolple... este o colecție de vorbe de spirit, bune de „aspirine literare” când simți că ești prea obosit pentru ca orice lucru să mai aibă un rost. Și, evident, poate constitui prilejul de a citi operele lui Wilde în întregime, așa cum merită. 

Următoarea carte este tot o antologie, una dedicată unui personaj real și anume regretatei traducătoare Antoaneta Ralian, este vorba despre antologia Nu cred în sfârșitul lumii, o colecție de interviuri, articole și amintiri ale acesteia în care ai surpriza să descoperi persoana din spatele uneia dintre cele mai discrete meserii. Este o colecție de texte (adunate de Marius Chivu) care însumează o viață, una frumos trăită și frumos gândită, un colaj al unei existențe pe care o refaci din frânturi, dar pe care o simți completă. Este o carte care-ți dă speranță, speranță că se poate trăi bine, iubi bine, citi bine, gândi bine și chiar mânca bine (unul dintre articole are și câteva rețete absolut irezistibile). Este o carte-pansament, o colecție de sclipiri de frumusețe, entuziasm și optimism, totul turnat într-o scriitură elegantă și percutantă tocmai prin simplitatea exprimării. (Pentru o mostră a talentului literar al Antoanetei Ralian și al entuziasmului său molipsitor, puteți citi aici un fragment dintr-un alt volum). 

Sper ca alegerile mele din această listă să constituie măcar lecturi surprinzătoare, dacă nu chiar optimiste și alinătoare, așa cum sunt pentru mine. Cum ziceam, e dificil să propui astfel de lecturi pentru că sunt cărți cu care rezonezi la nivel profund. Mi-a fost destul de dificil să mă hotărăsc ce cărți să aleg. Știam despre ce vreau să scriu, însă am ezitat mult mai mult decât o fac de obicei după ce-mi aleg o temă.

Puteam să aleg cărți despre optimismul izvorât din cele mai negre experiențe precum Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor Frankl, sau Alegerea, de Edith Eva Eger. Sau cărți dedicate artei de a trăi bine, aglutinate mai nou în jurul unor cuvinte de rezonanță vikingă precum hygge, lykke, lagom sau niksen (Cartea despre hygge. Arta daneză de a trăi bine, de Louisa Thomsen Brits, Mica enciclopedie Hygge. Rețeta daneză a fericirii și Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume, de Meik Wiking, Hygge. Arta daneză a fericirii, de Marie Tourell SøderbergLagom. Secretul suedez al vieții bune, de Lola A. Åkerström, Niksen. Arta olandeză de a nu face nimic, de Olga Mecking). Sau cărți care-și propun în mod declarativ să vorbească despre fericire, precum Marea carte despre fericire. 100 dintre cei mai cunoscuți experți. 100 dintre cele mai importante secrete ale fericirii, coord. de Leo Bormans, sau Ipoteza fericirii. Armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune, de Jonathan Haidt. Sau puteam alege cărți amuzante la care râd mereu (precum Trei pe două biciclete, de Jerome K. Jerome), dar mi-am adus aminte că la o alta considerată extrem de amuzantă n-am râs deloc și chiar i-am făcut vânt din bibliotecă (Conjurația imbecililor, de John Kennedy Toole).

Însă nu m-am simțit împăcată cu nici o direcție în care mă duceau cărțile astea. Așa că am ales să rămân personală și să vorbesc despre aceste cărți citite și răscitite și mult-iubite. E o listă deschisă (toate sunt) și sper că vor mai urma și altele de adăugat pentru că de cărți și de optimism avem nevoie tot timpul. 

 

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

„Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar

„Și astfel, amestecând rezerva cu îndrăzneala, supunerea și răzvrătirea armonizate cu grijă, exigența extremă și concesiile prudente, am reușit în cele din urmă să mă accept pe mine însumi.”

Celălalt Oscar, despre „De Profundis”, de Oscar Wilde

Un text scris cu mare tristețe, cu ciudă pe sine însuși de a se fi lăsat atras într-un carusel al greșelilor, „De Profundis” este un text frumos scris și care ne oferă o altă imagine a lui Oscar Wilde. La fel ca în „Portretul lui Dorian Gray”, ca să-l poți înțelege, trebuie să ai prezente în minte atât imaginea sa luminoasă, cât și reversul său întunecat.

Lapte negru, de Elif Shafak

Lapte negru m-a atras în primul rând prin titlul său, care mi s-a părut foarte inspirat, și apoi prin tema abordată: depresia postpartum a autoarei. Cartea e scrisă într-un stil incitant, ușor amuza(n)t, ușor autoironic și aduce în discuție probleme de multe ori ascunse sub preș.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu